În 1936, Chiang a fost răpit de Zhang Xueliang. Ca o condiţie a eliberării sale, Chiang a acceptat să formeze un front unit cu forţele comuniste pentru lupta împotriva japonezilor. La scurtă vreme după aceasta, pe 7 iulie 1937, a izbucnit Incidentul de la podul Marco Polo, care a oferit pretextul pentru declansarea oficială a războiului între Republica China şi Imperiul Japonez. Deşi naţionaliştii şi comuniştii aveau să coopereze în mai multe campanii militare împotriva Japoniei şi au căutat să creeze un front naţional unit împotriva invadatorilor, Mao Zedong a refuzat să se subordoneze direct Kuomintangului, obiectivul pe termen lung al comuniştilor rămânând revoluţia socială. În 1939, armata comunistă era compusă din aproximativ 500.000 de oameni, total independente de structurile de comandă ale KMT.
În 1939, forţele japoneze au încercat să invadeze Orientul Îndepărtat Sovietic atacând din Manciuria. Atacul lor a fost stopat în timpul luptelor de la Halhin Gol de o forţă mixtă sovieto-mongolă condusă de Gheorghi Jukov. Această victorie sovieto-mongolă a oprit expansiunea niponă spre nord, iar Japonia şi URSS au păstrat o pace fragilă până în 1945.
De-a lungul deceniului al patrulea, Japonia a reuşit să piardă simpatia opiniei publice din ţările occidentale, în special din Statele Unite şi Regatul Unit. După aşa-numitul incident Panay, opinia publică americană a devenit clar antijaponeză.
Pe la 1941, conflictul intrase într-un punct mort. Japonezii ocupaseră cea mai mare parte a nordului şi centrului Chinei, Kuomintang se retrăsese spre interiorul ţării şi stabilise o capitală temporară la Chungking, iar comuniştii controlau zona din Shaanxi. În plus, trebuie spus că japonezii controlau cu anumite limite zonele mai sus-amintite. Niponii controlau căile ferate şi pricipalele oraşe, dar nu aveau o prezenţă semnificativă în vastele zonel rurale chinezeşti. Orice ofensivă împotriva forţelor regulate chineze, care se retrăgeau şi se regrupau, era îngreunătă de terenul muntos din sud-vestul ţării, în vreme ce forţelor comuniste organizaseră un război de guerilă generalizat şi activităţi de sabotaj în centrul şi estul ţării, în spatele liniilor nipone. Japonezii au sprijinit mai multe guverne marionetă, unul dintre cele mai cunoscute fiind cel condus de Wang Jingwei. Comportamentul brutal al forţelor de ocupaţie şi prea puţinele responsabilităţi lăsate guvernelor locale, au făcut ca acestea din urmă să nu reprezinte în ochii populaţiei alternative viabile la guvernul lui Chiang. Japonezii nu erau dispuşi să negocieze direct cu Chiang şi încercau să creeze francturi în frontul unit chinez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu