vineri, 9 septembrie 2011

Comandanţii Marinei Militare Române

Nicolae Steriade



Nicolae Steriade a deținut funcția de comandant al Flotilei Române între 1860 și 1864 şi a avut gradul de colonel.


Locotenentul Nicolae Steriade din Corpul Grănicerilor a fost transferat în Marină, fiind numit comandant al bricului goeletă "Emma", cea dintâi navă cu destinație militară din Flotila Moldovei, intrată în dotare în anul 1843. Începând din acest moment a înaintat în ierarhia militară până la gradul de colonel, obținut în anul 1854. În anii următori, el a comandat nava de brandvahta "Galați", de la gura Siretului.


După realizarea Unirii Principatelor Române, în anul 1859, colonelul Nicolae Steriade a fost numit comandant al Flotilei Moldovei. Prin Decretul din 22 octombrie 1860 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a decis unirea definitivă a flotilelor din cele două principate, iar colonelul Steriade a fost numit în funcția de comandant superior al întregului corp al flotilei. El a condus acest corp de armată până la data de 27 decembrie 1863. În această calitate, s-a implicat în procesul de dezvoltare și modernizare a flotilei.

La sfârșitul anului 1863, colonelul Steriade a revenit în Corpul Grănicerilor, fiind numit în funcția de inspector al cordonului Dunării.

vineri, 15 aprilie 2011

Comandanţi ai Marinei Militare Române

Comandanţii Marinei Militare Române


Onoare şi Patrie



Colonel Nicolae Steriade 22 octombrie 1860 - 27 decembrie 1863


Colonel Constantin Petrescu 27 decembrie 1863 - 11 februarie 1866


Maior Scarlat Murguleț 11 februarie 1866 - 17 martie 1867


Maior Emanoil Boteanu 17 martie - 30 aprilie 1867


Maior Anton Barbieri 30 aprilie 1867 - 1 ianuarie 1874


General Nicolae Dimitrescu-Maican 1 ianuarie - 10 decembrie 1874


Contraamiral Ioan Murgescu 10 decembrie 1874 - 1 aprilie 1877


General Nicolae Dimitrescu-Maican 1 aprilie - 1 decembrie 1877


Contraamiral Ioan Murgescu 1 decembrie 1877 - 8 aprilie 1879


General Nicolae Dimitrescu-Maican 8 aprilie 1879 - 10 mai 1888


Contraamiral Ioan Murgescu 10 mai 1888 - 1 aprilie 1901


Contraamiral Emanoil Koslinski 1 aprilie 1901 - 1 aprilie 1909


Contraamiral Eustațiu Sebastian 1 aprilie 1909 - 9 ianuarie 1917


Comandor Nicolae Negru 9 ianuarie 1917 - 1 iunie 1918


Viceamiral Constantin Bălescu 1 iunie 1918 - 3 noiembrie 1920


Contraamiral Constantin Niculescu-Rizea 3 noiembrie 1920 - 30 octombrie 1925


Viceamiral Vasile Scodrea 7 noiembrie 1925 - 13 ianuarie 1934


Viceamiral Ioan Bălănescu 13 ianuarie 1934 - 2 noiembrie 1937


Amiral Petre Bărbuneanu 2 noiembrie 1937 - 6 septembrie 1940


Viceamiral inginer Eugeniu Roșca 21 septembrie 1940 - 16 iunie 1942


Viceamiral inginer Ioan Georgescu 16 iunie 1942 - 27 martie 1945


Amiral Petre Bărbuneanu 27 martie 1945 - 10 decembrie 1946


Comandor Eugeniu Săvulescu 10 decembrie 1946 - 1 noiembrie 1948


Comandor Ioan Cristescu 15 decembrie 1948 - 25 august 1949


Viceamiral Emil Grecescu 25 august 1949 - 20 septembrie 1952


Contraamiral Florea Diaconu 20 septembrie 1952 - 13 aprilie 1954


Contraamiral Mihail Nicolae 13 aprilie 1954 - 18 martie 1959


Contraamiral Florea Diaconu 30 martie 1959 - 19 aprilie 1961


Viceamiral Gheorghe Sandu 19 aprilie 1961 - 29 noiembrie 1963


Viceamiral inginer Grigore Marteş 29 noiembrie 1963 - 4 iulie 1973


Viceamiral Sebastian Ulmeanu 13 decembrie 1973 - 21 martie 1979


Viceamiral Ioan Muşat 21 martie 1979 - 30 decembrie 1989


Amiral Mihai Aron 30 decembrie 1989 - 12 aprilie 1990


Viceamiral comandor Gheorghe Anghelescu 26 aprilie 1990 - 1 mai 1997


Viceamiral doctor Traian Atanasiu 1 mai 1997 - 1 ianuarie 2002


Amiral Corneliu Rudencu 1 ianuarie 2002 - 31 martie 2004


Amiral doctor Gheorghe Marin 1 aprilie 2004 - 13 septembrie 2006


Contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă 3 noiembrie 2006 - 3 iulie 2010


Contraamiralul de flotilă Aurel Popa 3 iulie 2010 - prezent

marți, 29 martie 2011

Instalaţii navale

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND INSTALAŢIILE NAVALE


Elemente componente comune ale instalaţiilor cu tubulaturi şi ale celor care folosesc sisteme similare


3. Armături. Armăturile sunt dispozitive cu rol de dirijare a fluidului pe conducte sau pentru a modifica parametrii de stare (în general debitul şi sarcina) a acestor fluide.

Majoritatea armăturilor sunt constituite din valvule de diverse tipuri: cu ventil, cu sertar, de siguranţă, etc. – când diametrul interior de cuplare la tubulatură este mai mic de 32 mm (Dn < 32 mm) valvulele poartă denumirea de robineţi.

Având în vedere rolul funcţional al armăturilor acestea se clasifică astfel :

a) armături de trecere - reglează debitul închizând parţial sau total secţiunea de trecere:
b) armături de trecere şi reţinere – permite trecerea şi reglarea debitului în sensul săgeţii neînegrite: c) armături de distribuţie

casetă de distribuţie cu trecere


casetă de distribuţie cu reţinere



d) armături de manevră - realizează schimbarea sensului de circulaţie a fluidului în instalaţie.

Armăturile de manevră sunt construcţii compacte care trebuie să aibă indicaţii pentru manevre foarte clare.

e) armături de reglaj - au rolul de a regla valorile unor parametri ai fluidului din instalaţii, fie în sensul limitării (superioară - inferioară), fie în scopul menţinerii unui parametru la o valoare fixă optimă.


f) armături ce modifică faza unui agent de lucru – în această categorie sunt incluse oalele de condens utilizate în instalaţia de încălzire cu abur.


g) coturi şi derivaţii – realizează schimbarea direcţiei fluidului pe tubulaturi


f) servovalve – sunt valve comandate de la distanţă care pot realiza o serie de cerinţe ca: debite variabile corespunzătoare rolului funcţional al instalaţiei deservite, presiuni proporţionale cu un curent de intrare, etc. – acţionarea lor poate fi făcută electric, hidraulic sau pneumatic, etc.

Instalaţii navale



NOŢIUNI GENERALE PRIVIND INSTALAŢIILE NAVALE

Optimizarea diametrului tubulaturii în funcţie de cheltuielile de construcţie şi exploatare



La proiectarea unei instalaţii cu tubulaturi se cere ca aceasta să transfere un debit Q, la o viteză de transport v şi nelimitându-se pierderile de sarcină h, ceea ce se poate realiza cu o gamă largă de diametre d. Astfel, instalaţiile cu tubulaturi de diametre mari au pierderi de sarcină mici, cheltuieli de exploatare mici, dar cheltuielile de investiţii sunt mari.


Soluţia optimă este aceea în care cheltuielile legate de construirea şi exploatarea instalaţiei sunt minime.


Cheltuielile de construcţie depind de masa mt a tubulaturii:


mt = ρ1π×d×s×L


unde: ρ1 - este densitatea materialului tubulaturii [kg/m3]; d, s, L – diametrul, grosimea pereţilor şi lungimea tubulaturii.


Cheltuielile de construcţie C1 sunt:


C1 = k×p1×ρ1×π×d×s×L


unde: k este coeficientul de majorare a cheltuielilor de construcţie, datorită necesităţilor de montaj; p1- costul unităţii de masă de tubulatură [lei/kg]


Pentru durata de exploatare a instalaţiei 1/p ani din totalul cheltuielilor de construcţie, revine anual cota A1=pC1 [lei/an]


Considerând H sarcina instalaţiei [m coloană apă] şi σ rezistenţa admisibilă a materialului tubulaturii, grosimea pereţilor s se poate exprima, în funcţie de presiunea interioară ρfgH (rf fiind densitatea fluidului )cu relaţia:


s= ρf×g×H×d/2 ×s astfel încât se poate scrie că:



A1=k1d2 şi


k1=p×p×p1k ×g×ρ1ρfLH /2σ


Toate mărimile incluse în constanta k1 sunt independente de diametru.


Cheltuielile de construcţie pentru maşinile hidropneumatice ale instalaţiilor depind de puterea instalată:


P2fgQh/1000η [kw]


Dacă p2 [lei/kw] este costul specific al maşinilor, cheltuielile anuale de amortizare a maşinilor, A2 sunt:


A2 = p2p×ρfg×Q×h /1000×η


sau ţinând cont de variaţia parabolică a sarcinii cu debitul rezultă:


A2=k2d-5 [lei/an] unde k2=8×103p2 ρf pQ3λl /p2η


Mărimea k2 este independentă de diametru.


Cheltuielile anuale de exploatare A3 reprezintă costul energiei consumate anual prin frecări. Puterea P3 necesară învingerii rezistenţelor h este :


P3=10-3 ρfghQ


Energia pierdută anual pin frecare pentru t ore de funcţionare a instalaţiei este: E=t×P3 [kwh/an]


Notând p3[lei/kwh], costul energiei consumate, se poate scrie:


A3=k3d-5 [lei/an] unde k3=8×103p2 ρf pQ3λl /p2


Toate mărimile incluse în expresia lui k3 sunt de asemenea independente de diametru d.


Cheltuielile anuale de construcţie şi exploatare sunt minime când suma A=A1+A2+A3 este minimă, soluţie a ecuaţiei obţinută prin derivarea lui A.


Ţinând cont de relaţiile de mai sus se poate scrie:


A=k1d2+(k2+k3)d-5


Suma A este minimă pentru diametrul care constituie soluţia ecuaţiei:


∂A/∂d=0=2k1d-5(k2+k3)d-6


deci valoarea optimă a diametrului este:


Instalaţii navale

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND INSTALAŢIILE NAVALE


Elemente componente comune ale instalaţiilor cu tubulaturi şi ale celor care folosesc sisteme similare

Instalaţiile navale au multe elemente constructive comune, dintre care: maşinile hidropneumatice (pompe şi motoare hidraulice), tubulaturile, armăturile, elemente de comandă şi control, racordurile flexibile, tancurile de depozitare şi consum, compensatoarele de dilataţie şi comprimare a conductelor, suporţii pentru fixarea tubulaturilor şi armăturilor, etc.

1) Maşini hidropneumatice. Maşinile hidropneumatice sunt dispozitive din componenta instalaţiilor navale, care au ca scop de funcţionare modificarea nivelului energetic al fluidului, ce deserveşte instalaţia respectivă, prin conversie mecano-hidraulică. După tipul conversiei maşinile hidropneumatice se clasifică în:

a) motoare hidropneumatice - unde are loc conversia energiei hidropneumatice Ph în energie mecanică Pm:

Ph= QH η → Pm= Mω


b) generatoare hidropneumatice - unde are loc conversia energiei mecanice Pm în energie hidropneumatică Ph:ω


Pm= Mω η → Ph= QH

c) transmisii hidropneumatice - unde energia mecanică Pm se transferă în energie hidropneumatică Ph şi apoi tot în energie mecanică Pm1:

Pm → η1 → Ph→ η2 → Pm1


După principiul de realizare a conversiei energetice maşinile hidropneumatice se clasifică:


- maşini hidropneumatice cu principiu dinamic de funcţionare - sunt maşinile ce utilizează energia cinetica a vânei de fluid (presiunea dinamică);


- maşini hidropneumatice cu principiu static de funcţionare - sunt maşinile la care conversia de energie se face prin modificarea volumului de lucru.


Pornind de la aceste principii de funcţionare, maşinile hidraulice utilizate pe navă se pot cataloga conform tabelului ai jos:



La bordul navei maşinile hidropneumatice sunt foarte răspândite şi se regăsesc în componenţa instalaţiilor navale într-o gamă constructivă foarte largă.


2) Tubulaturi. Tubulaturile sunt trasee realizate din ţevi de diferite tipuri, în funcţie de rolul, utilitatea instalaţiei şi natura fluidului transferat.


Preponderent, la bordul navei se întâlnesc tubulaturile realizate din ţevi de otel în variantele: ţevi laminate şi ţevi trase pentru dimensiuni mici, ţevi sudate (pe generatoare sau elicoidal) şi ţevi turnate pentru diametre mari. Ţevile din cupru şi aliajele sale, care sunt utilizate la bordul navei, se întâlnesc în special la schimbătoarele de căldura şi în locurile unde există pericol de explozie prin lovirea ţevii. Tubulatura este caracterizată de diametrul nominal DN, de diametrul interior dn şi de presiunea nominala pn. Armăturile de trecere între ţevi se execută la valoarea diametrului interior şi toate aceste dimensiuni sunt standardizate (de obicei în ţoli). Presiunea nominală pn reprezintă valoarea medie a presiunii de funcţionare a instalaţiei în timp.


Observaţie: Pe tubulaturi poate fi întâlnită şi o valoare extremă a presiunii, numită presiune maximă. În acest caz presiunea maximă reprezintă 0,9 din presiunea la care se deschide valvula de siguranţă montată pe instalaţie.


Grosimea peretelui tubulaturii s se determina cu relaţia s = s0 + b + c


unde : s0 - grosimea peretelui din considerente de rezistenţă;


b - adaos datorită subţierii la îndoire;


c - adaos ce ia în calcul coroziunea datorată lichidului transferat.


Considerând semnificaţia mărimilor: D - diametrul exterior al tubulaturii; p - presiunea maxima în instalaţie; σα- rezistenţa admisibila la tracţiune; φ - coeficient ce ţine cont de procesul tehnologic de obţinere a ţevii (j = 1 pentru ţevi laminate şi trase; j >1 pentru ţevi sudate); R - raza de curbura a cotului de îndoit, se pot determina componentele principale ale grosimii peretelui tubulaturii.


Observaţie: Tubulaturile din oţel, prin care circulă apa de mare, trebuie supuse operaţiunii de zincare, în vederea protejării la coroziune.