Rădăcinile conflictului pot fi găsite în secolul al XIX-lea, când haosul politic din China a fost exploatat imediat de o Japonie aflată în plin proces de modernizare şi expansiune. În timpul ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea şi primii ani ai celui de-al XX-a, Japonia a intervenit şi în cele din urmă a anexat Coreeea şi şi-a extins influenţa economică şi politică în China, în mod special în Manciuria. Această expansiune niponă a fost favorizată de faptul că în China puterea politică era fragmentată între diferiţi dictatori militari locali, iar guvernul central avea doar un control parţial asupra ţării.
Totuşi, situaţia a început să se schimbe în deceniul al treilea, China a început să se întărească şi s-a dovedit tot mai dornică să reziste presiunilor japoneze. În 1927, generalisimul Chiang Kai-shek şi Armata Naţională Revoluţionară a Kuomintangului (KMT) au organizat Expediţia nordestică. Chiang a reuşit să învingă dictatorii militari din sudul şi centrul ţării şi a început procesul de supunere a seniorilor războiului din nordul Chinei. Temându-se că dictatorul militar din Manciuria, Zhang Xueliang, era pe punctul de a se supune guvernului central chinez, japonezii au regizat Incidentul Mukden din 1931 şi au ocupat Manciuria, proclamând înfiinţarea unui nou stat , Manchukuo, un stat marionetă nipon. În fruntea acestui stat a fost pus fostul împărat al Chinei, Henry Pu Yi.
Obiectivele japoneze în China vizau menţinerea aprovizionării cu materii prime, în condiţia menţinerii în regiune a unor regimuri locale care să nu acţioneze împotriva intereselor nipone. Deşi acţiunile japoneze nu păreau cu nimic diferite de cele ale altor puteri coloniale care acţionaseră în regiune în secolul al XIX-lea, de prin 1930, sub influenţa celor 14 puncte wilsoniene, folosirea forţei militare în sprijinul colonialismului nu mai era considerată de comunitatea internaţională o comportare potrivită.
Intervenţia japoneză din Manciuria a fost aspru criticată în comunitatea internaţională şi a dus la retragerea Japoniei din Liga Naţiunilor. În deceniul al patrulea, conflictul dintre China şi Japonia a ajuns într-un punct mort, Chiang fiind mult mai interesat de elilminarea forţelor comuniştilor chinezi, pe care le considera un pericol mult mai important decât cel reprezentat de japonezi.
Deşi la început au cooperat în cadrul Expediţiei nordice, în perioada 1930-1934, Kuomintangul şi comuniştii au intrat într-un conflict deschis. Japonezii au exploatat luptele interne din China pentru a face noi incursiuni precum debarcarea de la Shanghai din 1932.
Între timp, în Japonia, asasinatele făptuire de o serie de organizaţii secrete şi efectele Marii crize economice au dus treptat la pierderea controlului civililor asupra guvernului în favoarea militarilor. În plus, înaltele comandamente militare nu aveau decât un control limitat asupra armatelor terestre, care acţionau de cele mai multe ori în propriul lor interes, de multe ori în contradicţie cu interesele generale ale naţiunii. Pentru justificarea expansiunii, niponii foloseau ca justificare panasianismul. Esenţa acestei politici a fost sintetizate cel mai bine de "doctrina Amo" din 1934, (după numele lui Eiji Amo, şeful departamentului de informaţii al Ministerului de Externe al Japoniei). Cunoscută şi ca "Doctrina Monroe a Asiei", aceasta anunţa intenţia Japoniei de adoptare în relaţia cu puterile europene a unei politici a "mâinilor libere" în China, negând astfel politica porţilor deschise. Noua doctrină afirma că Japonia este singurul lider regional în asigurarea securităţii în Asia de est, arogându-şi inclusiv sarcina combaterii comunismului. De faot, motivele economice erau principalii factori care au dus la invadarea Chinei. În timpul Marii Crize Economice, exporturile nipone către Europa şi America au scăzut în mod dramatic, iar Japonia a găsit soluţia dominării Chinei din punct de vedere politic şi economic pentru asigurarea unei pieţe stabile. În perioada care a dus la războiul pe scară largă din 1937, japonezii au folosit limitat forţa în conflicte locale pentru a obliga China să renunţe la politica protecţionistă şi să interzică activităţile sau boicoturile antijaponeze, acolo unde apăreau aceste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu