Camera de ardere
Rolul camerei de ardere este de a realiza introducerea căldurii în ciclu prin arderea unui combustibil, realizând transformarea 2 – 3 din ciclul Joule. Camerele de ardere au în interior o cămaşă răcită cu aerul de diluţie, cămaşă care ecranează flacăra şi protejează astfel corpul exterior al camerei. Aprinderea iniţială se face cu o bujie.Camerele de ardere pot fi:
- individuale;
- inelare.
Camerele de ardere individuale sunt de formă tubulară şi se montează mai multe în jurul axului agregatului. În camerele de ardere individuale este mai uşor de asigurat stabilitatea arderii, adică se evită ruperea flăcării, iar în caz de rupere, ruperea nu se propagă în celelalte camere, ba din contră, acestea, prin canalizaţii prevăzute special în acest scop ajută la reaprindere. Nu întotdeauna fiecare cameră de ardere are bujie proprie, deoarece, cum s-a spus, camerele comunică între ele şi flacăra se transmite.
Camerele de ardere inelare au un spaţiu de ardere unic, inelar. În aceste camere este mai greu de stabilizat flacăra, dozajul aer-combustibil, vitezele de introducere a aerului prin diversele secţiuni şi geometria camerei fiind critice. Camerele inelare însă au mai puţine repere şi sunt mai uşoare, fiind din punct de vedere tehnologic mai evoluate.
Combustibilii folosiţi la turbinele cu gaze sunt:
- combustibili lichizi - nu sunt necesari combustibili cu fracţiuni uşoare, cum ar fi benzina, se pot folosi combustibili mai grei, ca petrol, kerosen (petrol de aviaţie), gazolină, combustibil lichid folosit la încălziri şi, la instalaţiile staţionare, chiar păcură.
- combustibili gazoşi - gaz natural, biogaz, gaz de aer, gaz de apă, gaz de gazogen, gaz de sinteză, gaz de furnal, gaz de cocserie şi chiar hidrogen (experimental).
Deşi camerele de ardere pot arde şi combustibili solizi (cărbune sub formă de praf), cenuşa conţinută de acest tip de combustibili este abrazivă, astfel că ei nu sunt folosiţi. Dacă totuşi se doreşte folosirea lor drept combustibili pentru turbine cu gaze, cea mai bună soluţie este gazeificarea lor prealabilă. De asemenea, gazele care conţin praf trebuie în prealabil desprăfuite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu