Tipul valurilor

Pe mare se întâlnesc două tipuri principale de valuri provocate de vant:
-- valuri de vânt;
-- valuri de hulă.
Valurile de vânt sunt valurile care se formează datorită acţiunii vântului şi în momentul observaţiei se găsesc sub acţiunea directă a acestuia. Valurile de vânt sunt valuri care se dezvoltă.
Oscilaţiile valurilor se deosebesc de altele de pe suprafaţa mării prin aceea, că panta de sub vânt este mai abruptă decât aceea din vânt. Sub acţiunea vântului la valurile de vânt se formează creste a căror vârfuri se prăbuşesc, formând o spumă sticloasă sau albă (berbeci), iar la vânt puternic se rup.
Direcţia vântului şi a valurilor de vânt în largul mării, departe de ţărm, corespund sau se deosebesc cu cel mult patru carturi (45º)
Imediat ce într-un anumit loc sau zonă a încetat vântul, încetează şi valurile de vânt şi ele se transformă în valuri de hulă.
Valurile de hulă sunt oscilaţii ale suprafeţei mării după încetarea acţiunii vântului şi care se propagă datorită inerţiei. Valurile de hulă, de obicei sunt mult mai lungi decât valurile de vânt, cu pante mai line şi au o formă mai regulată, aproape simetrică. Pe ele nu se formează spumă şi berbeci. Direcţia de propagare a valurilor de hulă se poate deosebi mult faţă de direcţia vântului care le-a provocat.
În largul mării aproape întotdeauna se observă simultan valuri de vânt şi valuri de hulă. Numai valuri de vânt fără hulă se pot întâlni în golfuri, strâmtori şi raioane apărate de vânturi de configuraţia reliefului. La larg valurile de vânt fără hulă se observă numai după o perioadă de calm, care să cuprindă spaţii întinse de mare. Numai valuri de hulă fără valuri de vânt se pot observa la larg când vântul nu bate deloc. O astfel de hulă este denumită ‘hula moartă”.