marți, 12 februarie 2013

Comandanţii Marinei Militare Române

Emanoil Koslinski


Contraamiralul Emanoil Koslinski (n. 1853, Bucureşti - d. 1909, Bucureşti), a fost primul ofiţer român specialist în Arme sub Apă. A parcurs gradele militare de la cel de sublocotenent (1874), primit la absolvirea Şcolii Navale din Brest, la cel de contraamiral (1906), grad primit în perioada în care se afla la comanda Marinei Militare. S-a distins în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), când a avut sarcina instalării barajului de mine de pe Dunăre, la Nedeia. 
A comandat bricul "Mircea" (1890) şi crucişătorul "Elisabeta" (1894, 1896); în anul 1898 i s-a încredinţat comanda Diviziei de Mare, fiind primul comandant al structurii. În timpul în care a fost comandant al Marinei s-a sărbătorit la Constanţa, pentru prima dată, la 15 august 1902, Ziua Marinei Române. De asemenea, s-a realizat cel de-al treilea program de dotare cu nave de luptă, în anul 1907, la Galaţi, fiind lansate patru monitoare şi opt vedete fluviale, care au format prima Escadră de Dunăre.


După terminarea studiilor medii la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov şi la Liceul "Sf. Sava" din Bucureşti, Emanoil Koslinski s-a înscris în anul 1870 la Facultatea de Ştiinţe. După împlinirea vârstei de 18 ani, în urma câştigării concursului organizat de Ministerul de Război, începând cu 1 iulie 1872 a fost înmatriculat la Şcoala Navală din Brest, fiind al treilea român care a absolvit această instituţie. La 20 iulie 1874, a fost repartizat cu gradul de sublocotenent în Corpul Flotilei. 
Pentru efectuarea instrucţiei practice s-a ambarcat la bordul fregatei franceze "La Renommée", iar în anul 1875 a plecat la Şcoala Specială de Torpile (Mine) din Kronstadt, baza flotilei ruse din Marea Baltică, unde timp de doi ani s-a specializat în Arme sub Apă, însuşindu-şi tehnica şi procedeele minării şi torpilării navelor.
La întoarcerea în ţară a revenit în Corpul Flotilei, îndeplinind în anii 1877-1878, diverse misiuni de luptă. O dată cu înfiinţarea bateriilor de coastă de la Calafat, s-a numărat printre ofiţerii de marină care au încadrat aceste baterii. Ulterior, în calitatea sa de specialist în Arme sub Apă, a fost însărcinat cu execuţia barajului de mine de la Nedeia. 
După încheierea războiului, în februarie 1878, I. C. Brătianu, ministrul secretar de Stat ad-interim la Departamentul de Război, a propus domnitorului, având în vedere recomandaţiunea comandantului Corpului Flotilei prin care arată serviciile aduse de sublocotenentul Koslinski Emanuel, cu ocazia aşezării torpilelor,înaintarea lui Emanoil Koslinski la gradul de locotenent, începând la data de 10 februarie 1878. În aceeaşi perioadă a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" clasa a V-a, Ordinul "Sf. Stanislas" clasa a III-a cu spadă şi rozetă, Crucea "Trecerea Dunării", Medalia "Apărătorii Independenţei" şi Medalia comemorativă rusă 1877-1878.
La 8 aprilie 1881 a fost înaintat la gradul de căpitan şi repartizat la Arsenalul Flotilei. 
În 1882 o dată cu intrarea în dotarea Flotilei noastre a bricului "Mircea", a făcut parte din primul Stat Major al acestuia. În acelaşi an, s-a numărat printre profesorii Şcolii Copiilor de Marină din Galaţi, îndeplinind şi funcţia de subdirector. Începând cu 1 ianuarie 1882 a instruit efectivul Secţiei de Torpilori din Flotila română şi a participat activ la organizarea Corpului Apărării Submarine, care şi-a început activitatea la 1 aprilie 1883. 
În anul 1884, Emanoil Koslinski a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de cavaler, iar regele Serbiei Milan I i-a conferit Ordinul "Crucea de Takovo" clasa a IV-a. În 1885, pe timpul inspectării Corpului Flotilei din Galaţi de către ministrul de Război, generalul Ştefan Fălcoianu, Compania de Torpilori de sub comanda sa a executat un baraj între Ţiglina şi Gura Siretului. Cu această ocazie, ministrul a apreciat modul de execuţie a barajului şi instrucţia perfectă a echipajului şi l-a felicitat personal pe căpitanul E. Koslinski:Nu m-a surprins vederea acestei arme şi felul cum se mânuieşte, de a cărei execuţie îmi dau complect socoteală, cît m-a surprins gradul de instrucţie a gradelor inferioare, care lucrează aproape independent, fără îndemn, fără observaţie. Toţi ştiu ce trebuie să facă şi nu aşteaptă decît un semn sau o comandă. Văd cu mulţumire că v-aţi dat multă osteneală, ceea ce probează că sunteţi un ofiţer devotat armei.
La 17 decembrie 1886 a trecut la Arsenalul Flotilei. La 24 aprilie 1887, a fost avansat la gradul de maior, fiind numit şef de Stat Major la Comandamentul Flotilei. În această calitate a făcut parte din comisia trimisă în Franţa şi Anglia pentru supravegherea construcţiei torpiloarelor, crucişătorului, a unor canoniere, precum şi a tunurilor tip "Nordenfelt", cu afetele şi muniţia lor. 
În 1889 a fost decorat cu "Semnul onorific de argint pentru 18 ani de serviciu". În anul 1890, a preluat comanda bricului "Mircea", iar în 1891 a îndeplinit şi funcţia de inspector al Porturilor. În acest an, sub comanda sa, bricul a efectuat prima parte a campaniei de instrucţie în Marea Neagră, iar în partea a doua a campaniei, a vizitat porturile Constantinopol, Kios, Rodos, Suda, Pireu şi Salonic. 
La 10 mai 1893 a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" clasa a IV-a. De la 1 aprilie 1894 a funcţionat la Diviziunea Echipajelor.
La 10 mai 1894 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi a preluat comanda crucişătorului "Elisabeta". Sub comanda sa, crucişătorul a participat la serbările organizate cu prilejul inaugurării Canalului Sulina, apoi a efectuat prima parte a campaniei de instrucţie în Marea Neagră şi partea a doua în Marea Neagră, Bosfor, Dardanele, Arhipelagul grecesc şi Marea Ionică.
La 15 noiembrie 1894 a fost numit şeful nou înfiinţatei Direcţii a V-a a Flotilei din Ministerul de Război. La 1 aprilie 1896 a revenit la comanda crucişătorului "Elisabeta", cu care a efectuat un voiaj de instrucţie în Marea Neagră. În anul 1897, a fost numit directorul Marinei în Ministerul de Război. Sub direcţia sa, Marina a fost înzestrată cu o serie de manuale şi regulamente precum "Manualul apărărilor submarine", "Manualul scafandrului", "Cartea de semnale pentru Marina Militară", "Codul internaţional de semnale", "Regulamentul serviciului de bord şi mărcile distinctive".
LLa 10 mai 1897 a fost decorat cu "Steaua României" clasa a IV-a, iar la 8 octombrie cu "Semnul onorific de aur pentru 25 de ani de serviciu". În acelaşi an, l-a însoţit la Stockholm pe reprezentantul guvernului român, ministrul Alexandru Beldiman, la serbările jubileului Regelui Oscar al Suediei, prilej cu care a fost decorat cu "Ordinul Suedez al Spadei" clasa a IV-a în grad de comandor.
La 1 aprilie 1898 a fost numit şef de Stat Major la Comandamentul Flotilei. La 8 aprilie 1898, i s-a încredinţat comanda Diviziei de Mare, înfiinţată în acel an, rămânând în continuare şi director al Marinei în Ministerul de Război. În 1898, a făcut parte din comisia care a elaborat şi publicat "Regulamentul serviciului la bord". 
La 10 mai 1899 a fost înaintat la gradul de comandor.
În luna septembrie, a fost decorat cu Ordinul german "Coroana Prusiei" clasa a II-a, iar în decembrie a fost autorizat să poarte Ordinul "Albrecht" în grad de ofiţer, conferit la 18 iunie 1890 şi Ordinul suedez "Spada" în grad de comandor, conferit la 21 septembrie 1897. Acestea i-au fost acordate cu prilejul jubileului Curţii Regale a Suediei şi Norvegiei, la împlinirea a 40 de ani de la căsătoria Regelui Oscar al II-lea cu principesa Sofia de Nassau, jubileu la care a participat din partea României ministrul Alexandru Beldiman, însoţit de locotenent-colonelul Emanoil Koslinski.
La 1 aprilie 1901 i s-a încredinţat comanda Marinei Militare Române. În 1901, regele Italiei i-a acordat Ordinul "Maurizio şi Lazzaro" în grad de comandor, iar cu ocazia vizitei la Constanţa a cuirasatului "Rostislav" şi a escadrei ruse a primit Ordinul rus "Sf. Stanislas" clasa a II-a cu placă din partea ţarului Nicolae al II-lea, iar Marele Duce Alexandru Mihailovici i-a conferit dreptul să poarte însemnul special de ofiţer torpilor, în calitate de absolvent al Şcolii de Torpile din Kronstadt. În 1902, i s-a conferit Ordinul "Coroana României" în grad de comandor, iar în octombrie 1903 Ordinul bulgar "Meritul militar" în grad de mare ofiţer.
Răspunzând vizitei escadrei ruse la Constanţa, în septembrie 1903, crucişătorul "Elisabeta", la bordul căruia s-a aflat şi Emanoil Koslinski, a efectuat un marş la Sevastopol. Cu acest prilej, ţarul Rusiei i-a oferit în dar o cupă de o mare valoare artistică aurită, cu încrustaţii de sidef.
Sub comanda sa, în septembrie 1903 s-au executat la Constanţa manevre şi evoluţii la care au participat toate navele Marinei Militare.
La 10 mai 1906 a fost avansat la gradul de contraamiral şi numit inspector general al Marinei. Sub conducerea sa, în Marina Militară s-a înfăptuit cel de al treilea program de dotare cu nave de luptă. Astfel, în 1907, la Galaţi, au fost lansate 4 monitoare şi 8 vedete fluviale care au format prima Escadră de Dunăre.
Datorită sănătăţii precare, la 15 ianuarie 1909, a trecut în disponibilitate, contraamiralul Emanoil Koslinski rămânând în istoria Marinei ca unul dintre cei mai apreciaţi specialişti şi continuatorul procesului de modernizare a Marinei Militare.

Niciun comentariu: