Plafonul norilor este distanţa măsurată de la sol până la suprafaţa inferioară a norilor. Plafonul se determină numai pentru norii inferiori sau mijlocii şi numai dacă ultimii au o înălţime mai mică de 2500 m deasupra solului sau mării.
De cele mai multe ori suprafaţa inferioară a norilor este neregulată. În toate cazurile se indică înălţimea celor mai joase porţiuni ale bazei norilor.
Plafonul norilor se determină vizual sau instrumental.
Când plafonul norilor se apreciază vizual, observatorul alege pe suprafaţa inferioară a norului, dispus deasupra orizontului la o înălţime de cel mult 45˚, o porţiune ce se deosebeşte de fondul general şi determină înălţimea norului prin compararea cu distanţe cunoscute (exemplu, distanţa până la un reper sau până la ţărm, înălţimea catargului, lungimea navei, antene radio, clădiri etc).
Dacă norii sunt aşa de joşi faţă de suprafaţa pământului sau mării încât aproape ating vârfurile copacilor, clădirilor, catargelor etc., înălţimea se consideră sub 50 m.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu