Powered By Blogger

miercuri, 30 iulie 2008

Masele de aer

Masele de aer reprezintă cantităţile de aer din troposferă de mare întindere, cu unele proprietăţi comune şi care se deplasează de-a lungul unuia dintre curenţii circulaţiei generale a atmosferei.
Frecvenţa de pătrundere a maselor de aer are o varietate anuală datorită variaţiei circulaţiei generale a atmosferei:
-- aerul continental polar are frecvenţa maximă, 71% în martie şi minimă (20%) în iulie;
-- aerul maritim polar are frecvenţa maximă (22-23%) în iulie-august şi minimă (7%) în martie;
-- aerul tropical are frecvenţa maximă (56%) în iulie şi minimă (9%) în ianuarie.
Aerul continental polar pătrunde în regiunea Mării Negre o dată cu vânturile puternice de nord-vest, el provoacă o puternică răcire a atmosferei mai ales în partea de nord-vest a mării.
Aerul maritim polar pătrunde pe partea vestică a talvegului baric format de circulaţia meridională polară; este bogat în vapori de apă şi foarte instabil, însoţit de nebulozitate convectivă şi precipitaţii sub formă de averse.
Aerul tropical continental pătrunde suficient de rar deasupra mării venind din sudul Rusiei.
Aerul tropical maritim de origine atlantică pătrunde deasupra mării în timpul predominării curentului de sud-vest; iarna acest tip de aer este însoţit de o încălzire substanţială a litoralului românesc.

marți, 29 iulie 2008

Suprafaţa subiacentă

Suprafaţa subiacentă este suprafaţa Pământului care se află în interacţiune cu atmosfera în procesele de schimb de căldură şi de transformare a radiaţiei solare în energie calorică.
Pentru Marea Neagră suprafaţa subiacentă se caracterizează prin:
-- oglinda apei are o suprafaţă de 413488 km2 şi este înconjurată de un ţărm jos, inclusiv ţărmul românesc în partea vestică şi nord-estică şi munţi înalţi în partea estică şi sudică;
-- influenţa moderată a Carpaţilor asupra maselor de aer ce intră pe mare şi mai puternică a munţilor Caucaz asupra maselor de aer ce ies de pe mare;
-- mărimea gradienţilor elementelor meteorologice din apropierea liniei de separaţie dintre uscat şi mare; proprietăţile termo-fizice ale celor două zone generează variaţia în timp a gradienţilor termici şi barici de la linia de separaţie, ceea ce duce la apariţia unei circulaţii locale
-- influenţa evaporaţiei (332 km3 /an) asupra precipitaţiilor din zonele imediat apropiate mării este neglijabilă (@ 5%);
-- influenţa dintre suprafaţa subiacentă şi circulaţia generală a atmosferei generează un câmp baric cu centri ciclonali şi anticilonali cu caracter pronunţat local.

luni, 28 iulie 2008

Regimul vântului

Vântul este mişcarea aerului cvasiorizontală şi se caracterizează în principal prin direcţie şi intensitate, cu un grad ridicat de variabilitate.
Între distribuţia spaţială a presiunii atmosferice şi deplasarea maselor de aer din zona Mării Negre există o legătură directă care face ca vântul în zonă să aibă următoarele caracteristici:
-- în lunile de iarnă, datorită zonei depresionare de pe mare şi dorsalei anticiclonului siberian predomină vântul din sectorul nordic, nord-vest, nord şi nord-est, foarte puternice în lungul ţărmului şi mai slabe spre larg;
-- începând cu luna aprilie odată cu restructurarea câmpului baric ca urmare a schimbărilor survenite în circulaţia generală atmosferei se schimbă şi direcţia vânturilor;
-- în lunile de vară, din cauza predominării maximului azoric, vântul suflă din nord-vest, vest şi sud-vest;
-- partea de litoral vestic a Mării Negre se găseşte în decursul întregului an sub influenţa vânturilor de nord-vest iar la larg invers, vara vântul suflă din sud-vest şi iarna din nord-est. În sezonul rece, pe litoralul românesc al Mării Negre transportul aerului are direcţia nord şi nord-nord-vest. În sezonul cald, transportul aerului se face din nord şi nord-est; transportul mediu anual are o viteză de 0,9 m/s la Sulina şi se 0,7 m/s la Mangalia având direcţia nord-nord-est.
Pe ţărmul românesc briza este bine evidenţiată, briza fiind un model de circulaţie generală a atmosferei la scară redusă (din care lipseşte forţa Coriolis) determinată de proprietăţile termo-fizice ale suprafeţei subiacente.

sâmbătă, 26 iulie 2008

Factorii radiativi

Factorii radiativi sunt procesele fizice legate de mărimea fluxului radiaţiei solare, de absorbţia, difuzia şi reflecţia ei, precum şi de radiaţia terestră şi a atmosferei.
Factorii se exprimă cantitativ prin:
-- radiaţia directă;
-- radiaţia difuză;
-- radiaţia reflectată;
-- radiaţia efectivă.
care însumate formează bilanţul radiativ.
Izoliniile acestor mărimi sunt orientate aproximativ de-a lungul paralelelor geografice ceea ce imprimă climei un caracter de zonalitate.
Pentru Marea Neagră acestor mărimi ale factorului radiativ sunt;
a) -- radiaţia globală, directă şi difuză din zona de nord a mării – 120 kcal / cm2 an
-- radiaţia globală, directă şi difuză din zona de sud a mării – 140 kcal / cm2 an
b) radiaţia globală pentru luna decembrie = 2¸4 kcal / cm2 lună;
c) radiaţia globală pentru luna iulie = 16¸18 kcal / cm2 lună;
d) bilanţul radiativ în luna decembrie este de 1 kcal / cm2 lună în nord şi 0 kcal / cm2 lună în sud;
e) bilanţul radiativ pentru luna iulie este cuprins între 8¸10 kcal / cm2 an;
izolinia de 40 kcal / cm2 an trece prin nordul mării şi cea de 60 kcal / cm2 an prin zona de sud.

luni, 21 iulie 2008

Organizarea executării observaţiilor hidrometeorologice în marină

Observaţiile hidrometeorologice se execută la orele sinoptice: 02, 05, 08, 11, 14, 17, 20, 23.

Observaţiile hidrometeorologice se execută în următoarea ordine:
-- Cu 15-20 minute înainte de începerea observaţiei se pregătesc aparatele necesare;
-- Se determină distanţa vizibilităţii orizontale, nebulozitatea, forma şi plafonul norilor şi fenomenele atmosferice;
-- Se măsoară viteza vântului şi se determină direcţia lui,
-- Se măsoară temperatura aerului,
-- Se citeşte presiunea atmosferică şi se determină valoarea şi tendinţa ei;
-- Se determină gradul de agitaţie al suprafeţei mării;
-- Se măsoară temperatura apei mării;
-- Se determină transparenţa, culoarea şi fosforescenţa apei mării;
-- Se determină curenţii de suprafaţă.

duminică, 20 iulie 2008

Organizarea executării observaţiilor hidrometeorologice în marină

Observaţiile hidrometeorologice speciale se execută la navele specializate.
Între orele de observaţie, în mod continuu, se execută observarea şi înregistrarea în jurnale a variaţiilor bruşte a următoarelor elemente:
-- Intensificarea vântului la forţa 6 (10,8-13,8 m/s) şi mai mare, apoi scăderea bruscă sub această valoare;
-- Creştere agitaţiei mării la gradul 5 şi mai mare, apoi scăderea bruscă sub această valoare;
-- Înrăutăţirea vizibilităţii orizontale sub o milă pe mare şi sub 1Km la uscat, apoi îmbunătăţirea ei peste aceste valori;
-- Fenomene meteorologice (precipitaţii, ceaţă, vânt în rafale puternice, viscole, oraje etc) se înscriu prin notaţiile simbolice, ora şi minutul începerii şi terminării fenomenului;
-- Fosforescenţa mării se notează apariţia, intensitatea şi dispariţia fenomenului.

sâmbătă, 19 iulie 2008

Organizarea executării observaţiilor hidrometeorologice în marină

Observaţiile hidrometeorologice parţiale se execută la navele care nu au în dotarea aparate şi instrumente hidrometeorologice. Ele se execută la orele sinoptiice şi cuprind observaţii asupra următoarelor elemente:
a. Observaţii meteorologice:
-- Direcţia şi forţa vântului;
-- Vizibilitatea orizontală;
-- Nebulozitate;
-- Temperatura aerului;
-- Presiunea atmosferică;
-- Fenomene meteorologice (caracter, intensitate).

b. Observaţii hidrologice:
-- Starea mării;
-- Curenţii la suprafaţă;

vineri, 18 iulie 2008

Organizarea executării observaţiilor hidrometeorologice în marină

Organizarea executării observaţiilor
Observaţiile hidrometeorologice se împart în complete, parţiale şi speciale.

Observaţiile hidrometeorologice complete se execută la navele care au în dotarea aparate şi instrumente hidrometeorologice. Ele se execută la orele sinoptiice şi cuprind observaţii asupra următoarelor elemente:
a. Observaţii meteorologice:
-- Direcţia şi viteza vântului;
-- Vizibilitatea orizontală;
-- Nebulozitate(cantitatea, forma şi plafonul norilor);
-- Temperatura aerului;
-- Umezeala aerului;
-- Presiunea atmosferică;
-- Fenomene meteorologice(caracter, intensitate).

b. Observaţii hidrologice:
-- Temperatura stratului de apă la suprafaţa mării;
-- Transparenţa şi culoarea apei;
-- Fosforescenţa mării;

joi, 17 iulie 2008

Precipitaţii solide de condensare

Bruma – precipitaţii cu structură cristalină de culoare albă şi pufoasă. Se formează în aceleaşi condiţii ca şi roua, pe suprafeţele orizontale deachise şi în aceleaşi cazuri, numai când temperatura acestor suprafeţe, datorită pierderii căldurii prin iradiere, coboară sub 0 grade. La fel ca şi atunci când se formează roua, cerul este de obicei senin, iar vântul slab.bruma are aspectul unui strat foarte subţire de cristale de zăpadă, ce se formează prin trecerea direct în stare de gheaţă (sublimare) a vaporilor în contactul aerului cu obiectul răcit. Bruma acoperă şi suprafeţele cablurilor în condiţiile răcirii lor prin radiaţie, depunându-se mai puţin pe suprafeţe inferioare şi în partea din vânt, când acesta este până la 5 m/sec. Depunerea maximă a brumei pe cabluri cu diametrul de 5 mm nu depăşeşte 2-3 mm. Cu cât cablul este mai subţire cu atât mai puţin se depune bruma pe el. Pe fire cu diametrul mai mic de 1mm bruma nu se formează. Aceasta dă posibilitatea să se deosebească bruma de chiciură.

Poleiul reprezintă o masă de gheaţă stratificată, omogenă, transparentă sau opacă, ce se formează prin îngheţarea picăturilor de ploaie, burniţă sau ceaţă ce cad pe obiecte (trunchiurile sau ramurile copacilor, pe stâlpi şi firele legate de ei, pe tufişuri şi căile de acces, pe punţile, suprastructurile, antenele şi greementul navelor ). Poleiul acoperă într-o măsură egală atât suprafeţele orizontale cât şi pe cele verticale, dar cel mai mult cele expuse vântului. Poleiul se formează cel mai adesea la geruri slabe, de la 0 la –3 grade Celsius, dar sunt cazuri când se formează şi la temperaturi ce ajung la –7 grade. Nu trebuie luat ca polei fenomenul de îngheţare a apei staţionate pe suprafaţa solului sau a apei de mare, ce stropeşte sau inundă puntea navei. La formarea poleiului picăturile de ploaie sau burniţă, înainte de a îngheţa, reuşesc să se întindă şi să se scurgă într-o peliculă de apă, ce prin îngheţare dă o pojghiţă de gheaţă densă şi sticloasă, ce poate să atingă grosimi până la câţiva cm. şi să producă neplăceri şi pericole, în special cablurilor suspendate.

Chiciura – depunere cu aspect de zăpadă afânată, de culoare alb-mat, care se formează pe copaci, stâlpi şi firele legate de ei, catarge, antenele, greementul şi balustrada navei etc. după aspectul său exterior, chiciura are o structură amorfă (necristalină) ce se formează ca urmare a îngheţării pe diferite obiecte a picăturilor de ceaţă.
Acest proces are loc aşa de repede, că picăturile de ceaţă nu reuşesc să-şi piardă forma proprie, îngheaţă şi se depune sub formă de zăpadă, compusă din grăunţe de gheaţă aşa de mici că nu sunt deosebite cu ochiul liber. Chiciura creşte mai mult în partea din vânt a obiectelor la temperaturi ale aerului cuprinse între –2 şi –7 grade, dar sunt cazuri când se formează la temperaturi şi mai scăzute. Uneori grosimea depunerilor de chiciură ating astfel de dimensiuni, încât rupe crengile copacilor, cabluri aeriene, antene etc. Pe măsură ce scade temperatura şi slăbeşte viteza vântului, depunerile de chiciură se micşorează şi ea se formează promoroacă. Odată cu creşterea temperaturii aerului şi măririi dimensiunilor picăturilor ceţii până la cele ale burniţii densitatea chiciurii formate creşte şi se transformă treptat în polei.

Promoroaca – depunere albă, compusă din cristale de gheaţă, cu o structură foarte fină şi subţire. Când se depune pe cabluri, capetele sârmelor, crengile copacilor etc. promoroaca are aspectul unor ghirlande pufoase ce la zguduire se scutură uşor. Promoroaca se formează deseori noaptea, când cerul este senin sau sunt starturi subţiri de nori, în aer este ceaţă sau pâclă şi temperatura aerului este de –11 ,-25 grade, dar se poate forma şi la temperaturi şi mai scăzute.
În aceste condiţii cristalele de promoroacă se formează prin trecerea directă a vaporilor de apă în gheaţă (sublimare), ce iau naştere prin evaporarea picăturilor de ceaţă cu aerul ceţos. În unele cazuri, în special în timpul temperaturilor foarte scăzute (sub – 30 grade). Promoroaca se poate forma fără ceaţă sau pâclă, din însăşi vaporii de apă existenţi în aer. Astfel de condiţii fac ca să se apropie indicii de formare a promoroacei de cei ai brumei. Mărimea depunerilor de promoroacă pe un conductor de 5 mm nu depăşeşte 4 cm, dar în anumite cazuri poate atinge şi dimensiuni mai mari. În general, este greu de deosebit promoroaca de chiciură.

miercuri, 16 iulie 2008

Precipitaţiile lichide de condensare

Roua este formată din picături de apă degajate din contactul suprafeţei obiectelor cu aerul umed la o temperatură mei mare de 0 grade. Roua se formează mai ales vara în nopţile senine şi liniştite, în principal, pe suprafeţele lucioase ale solului şi construcţiilor, pe vegetaţie sau pe părţile libere ale punţilor navelor şi pe alte suprafeţe orizontale deschise.
În mod deosebit o rouă abundentă se formează pe suprafeţele plane, care în nopţile senine şi liniştite se răcesc mai mult datorită iradierii în atmosferă a căldurii proprii, temperatura lor devenind mai scăzută decât cea a punctului de rouă. Pe bordul navei, pereţii suprastructurilor, catarge şi arborade, roua nu se formează. Uneori roua nu se formează când cerul este acoperit sau când este ceaţă.

luni, 14 iulie 2008

Precipitaţii (depuneri) care se formează pe suprafaţa obiectelor (precipitaţii de condensare).

Atât pe sol cât şi pe navele care navigă pe mare, deseori se observă precipitaţii sub formă de picături de apă, cristale de zăpadă sau gheaţă, ce nu au căzut din nori, ci s-au depus direct din straturile inferioare pe sol, vegetaţie, construcţii sau pe punte, suprastructură şi arborada navelor, cu toate că cerul cel mai adesea rămâne absolut senin. Din categoria acestor precipitaţii fac parte roua, bruma, poleiul, promoroaca şi chiciura.

sâmbătă, 12 iulie 2008

Precipitaţii solide

Ninsoarea este o precipitaţie solidă sub formă de cristale de diferite mărimi sau fulgi de zăpadă, uneori atingând dimensiuni mari. Ninsoarea, ca şi ploaia, cade aproape întotdeauna din norii nimbus (Ns), continuu sau cu scurte întreruperi. Ninsoarea slabă uneori cade din norii stratus (St), altostratus (As) şi stratocumulus (Sc). Semnul * se foloseşte când ninge uniform, fără variaţii bruşte în intensitate.

Aversa de zăpadă este o ninsoare care începe şi se sfârşeşte brusc, are variaţii dese în intensitate şi uneori nu este de durată. Ea este produsă de norii cumulonimbus (Cb) de culoare cenuşie sau cenuşie închisă.

Lapoviţa- precipitaţii care cad sub formă de zăpadă ce se topeşte sau zăpadă cu ploaie şi care se deosebeşte prin particularităţile prezentate mai înainte la ninsoare.
Aversa de lapoviţă este o zăpadă umedă cu caracter de aversă, care se deosebeşte prin particularităţile prezentate la aversa de zăpadă.

Zăpada grăunţoasă – precipitaţii solide care cad sub forme sferice sau alungite, opace, de culoare alb-mat. Cele sferice sunt asemănătoare măzărichii moale, dar sunt mai mici (nu depăşesc 1 mm în diametru). Zăpada grăunţoasă cade de obicei în cantităţi mici şi în cea mai mare parte din norii stratus.

Măzărichea moale are forma unor sfere mici de diametru de 2 la 5 mm, opace, de culoare albă sau alb-mat şi care se strivesc uşor între degete. Uneori au forme de conuri cu baza un segment. Ea poate să cadă împreună cu ninsoareasub formă de aversă, de cele mai multe ori înainte de ninsoare, când temperatura aerului este în jur de 0º. Primăvara şi toamna măzărichea moale cade deseori din norii cumulonimbus (Cb), în averse scurte cu intensificări ale vântului provocate de masele reci de aer.

Măzărichea tare sau grăunţe de gheaţă- precipitaţii solide ce cad sub forma unor sfere mici de gheaţă cu diametrul de la 1 la 3 mm, tari şi complet transparente, fără nucleu interior de culoare albă. Măzărichea tare ia naştereprin îngheţarea în timpul verii a picăturilor de ploaie şi deseori în interiorul învelişului de gheaţă se află apă neângheţată, ce îngheaţă imediat când grăunţele de gheaţă se zdrobesc de sol. Măzărichea tare se observă cel mai adesea simultan cu formarea poleiului.

Grindina cade numai în perioada caldă a anului pe timpul averselor de ploaie şi furtunilor din cei mai puternici nori cumulonimbi (Cb) şi durează de obicei cel mult 5-10 min. Grindina constă din bucăţi de gheaţă destul de mari, de formă şi dimensiuni diferite, în care straturile transparente se succed cu cele opace. Cel mai adesea grindinele sunt de mărimea boabelor de mazăre, dar în unele cazuri ating mărimea oului de porumbel sau chiar a celui de găină, fiind un fenomen distrugător pentru culturile agricole.

duminică, 6 iulie 2008

Precipitaţii lichide

Ploaia (slabă, moderată şi puternică, continuă sau intermitentă) este o precipitaţie formată din picături a căror
cădere este vizibilă clar. De regulă ploaia este produsă de norii nimbostratus (Ns), dar pot să cadă şi ploi slabe şi de scurtă durată şi din norii altostratus (As) sau stratocumulus (Sc). Este de lungă durată, putând avea scurte întreruperi, uniformă în cădere, cu începuturi şi sfârşituri treptate.

Aversa de ploaie este o precipitaţie care începe şi se sfârşeşte brusc, durează un timp scurt şi intensitatea ei are variaţii mari. Aversele durează rar 1-2 ore, iar uneori este foarte mare, iar în alte cazuri numai câteva picături. Aversele din timpul verii, de cele mai multe ori, sunt însoţite de descărcări electrice, grindină şi, de regulă, aversele sunt produse de norii cumulonimbus (Cb).

Burniţa este o precipitaţie lichidă formată din picături foarte mici, al căror diametru este mai mic de 0,5 mm. Picăturile ce cad abia se pot vedea şi par a fi vapori. Căzând în apă aceste picături nu formează cercuri, dar când cad pe o suprafaţă uscată (scândură asfalt etc.) o umezeşte încet şi uniform. Burniţa cade numai din norii stratus (St), denşi şi compacţi sau din ceaţă. Uneori se observă simultan ploaie, ce cade din norii nimbostratus (Ns) şi burniţă, care se produce din norii stratus (St) ce se află deasupra primilor.

sâmbătă, 5 iulie 2008

Descrierea diferitelor fenomene meteorologice

Precipitaţii care cad pe suprafaţa solului sau mării sunt:
-- precipitaţii lichide;
-- precipitaţii solide.

Precipitaţiile lichide sunt:
-- ploaia, care poate fi slabă, moderată şi puternică, continuă sau intermitentă;
-- aversa de ploaie;
-- burniţa.

Precipitaţiile solide sunt:
-- ninsoarea;
-- aversa de zăpadă;
-- lapoviţa;
-- aversa de lapoviţă;
-- zăpada grăunţoasă
-- măzărichea moale;
-- măzărichea tare sau grăunţe de gheaţă;
-- grindina.

Precipitaţii (depuneri) care se formează pe suprafaţa obiectelor (precipitaţii de condensare) sunt:
-- precipitaţiile lichide de condensare;
-- precipitaţiile solide de condensare.

Precipitaţiile lichide de condensare sunt:
-- roua.

Precipitaţiile solide de condensare sunt:
-- bruma;
-- poleiul;
-- chiciura;
-- promoroaca.

vineri, 4 iulie 2008

Fenomene meteorologice - Generalităţi

Fenomenele meteorologice sunt manifestări atmosferice complexe ce se produc la suprafaţa solului sau a mării şi care în unele cazuri îngreunează sau pun în pericol activităţile ce se desfăşoară atât pe uscat cât şi pe mare.
Fenomenele meteorologice mai importante sunt: precipitaţiile, ceaţa, descărcările electrice (orajele), furtunile, fenomenele luminoase etc. Aceste fenomene au o multitudine de varietăţi, pot avea intensităţi diferite în spaţiu şi timp şi constituie indici importanţi şi caracteristici ai stării generale a vremii.

miercuri, 2 iulie 2008

Higrograful

Higrograful se foloseşte pentru înregistrareaa umidităţii relative. Funcţionarea sa se bazează, de asemenea, pe proprietăţile higroscopicee ale firului de păr, la care se adaugă un sistem de pârghii de transmitere amplificare şi înregistrare pe o diagramă-higrogramă. Funcţie de mecanismul de orologerie folosit, higrograful poate fi zilnic sau săptămânal. Fiecare higrograf dispune de un sistem de reglare-etalonare, funcţie de indicaţiile psihrometrului sau ale unui higrometru etalonat. În meteorologie, depozite, magazii, se folosesc înregistratoare combinate de umezeală şi temperatură, cunoscute sub denumirea de termohigrografe.

marți, 1 iulie 2008

Psihrometrul

Psihrometrul este format din două termometre meteorologice cu mercur, ale căror rezervoare au aceeaşi formă şi dimensiuni, rezervorul celui din dreapta fiind învelit într-un tifon umezit. Pentru măsurătorile meteorologice se folosesc diferite tipuri de psihrometre cu sau fără aspiraţie, în marină cel mai răspândit fiind psihrometrul Assman.

Psihrometrul Assman este format din două termometre de construcţie specială introduse într-o montură tubulară, prevăzută în partea superioară cu o morişcă aspiratoare. Energia necesară rotirii moriştii este furnizată prin deschiderea unui arc. Pe partea laterală se află un orificiu pe unde se poate observa durata de rotaţie a arcului ce se destinde. Prin cronometrarea timpului unei rotaţii a casetei arcului (care trebuie să fie cuprinsă între 50-100 secunde ) se deduce, cu ajutorul tabelei de etalonare a intrumentului, viteza curentului de aspiraţie. Când viteza curentului se reduce, instrumentul trebuie să fie trimis unui atelier specializat pentru reparaţii. Psihrometrul este însoţit de o pipetă pentru umezirea tifonului termometrului umed, un ecran semicircular pentru protecţia aspiratorului contra vântului, o tijă metalică pentru suspendarea aparatului, certificate de etalonare ale termometrului şi ale întregului aparat.

Instalarea psihrometrului.
Pentru executarea observaţiilor, aparatul se suspendă astfel încât rezervoarele termometrelor să se afle l2 m deasupra solului sau 1.50-1.70 m deasupra punţii. La navă, psihrometrul va fi instalat în bordul din vânt, ferit de acţiunea valurilor şi de intemperii şi de radiaţia surselor calorice.