Virarea ancorei: se execută la comanda “La posturile de manevră pentru virarea ancorei”:
-- se pune în funcţiune vinciul sau cabestanul şi se balansează;
-- se pune în funcţiune instalaţia de spălare a lanţului de ancoră;
-- se cuplează barbotina şi se slăbeşte frâna;
-- la comanda “Vira ancora”, se pune în funcţiune maşina instalaţiei şi se începe încet virarea lanţului care cu ajutorul barbotinei este introdus în puţul lanţului. Lanţurile ancorelor se vor introduce spălate în puţ, apoi se va spăla şi ancora de nămol;
-- la virarea ancorei, se va avea în permanenţă sub observaţie lanţul ancorei, astfel ca acesta să nu fie trecut pe sub remorcher, sau sub alte nave, şi să nu se întindă în forţă;
-- se va informa permanent la comanda navei de starea şi direcţia de întindere a lanţului, prin bătăi de clopot regulamentare numărul de chei de lanţ la apă şi la bord;
-- dacă lanţul este prea întins sau trecut pe sub etravă, se va manevra nava din cârmă şi din maşină astfel ca virarea lanţului să se facă uşor;
-- la virarea ancorelor, ultimii metrii de lanţ se vor vira încet, cu multă atenţie, astfel ca lanţul să nu fie forţat când ajunge la post. Când ancora a ajuns la suprafaţă, se verifică dacă s-a agăţat de alte lanţuri de ancoră sau alte obiecte şi dacă nu, ancora se ridică la post, iar lanţul se boţează sau se strânge stopa pentru marş;
-- operaţiunile de degajare a ancorei de corpurile străine agăţate din fundul apei se vor face numai cu nava stopată şi sub supraveghere. Persoanele care lucrează în afara bordului vor fi coborâte cu ajutorul scaunului de arboradă şi cu centură de siguranţă. Centura de siguranţă va fi folosită şi în cazul coborârii pe scara de pisică. Vinciul de ancoră nu se manevrează atât timp cât un marinar se află în afara bordului pentru degajarea ancorei: acesta rămâne asigurat cu frânele strânse, tacheţii blocaţi şi lanţul ancorei se strânge în stope. După boţarea corpului străin şi numai după ce omul a fost ridicat pe punte, se voltează boţul la una din babalele de pe puntea prova. Ancora se filează apoi încet cu vinciul până ce se degajează de obiectul agăţat de boţ şi apoi se filează boţul. La filare trebuie îndepărtaţi oamenii din preajma babalei spre a nu fi loviţi de capul boţului când obiectul cade în apă. Descurcarea ancorei de sârme şi unele obiecte uşoare se face cu ajutorul căngilor şi cârligelor speciale, fără a le atinge cu mâna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu