Bruma – precipitaţii cu structură cristalină de culoare albă şi pufoasă. Se formează în aceleaşi condiţii ca şi roua, pe suprafeţele orizontale deachise şi în aceleaşi cazuri, numai când temperatura acestor suprafeţe, datorită pierderii căldurii prin iradiere, coboară sub 0 grade. La fel ca şi atunci când se formează roua, cerul este de obicei senin, iar vântul slab.bruma are aspectul unui strat foarte subţire de cristale de zăpadă, ce se formează prin trecerea direct în stare de gheaţă (sublimare) a vaporilor în contactul aerului cu obiectul răcit. Bruma acoperă şi suprafeţele cablurilor în condiţiile răcirii lor prin radiaţie, depunându-se mai puţin pe suprafeţe inferioare şi în partea din vânt, când acesta este până la 5 m/sec. Depunerea maximă a brumei pe cabluri cu diametrul de 5 mm nu depăşeşte 2-3 mm. Cu cât cablul este mai subţire cu atât mai puţin se depune bruma pe el. Pe fire cu diametrul mai mic de 1mm bruma nu se formează. Aceasta dă posibilitatea să se deosebească bruma de chiciură.
Poleiul reprezintă o masă de gheaţă stratificată, omogenă, transparentă sau opacă, ce se formează prin îngheţarea picăturilor de ploaie, burniţă sau ceaţă ce cad pe obiecte (trunchiurile sau ramurile copacilor, pe stâlpi şi firele legate de ei, pe tufişuri şi căile de acces, pe punţile, suprastructurile, antenele şi greementul navelor ). Poleiul acoperă într-o măsură egală atât suprafeţele orizontale cât şi pe cele verticale, dar cel mai mult cele expuse vântului. Poleiul se formează cel mai adesea la geruri slabe, de la 0 la –3 grade Celsius, dar sunt cazuri când se formează şi la temperaturi ce ajung la –7 grade. Nu trebuie luat ca polei fenomenul de îngheţare a apei staţionate pe suprafaţa solului sau a apei de mare, ce stropeşte sau inundă puntea navei. La formarea poleiului picăturile de ploaie sau burniţă, înainte de a îngheţa, reuşesc să se întindă şi să se scurgă într-o peliculă de apă, ce prin îngheţare dă o pojghiţă de gheaţă densă şi sticloasă, ce poate să atingă grosimi până la câţiva cm. şi să producă neplăceri şi pericole, în special cablurilor suspendate.
Chiciura – depunere cu aspect de zăpadă afânată, de culoare alb-mat, care se formează pe copaci, stâlpi şi firele legate de ei, catarge, antenele, greementul şi balustrada navei etc. după aspectul său exterior, chiciura are o structură amorfă (necristalină) ce se formează ca urmare a îngheţării pe diferite obiecte a picăturilor de ceaţă.
Acest proces are loc aşa de repede, că picăturile de ceaţă nu reuşesc să-şi piardă forma proprie, îngheaţă şi se depune sub formă de zăpadă, compusă din grăunţe de gheaţă aşa de mici că nu sunt deosebite cu ochiul liber. Chiciura creşte mai mult în partea din vânt a obiectelor la temperaturi ale aerului cuprinse între –2 şi –7 grade, dar sunt cazuri când se formează la temperaturi şi mai scăzute. Uneori grosimea depunerilor de chiciură ating astfel de dimensiuni, încât rupe crengile copacilor, cabluri aeriene, antene etc. Pe măsură ce scade temperatura şi slăbeşte viteza vântului, depunerile de chiciură se micşorează şi ea se formează promoroacă. Odată cu creşterea temperaturii aerului şi măririi dimensiunilor picăturilor ceţii până la cele ale burniţii densitatea chiciurii formate creşte şi se transformă treptat în polei.
Promoroaca – depunere albă, compusă din cristale de gheaţă, cu o structură foarte fină şi subţire. Când se depune pe cabluri, capetele sârmelor, crengile copacilor etc. promoroaca are aspectul unor ghirlande pufoase ce la zguduire se scutură uşor. Promoroaca se formează deseori noaptea, când cerul este senin sau sunt starturi subţiri de nori, în aer este ceaţă sau pâclă şi temperatura aerului este de –11 ,-25 grade, dar se poate forma şi la temperaturi şi mai scăzute.
În aceste condiţii cristalele de promoroacă se formează prin trecerea directă a vaporilor de apă în gheaţă (sublimare), ce iau naştere prin evaporarea picăturilor de ceaţă cu aerul ceţos. În unele cazuri, în special în timpul temperaturilor foarte scăzute (sub – 30 grade). Promoroaca se poate forma fără ceaţă sau pâclă, din însăşi vaporii de apă existenţi în aer. Astfel de condiţii fac ca să se apropie indicii de formare a promoroacei de cei ai brumei. Mărimea depunerilor de promoroacă pe un conductor de 5 mm nu depăşeşte 4 cm, dar în anumite cazuri poate atinge şi dimensiuni mai mari. În general, este greu de deosebit promoroaca de chiciură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu