Comandanţii Marinei Militare Române

Nicolae Negru

Contraamiralul Nicolae Negru (n. 1868, Bucureşti-d. 1940, Constanţa) s-a distins în timpul operaţiunilor desfăşurate de navele româneşti în timpul Războiului de Reîntregire Naţională (1916-1918), în calitate de comandant al Escadrei de Dunăre, acoperindu-se de glorie în luptele de la Turtucaia, Rasova, Mârleanu, Topalu ş. a. A parcurs gradele militare de la sublocotenent (1889), după ce a absolvit Şcoala de Marină din Galaţi şi Academia Navală din Livorno, până la contraamiral (1919), în funcţia de comandant al Marinei având gradul de comandor (primit în anul 1915).

În anul 1884 după absolvirea Şcolii de Marină din Galaţi, Nicolae Negru a urmat cursurile Academiei Navale din Livorno. Tânăr sublocotenent, în anul 1889 a fost repartizat la Depozitele Flotilei. În anul 1892 a fost avansat la gradul de locotenent, fiind numit în statul major al crucişătorului "Elisabeta", cu care a participat la serbările columbiene. 
Între anii 1893-1895 a fost comandant pe "Alexandru cel Bun" şi torpilorul "Năluca".
La 1 noiembrie 1896 a fost avansat la gradul de căpitan şi a fost repartizat pe crucişătorul "Elisabeta". La bordul acestei nave a efectuat un voiaj la Odessa, participând la manevrele din Marea Neagră şi la campania de navigaţie, cu escale în porturile Sinope, Trebizonda, Platana, Vona, Samsun şi Benderecli. În anul 1897 a preluat comanda canonierei "Fulgerul", respectiv a puitorului de mine "Alexandru cel Bun" din cadrul Diviziei de Dunăre. Sub comanda sa, puitorul de mine a participat la salvarea oamenilor şi vitelor din satele riverane Dunării, afectate de inundaţiile din primăvara anului 1897. 
În iunie 1897 s-a mutat la Depozitul Echipajelor Flotilei, iar la 1 aprilie 1898, a revenit la Divizia de Mare, pe crucişătorul "Elisabeta", cu care a efectuat un voiaj în Marea Neagră, vizitând porturile Burgaz şi Varna. Cu prilejul acestor vizite a fost distins cu Ordinul bulgar "Sf. Alexandru " clasa a V-a.
În anul 1900 s-a mutat la Apărarea Porturilor Fluviale, în calitate de comandant al Companiei Chilia şi al canonierei "Fulgerul". "Căpitanul Negru posedă bine cunoştinţele armatei şi caută să şi le mai dezvolte – a apreciat, la 7 octombrie 1900, comandantul Apărării Porturilor Fluviale, locotenent-comandorul Nicolae Negrescu. "Comandant al companiei Chilia şi al bastimentului "Fulgerul", s-a achitat bine şi în mod inteligent de toate îndatoririle sale în ce priveşte compania".
În anul 1900 a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de cavaler.
În perioada 1 aprilie 1901-septembrie 1903 a fost detaşat la S. M. R., comandând succesiv cargoul "Turnu Severin" şi pasagerul "Principesa Maria".
După încheierea detaşării la S. M. R., a revenit la Divizia de Mare. Din aprilie 1904 a fost şeful Serviciului de Artilerie şi Torpile din cadrul C. M. M. Serveşte cu activitate şi pricepere, posedând o bună instrucţie profesională– constata la 1 noiembrie 1904 comandantul Marinei, comandorul Emanoil Koslinski. Conduită şi ţinută exemplară.
La 1 aprilie 1905 fost numit căpitanul Portului Constanţa, la 7 aprilie 1905 fiind avansat la gradul de locotenent-comandor. În iunie 1905, cu prilejul prezenţei în portul Constanţa a cuirasatului rus "Cneaz Potemkin Tavriceski", deturnat de marinarii insurgenţi, prin diplomaţia şi energia sa, a reuşit să determine echipajul cuirasatului să predea nava autorităţilor române şi să debarce în portul Constanţa. Pentru meritele sale, în vara anului 1905 a fost distins cu Ordinul "Steaua României" în grad de cavaler. 
La 1 aprilie 1906 a fost detaşat la Inspectoratul Navigaţiei şi Porturilor, la Galaţi. În calitate de consilier comunal, a fost numit preşedintele delegaţiei de marinari români participanţi la Conferinţa de la Geneva din 1906. Anul următor a revenit pe crucişătorul "Elisabeta", cu care a participat la o serie de ieşiri în mare, apoi i s-a încredinţat comanda bricului "Mircea", fiind decorat cu "Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu". Aflate sub comanda sa, la 5 mai 1908 bricul "Mircea" şi canoniera "Griviţa" au primit în portul Sulina vizita cuirasatului "Sinope" şi a canonierei "Zoneţ", aflate sub comanda amiralului rus Nolken.
Prin Î. D. R. nr. 1214 din 8 aprilie 1909 a fost avansat la gradul de căpitan-comandor, fiind mutat şef de Stat Major în C. M. M. şi ales membru în Consiliul de onoare al Marinei Militare. Ca şef de Stat Major al Marinei, în anul 1909 a întreprins o călătorie pe Dunăre în zona Galaţi-Reni- Cernavodă-Silistra, aducând datele necesare pentru întocmirea lucrărilor de stat major.
În aceeaşi perioadă, a funcţionat şi ca profesor al Şcolii Navale Superioare din Constanţa, unde a predat cursurile de Navigaţie şi Manevre, redactând cursul de "Apărări submarine". Ulterior, a fost numit profesor de limbă italiană la Şcoala Superioară de Comerţ, respectiv director al Marinei în Ministerul de Război. 
În octombrie 1910 a fost numit comandantul crucişătorului "Elisabeta", cu care a desfăşurat programul de instrucţie practică a elevilor Şcolii de Artilerie, Geniu şi Marină. Pe timpul manevrelor organizate în anul 1911, a întâmpinat crucişătorul turc "Medjidie" şi apoi escadra rusă sosită în vizită la Constanţa. Pentru merite deosebite a fost distins cu Ordinul "Coroana României" în grad de ofiţer şi Ordinul rus "Sf. Stanislas" în grad de comandor. "Prin modul său de a servi şi graţie studiilor ce a făcut la Academia Navală de la Livorno, căpitan-comandorul Negru Nicolae merită a înainta în mod excepţional" - aprecia la 31 octombrie 1912 comandantul Diviziei de Mare, căpitan-comandorul Rădulescu. Fiind mobilizat şi armat de război, în condiţiile izbucnirii primului război balcanic, crucişătorul s-a deplasat la Istanbul cu misiunea de a asigura protecţia populaţiei româneşti, a Legaţiei şi Consulatului român din capitala Turciei. În seara zilei de 8 noiembrie 1912, a debarcat trei gărzi care, prin disciplina şi tactul lor, au contribuit la păstrarea ordinei şi chiar la stingerea unui mare incendiu, izbucnit în cartierul Pera.
În iunie 1913 o dată cu izbucnirea celui de-al doilea război balcanic, a fost mobilizat la partea activă, pentru faptele sale de arme fiind distins cu Medalia "Avântul Ţării".
Până la intrarea României în primul război mondial, în anul 1914, a fost subşef de Stat Major la C.M.M., fiind decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de ofiţer. În anul 1915, a fost numit comandantul Depozitelor Generale. 
La data de 10 mai 1915 a fost avansat la gradul de comandor. La 1 aprilie 1916, a fost numit director al Marinei în Ministerul de Război, iar la data de 15 mai 1916 a preluat comanda Escadrei de Dunăre. Sub comanda sa, Escadra de Monitoare şi Vedete s-a acoperit de glorie în luptele de la Turtucaia, Rasova, Mîrleanu, Topalu etc.
La 15 decembrie 1916 a fost numit comandantul Flotei de operaţiuni pe Dunăre iar la 8 ianuarie 1917 a fost numit comandantul Marinei, în locul contraamiralului Sebastian Eustaţiu, mutat în Ministerul de Război. La 1 iunie 1918, a preluat comanda Diviziei de Mare, în locul căpitan-comandorului Ioan Bălănescu.
Pentru activitatea desfăşurată în război, Nicolae Negru a fost distins cu Ordinul "Sf. Vladimir" clasa a III-a cu spade. După război, până în anul 1925, când trecut în rezerva armatei, a îndeplinit cu gradul de contraamiral, funcţia de membru în Comitetul Consultativ al Marinei şi comandant superior al Şcolilor Marinei.
În timpul activităţii sale a publicat numeroase pagini din istoria Marinei române, întâmplări romanţate din activitatea marinarilor, precum şi o lucrare despre acţiunile marinei militare în anii primului război mondial. După pensionare a fost ales preşedinte al Breslei Marinarilor din Constanţa