sâmbătă, 6 aprilie 2013

Comandanţii Marinei Militare Române

Eustatiu Sebastian



Contraamiralul Sebastian Eustaţiu (n. 1856, Bucureşti-d. 1943), care a parcurs gradele militare de la sublocotenent (1877), odată cu absolvirea Şcolii de Ofiţeri din Bucureşti, la contraamiral (1909), grad primit în anul în care a fost numit la comanda Marinei Militare. A fost recunoscut pentru performanţa salvării bricului "Mircea", la comanda căruia se afla, din furtuna întâmpinată în anul 1888 în Marea Neagră -, a emis, la 15 august 1916, ordinul de intrare a Marinei Militare Române în primul Război Mondial: "Marinari, suntem în război cu Austro-Ungaria. Să avem ochiul deschis şi braţul gata să lovim tot ce ne va sta în cale, pentru dezrobirea fraţilor noştri. Aştept de la marinarii noştri fapte mari şi înălţătoare. Acest război pe viaţă şi pe moarte să arate ţării rostul Marinei de Război şi faptele sale să rămână pe veci înscrise în istoria ţării. Să trăiască întregul neam românesc".

Sebastian Eustaţiu a urmat începând din anul 1872 Şcoala Copiilor de Militari din Iaşi, iar din 1875 Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti, pe care a absolvit-o în iunie 1877, cu gradul de sublocotenent.
Repartizat la Regimentul 4 Linie, a participat la Războiul de Independenţă, distingându-se în timpul luptelor de la Griviţa şi Smârdan. Pentru meritele sale militare din această campanie, în 1878-1879 a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" clasa a V-a, Crucea "Trecerea Dunării", Medalia "Apărătorii Independenţei" şi "Medalia comemorativă" rusă.
La 15 iulie 1879 a fost repartizat în Corpul Flotilei. La 8 aprilie 1881, a fost avansat la gradul de locotenent şi trimis în Franţa pentru a urma cursurile Şcolii Navale din Brest. După absolvire, s-a ambarcat pe nava franceză "La Loire" cu care, în anii 1884-1885, a efectuat ocolul pământului. În Oceanul Atlantic, velierul a întâmpinat în luna mai 1885, un puternic ciclon care a durat două zile şi două nopţi, din care nava a ieşit cu velele, vergile şi arboreţii rupţi.
La revenirea în ţară, la 8 aprilie 1886 a fost înaintat la gradul de căpitan şi numit în funcţia de ofiţer secund pe bricul "Mircea". La 1 august 1886 a fost mutat la Depozitul Flotilei, iar în 1887 a preluat comanda canonierei "Griviţa".
În anul 1888 a fost numit comandant al bricului "Mircea" şi director al Şcolii Copiilor de Marină din Galaţi. Nu pot uita dragostea sa părintească - îşi amintea viitorul viceamiral Mihail Gavrilescu - grija mare ce punea pe tot ce ne privea, pentru hrană, pentru educaţie şi instrucţie.
Sub comanda sa, la 18 mai 1888 bricul a plecat din Sulina, urmând să efectueze exerciţii în mare timp de 3-4 zile. În timpul acestei ieşiri în mare, nava a fost surprinsă de o puternică furtună, descrisă ulterior de scriitorul marinar Jean Bart. Având experienţa furtunii din Oceanul Atlantic, Sebastian Eustaţiu a izbutit să adăpostească bricul, pe jumătate distrus, în Bosfor şi să defileze prin faţa navelor care nu îndrăzniseră să pătrundă în Marea Neagră. La Istanbul a emis un O. Z. prin care a evidenţiat faptul că oamenii şi elevii au fost la înălţimea datoriei lor cu ocazia furtunii şi a fost felicitat de sultanul Abdul Hamid, impresionat de incredibila performanţă a bastimentului românesc. După efectuarea reparaţiilor, bricul a executat partea a doua a campaniei de instrucţie pe ruta Istanbul-Pireu-Navarin-Messina-Neapole-Civita Vechia-Livorno-La Spezia-Toulon-Barcelona-Palma-Alger-La Goulette-Malta-Caneea-Istanbul-Constanţa-Sulina-Galaţi.
În anul 1889 a preluat comanda navei "România", cu care a efectuat campania de instrucţie pe Dunăre. 
La 1 martie 1892 a fost repartizat la Inspectoratul Porturilor, în calitate de căpitan de port clasa I. În anul 1894 a revenit la comanda bricului "Mircea", participând cu acesta la serbarea inaugurării Canalului Sulina şi la campaniile de instrucţie executate în Marea Neagră, respectiv a doua pe ruta Bosfor, Dardanele, Arhipelag, Taranto, Ancona, Veneţia, Triest, Pola, Istanbul.
În 1894 a fost decorat cu Ordinul "Crucea României" clasa a V-a şi clasa a IV-a şi Ordinul francez "Legiunea de Onoare" în grad de ofiţer.
De la 1 aprilie 1896 a funcţionat ca ofiţer secund pe crucişătorul "Elisabeta" cu care a efectuat un voiaj de instrucţie în Marea Neagră. La 1 februarie 1897 a fost numit şeful Serviciului de Stat Major al Marinei, iar de la 1 aprilie 1898 a preluat comanda crucişătorului "Elisabeta", fiind comandant ad-interim al Diviziei de Mare.
La 1 ianuarie 1898 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel.
La 1 octombrie 1899 a revenit în funcţia de şef de Stat Major la Comandamentul Marinei, conferindu-i-se "Semnul onorific de aur pentru 25 de de serviciu".
La 1 aprilie 1901, a preluat comanda Diviziei de Mare. Cu prilejul vizitei, în vara anului 1901, a cuirasatului rus "Rostislav" şi a unei escadre ruse, a fost decorat cu Ordinul rus "Sf. Ana" clasa a II-a. Prin Î. D. R. nr. 1609/1902 i s-a conferit Ordinul "Steaua României" în grad de ofiţer. 
Întorcând vizita escadrei ruse la Constanţa, în septembrie 1903, crucişătorul "Elisabeta" a efectuat o vizită la Sevastopol unde Sebastian Eustaţiu a fost decorat cu cel mai înalt grad al Ordinului rus "Sf. Stanislas". La 16 aprilie 1904 a fost avansat la gradul de comandor.
În iunie 1906 a fost numit preşedintele comisiei de recepţie a vedetelor fluviale comandate în Anglia. La 15 aprilie 1907 a preluat comanda Diviziei de Dunăre, iar 1 aprilie 1909 l-a înlocuit pe contraamiralul Emanoil Koslinski la comanda Marinei Militare. 
La 7 aprilie 1909 a fost avansat la gradul de contraamiral şi numit preşedintele Comitetului Consultativ al Marinei Militare şi al Consiliului de Onoare al acestuia. De la data de 1 aprilie 1901, a îndeplinit prin cumul şi funcţia de director superior în Ministerul de Război, iar de la data de 1 aprilie 1911 pe cea de inspector general al Marinei.
Prin transformarea în 1909 a Şcolii de Aplicaţii a Sublocotenenţilor în Şcoala Navală Superioară şi a Şcolii de Marină în Şcoala de Submecanici şi Submaiştri de Marină, ambele funcţionând în noul local inaugurat la Constanţa în acelaşi an, învăţământul de marină a cunoscut o evidentă îmbunătăţire calitativă. Pregătirea de luptă s-a realizat prin manevre anuale, prin executarea de trageri de artilerie cu armamentul de la bord, instalarea de baraje de mine şi executarea de lansări de torpile. Pentru pregătirea intensivă a ochitorilor tunurilor, în 1912 s-a înfiinţat o Şcoală de ochitori. În 1912, a apărut o nouă Lege de organizare a Marinei Militare, în elaborarea căreia Sebastian Eustaţiu a avut un rol important, act normativ menit să completeze vechea lege de organizare a marinei din 1898. 
Ofiţerul a fost distins cu Ordinul austriac "Coroana de fier" clasa a II-a (1909), Ordinul "Coroana României" în grad de comandor (1910), Ordinul sârbesc "Sf. Sava" clasa I şi Ordinul rus "Sf. Ana" clasa I (1912), Ordinul rus "Sf. Stanislas" clasa I şi Ordinul "Steaua României" în grad de comandor (1914). Pentru conducerea Marinei Militare în timpul operaţiunilor armate din cel de-al doilea război balcanic, în anul 1913 i s-a conferit Medalia "Avântul Ţării".
Sub conducerea sa fermă Marina a oferit, în 1913, un concurs valoros armatei, elogiat în revista "Marea Noastră" de contraamiralul Ion Georgescu.
Faptul că în timpul acestui război siguranţa pe mare nu a putut fi garantată, singurele noastre nave maritime "Elisabeta" şi "Mircea" fiind retrase la Sulina, l-a determinat să întreprindă o serie de măsuri pentru dotarea Marinei Militare cu noi nave de luptă. În acest scop, în anul 1914 au fost comandate patru distrugătoare în Italia şi un submarin în Franţa, nave care însă n-au mai putut fi aduse în ţară pînă la declanşarea războiului.
În perioada neutralităţii armate a României, Sebastian Eustaţiu a propus şi a insistat în numeroase rânduri pentru întreprinderea unor măsuri de dotare corespunzătoare cu armament şi de pregătire de luptă a flotei. Ca urmare, s-au încheiat contracte pentru furnizarea de torpile, tuburi lans-torpile şi tunuri de diverse calibre, s-au construit şi s-au amenajat noi tipuri de ambarcaţiuni de luptă în eventualitatea intrării României în război.
În primul an de război 1916-1917 a condus Comandamentul Marinei, cu sediul la Galaţi. Acestuia îi erau direct subordonate Serviciul Transporturilor, Apărarea Maritimă a Sectorului Sulina, Apărarea Podului de la Cernavodă-Feteşti, Depozitele Generale de la Galaţi, Arsenalul Marinei, Şantierul Naval Fernic şi Corpul de Aviaţie, care au acţionat în baza ordinelor emanate de la Comandamentul Marinei.
La 15 august 1916 a emis şi difuzat către unităţi O.Z. nr. 3 prin care anunţa că am intrat în războiul pentru Reîntregirea Ţării. În primul an de război marinarii au desfăşurat acţiuni de luptă curajoase şi au îndeplinit cu cinste ordinele primite, luând parte, în perioada august-decembrie 1916, la toate luptele mai importante desfăşurate pe Dunăre şi de-a lungul ei.
La 13 decembrie 1916 a fost numit comandantul garnizoanei Galaţi. Câteva zile mai târziu a părăsit oraşul la bordul monitorului "I. C. Brătianu", retrăgându-se, o dată cu Flota noastră, la Chilia.
În urma schimbărilor care au fost operate în Corpul de comandă al Armatei, la 9 iunie 1917 a fost numit director superior în cadrul Direcţiei Marinei din Ministerul de Război. A îndeplinit la Iaşi această funcţie până la data de 31 august 1917 când a demisionat.
La 23 octombrie 1920 a mai fost mobilizat pentru o lună, fiind numit membru în Comisia de examinare a comandorilor pentru înaintarea în gradul de contraamiral.
În anii următori şi-a continuat activitatea în folosul Marinei, fie prin scris, fie în Parlamentul ţării, ca senator de drept în timpul primei guvernări a mareşalului Alexandru Averescu. A avut iniţiativa instituirii din veniturile personale a unor premii pentru orfanii marinarilor din Orfelinatul de la Ţiglina. A desfăşurat şi o intensă activitate publicistică, numeroasele sale articole şi conferinţe, publicate îndeosebi în paginile revistei "Marea Noastră", urmărind impunerea respectului cuvenit Marinei.


În prezent corveta 264 a Flotei Navale Române poartă denumirea "Contraamiral Eustaţiu Sebastian".

Niciun comentariu: