Powered By Blogger

luni, 31 martie 2008

Arbore gabier - Definiţie

Un arbore gabier este partea unui arbore (catarg) compus, cuprinsă între gabie şi crucetă. Este fixat de coloană printr-un dispozitiv numit „butuc"
La rândul său, arborele gabier susţine, printr-un dispozitiv de fixare identic, arboretul.

Artimon sau arbore artimon

Prin artimon sau arbore artimon se înţelege ultimul arbore (catarg), începând de la prova, al unui velier cu trei arbori sau ultimul arbore al unui velier cu 4 sau 5 arbori.

Arboret - Definiţie

Prin arboret se înţelege partea unui arbore (catarg) compus, care se instalează pe arborele gabier. În majoritatea cazurilor, velierele au arboreţii dintr-o singură bucată.
Dacă un arboret este format din două bucăţi, atunci prima parte se numeşte „arboretul zburătorului", iar a doua „arboretul rândunicii", după denumirile velelor ce se ridică pe acesta.

duminică, 30 martie 2008

Doc uscat - Definiţie, destinaţie

Un doc uscat (denumit şi bazin de radub) este o construcţie hidrotehnică, de regulă, pe lângă şantierele navale, avînd forma unui bazin cu pereţii din beton, piatră sau zidărie construiţi în trepte, şi cu porţi etanşe sau ecluză, destinată andocării navelor pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere a operei vii.
După intrarea în bazin apa se evacuează şi nava se aşează pe scaunele de calaj. În acest scop, docurile uscate sunt prevăzute cu instalaţii de evacuarea apei şi cu postamente de piatră pe care se calează nava prin intermediul scaunelor de chilă şi de gurnă.

Şalupă - Definiţie, destinaţie

Şalupă (sinonime: ambarcaţiune cu motor; barcaz puntat). Denumire generică a tuturor ambarcaţiunilor puntate, cu lungimea până la 20 m, autopropulsate prin motor.
După destinaţie, şalupele pot fi:
-- militare;
-- ale poliţiei de frontieră;
-- sanitare ;
-- pentru agrement maritim, fluvial şi de ape interioare navigabile.

Ordinul nr. 417 din 20 martie 2002 pentru aprobarea Regulamentului privind obţinerea certificatelor internaţionale de conducător de ambarcaţiune de agrement, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 306 din data de 9 mai 2002, prevede, între altele, că Persoanele care desfăşoară activităţi comerciale de agrement au obligaţia să asigure conducerea ambarcaţiunilor de agrement pe care le utilizează pentru aceste activităţi de către o persoană care trebuie să posede un certificat de capacitate, după cum urmează:
-- pentru navele care navighează în apele maritime: certificat de conducător de şalupă maritimă;
-- pentru navele care navighează în apele interioare: certificat de conducător de şalupă fluvială.

Dezeşuarea - Definiţie

Dezeşuarea este operaţiunea de a dezeşua, de a scoate de pe uscat o navă eşuată.
Operaţiunea constă în a desprinde o navă de pe locul de eşuare şi a o trage sau remorca spre apă adâncă, reasigurându-i starea de plutire.

sâmbătă, 29 martie 2008

Inerţia

O altă calitate a navei este inerţia care reprezintă capacitatea navei de
a-şi continua deplasarea prin apă după schimbarea regimului de mers al navei prin stopare sau mers înapoi. Caracteristicile inerţiei sunt distanţa parcursă şi timpul în care s-a parcurs această distantă.
Acestea se pot determina în situaţia în care ştim momentul stopării maşinilor şi momentul opririi definitive a navei şi dacă avem momentul schimbării direcţiei de mers, urmând să determinam distanta şi timpul necesar opririi din acel moment.

vineri, 28 martie 2008

Acvatoriu sau acvatoriu portuar - Definiţie, clasificare

Prin acvatoriu, sau acvatoriu portuar se înţelege totalitatea suprafeţelor de apă adăpostite, natural sau prin lucrări hidrotehnice, care asigură buna funcţionare a portului şi sunt incluse în limitele sale.
Acvatoriul este format din:
-- radă;
-- bazine portuare.
Acvatoriile se clasifică după diverse criterii:
-- acvatoriu fluvial sau acvatoriu maritim;
-- acvatoriu agitat sau acvatoriu liniştit (etc.).
Nu toate acvatoriile sunt adăpostite, limitele lor fiind stabilite convenţional, de autorităţile portuare.
Tuturor navelor de croazieră şi de transport pasageri în trafic internaţional, indiferent de pavilion, care staţionează în zona de activitate a unui port li se aplică Tariful de acvatoriu.
Tariful de utilizare acvatoriu de către ambarcaţiuni uşoare se aplică tuturor ambarcaţiunilor care:
-- staţionează în rada portului sau bazine portuare;
-- acostează la mal natural, la cheurile terţilor sau cele concesionate.
Cuvântul acvatoriu mai are şi un alt înţeles: A fost înfiinţată Rezervaţia marină 2 Mai – Vama Veche. Scopul ei este definit astfel:“Acvatoriul litoral marin Vama Veche – 2 Mai” este o arie marină protejată destinată gospodăririi durabile a mediului marin, conservării peisajului marin precum şi a tradiţiilor locale (turismul şi pescăria durabilă)”.

miercuri, 26 martie 2008

Ranfluarea, cilindrii de ranfluare - Definiţie, utilizare

Ranfluarea este operaţia de ridicare de pe fund şi repunere în stare de plutire a unei nave scufundate. Se execută cu mijloace speciale de ridicare: cilindri de ranfluare sau pontoane de ranfluare. În ambele cazuri se utilizează forţa de flotabilitate a acestor mijloace.
Cilindrii de ranfluare, — construiţi din oţel, cu corpul etanş şi compartimentat — se scufundă după un anumit plan în bordurile navei scufundate, de care sunt legaţi prin cabluri rezistente de oţel. Prin evacuarea apei din interiorul cilindrilor cu ajutorul aerului comprimat, aceştia îşi recapătă treptat flotabilitatea, desprind de pe fund şi ridică spre suprafaţă nava scufundată. Operaţia necesită calcule privind rezistenţa longitudinală a navei, rezistenţa cablurilor, calculul forţei de ridicare şi plasarea cilindrilor ridicători de-a lungul navei.
În apele cu maree se folosesc pontoanele de ridicare. Ele sunt dispuse simetric în bordurile navei scufundate, care se încinge cu cabluri după un sistem specific; pontoanele desprind nava de pe fund şi o antrenează către suprafaţă odată cu creşterea apelor datorită mareei. În acest sistem, mijloacele de ridicare nu intră deci în imersiune.
Ambele metode sunt condiţionate de starea mării.

marți, 25 martie 2008

Alimbare - Definiţie

Alimbare (sinonime: operaţie de limb; uşurarea navei; mahonare). Este un termen naval prin care se înţelege operaţia de descărcare parţială sau totală a mărfurilor de pe o navă în vase mai mici denumite mahoane sau limburi, cu scopul de a-i micşora pescajul spre a putea trece peste un banc sau peste o bară ori în vederea dezeşuării (ranfluării), dar mai ales spre a prelua caricul navei care, din diferite motive, nu poate opera la dană ci lucrează ancorată în radă, bazine portuare sau pe fluvii.
Prin operaţie de limb se înţelege şi ducerea de mărfuri cu limburi la o navă care operează pe fluvii, în radă sau bazine portuare, iar prin mahonare se înţelege transportarea de mărfuri cu mahoane la şi de la nave maritime, în general şi cu deosebire, spre a uşura nava în vederea trecerii unei bare (prag sau limb).

luni, 24 martie 2008

Barcaz - Definiţie, utilizare

Barcaz (sinonime barcă cu motor; şalupă). Ambarcaţiune de serviciu curent în porturi, rade şi la gurile fluviilor, destinată transporturilor rapide de persoane şi materiale sau pentru remorcaje uşoare, fiecare tip purtând denumirea sa specifică.
Unele nave oceanice mari au la bord o asemenea ambarcaţiune. Poate fi puntată sau nepuntată şi are propulsie mecanică.

duminică, 23 martie 2008

Doc plutitor - Definiţie, compunere, utilizare

Un doc plutitor este o construcţie plutitoare folosită, pentru ridicarea navelor din apă în vederea întreţinerii şi reparaţiilor la opera vie. Este format dintr-un ponton mare compartimentat sau din mai multe pontoane separate, legate rigid între ele, constituind o punte rezistentă ce susţine nava sau navele andocate. Docul este mărginit într-un bord sau în ambele borduri de compartimente etanşe înalte, numite „bajoaiere", în care sunt plasate instalaţiile de pompare, punctul de comandă, uzina electrică, ateliere, locuinţe etc.
Pe puntea bajoaierelor sunt instalate macarale mobile cu portal, cu ajutorul cărora sunt manipulate greutăţile mari.
Pe puntea docului se aranjează „calajul", în funcţie de dimensiunea şi forma navei.
Pentru andocarea navei se inundă compartimentele pontonului până ce întreaga construcţie se afundă cu calajul la pescajul ce asigură intrarea navei; după intrarea şi centrarea navei pe scaune se evacuează lent apa din compartimentele etanşe şi docul, împreună cu nava, se ridică la suprafaţă.

sâmbătă, 22 martie 2008

Ponton - Definiţie, utilizări

Un ponton este o construcţie plutitoare metalică, din lemn sau compozit, cu fundul plat, puntea plană (fără selatură), cu secţiunea transversală dreptunghiulară. Este de regulă nepropulsat. Se utilizează ca platformă la încărcarea şi descărcarea navelor care nu operează la cheu. Dotat cu gruie sau macarale se foloseşte la lucrări hidrotehnice. Un ponton de transport (bac) este un mijloc plutitor portuar cu punte platformă, folosit pentru transportul mărfurilor de la navă la cheu şi invers. Deşi nu are mijloace de propulsie, totuşi în unele ţări este considerat ca navă din punct de vedere juridic.

Navă depoluatoare - Definiţie

O navă depoluatoare este o navă concepută şi echipată pentru combaterea poluării apei, survenită mai ales prin deversări de hidrocarburi. Poluarea poate fi accidentală, prin naufragiu, sau intenţionată, prin purjarea rezervoarelor.
Nava depoluatoare are ataşată o benă pentru preluarea macrodeşeurilor, posedă instalaţii de recuperare a hidrocarburilor, de evacuare a apelor depoluate şi dispune de aparate pentru răspândirea dispersanţilor.

miercuri, 19 martie 2008

Şlepul - Definiţie, clasificare

Şlepul este denumirea generică pentru diferitele tipuri de mijloace plutitoare construite din oţel, lemn sau beton, cu fundul plat, corp cu forme pline, puntate sau nepuntate, de regulă fără propulsie şi care se folosesc în porturi, rade, raioane de mare adăpostite şi pe scară largă pe canaluri şi fluvii, pentru transporturi de mărfuri în vrac (cereale, cărbuni, minereu, piatră, ciment, nisip, lemnărie etc), cât şi pentru diferite servicii de întreţinere şi lucrări portuare.
În multe porturi sunt întrebuinţate pentru transportul mărfurilor de la nave la cheu şi invers sau mai ales în operaţii de alimbare.
Tipul cel mai reprezentativ, şlepul, este de construcţie metalică, puntat, cu bordajul vertical, prova bombată şi pupa rotundă. Are guri de magazie mari, închise cu panouri metalice şi uneori dispune de granice. De regulă, nu are mijloace de propulsie proprii şi se remorchează; dar sunt şi şlepuri autopropulsate. Capacitatea de încărcare variază întrg 200 şi 4 000 t, iar pescajul între 1-4-4 m. La mare este folosit în principal pentru transportul de mărfuri în vrac şi coletărie, pe distanţe scurte şi în raioane adăpostite, iar pe fluvii şi canaluri în acelaşi scop, pe orice distanţe.
Şlepurile fluviale acţionate prin împingere au pupa adaptată acestui sistem.
Tipurile diferenţiate cele mai frecvente din categoria şlepului sunt:
-- şlepul maritim, cu tonaje de peste 1 000 t
-- mahona sau limbul;
-- şlepul fluvial, ceamul, pletina;
-- şlepul autopropulsat;
-- şlepul tanc;
-- şlepul cu vele;
-- şalanda cu clapeţi;
-- pontonul de largare.

marți, 18 martie 2008

Remorcherul - Definiţie, utilizare

Un remorcher este o navă specială de dimensiuni relativ mici, dotată cu instalaţie de propulsie puternică în scopul efectuării remorcajelor maritime sau fluviale, manevrelor portuare şi uneori pentru intervenţii în caz de salvări şi incendii.
Se caracterizează prin manevrabilitate şi lungime redusă, printr-un raport mic între deplasament şi greutatea maşinilor şi prin linia chilei, care este oblică, cu pescaj mai mare la pupa în poziţie de asietă normală, pentru a preveni tendinţa de schimbare a asietei în timpul remorcajului şi pentru a păstra o bună stabilitate de drum prin deplasarea spre pupa a centrului de carenă. Remorcajul se face prin tracţiune, în cazul curselor lungi şi uneori prin împingere (la fluviu sau în cazul unor manevre portuare, în care scop este dotat cu vinci de remorcare).

luni, 17 martie 2008

Strai - Definiţie

Un strai este o parâmă metalică ce susţine un arbore (catarg) sau arboret în planul diametral al navei şi spre prova. Face parte din grupa manevrelor fixe. Întinderea straiului se execută cu ajutorul unui întinzător metalic intercalat la capătul său inferior. Straturile îndeplinesc şi rolul de filieră de învergare a velelor triunghiulare (focuri şi velastraiuri).

duminică, 16 martie 2008

Troţă de vergă - Definiţie

O troţă de vergă este un dispozitiv de fixare a unei vergi de partea anterioară a arborelui (catargului) unui velier. Este o cheie vârtej masivă, care permite mişcarea vergii atât în plan orizontal (braţare), cât şi înclinarea acesteia. Acest dispozitiv este prins de mijlocul vergii prin două brăţări metalice, iar de arbore printr-un cerc metalic rezistent.

sâmbătă, 15 martie 2008

Poze noduri marinăreşti

nod de banc

nod de capelatură

nod de plasă

nod dublu de împreunare

nod de boţ

nod gură de ştiuca

nod gură de lup

nod de fungă englez

nod de pilot

Ţapapie - Definiţie

Prin ţapapie, la un velier, se înţelege o parâmă, de regulă metalică, întinsă sub vergă la o anumită distanţă şi pe toată lungimea acesteia, susţinută din loc în loc de zugrumători, pe care calcă marinarii ocupaţi cu invergarea, desvergarea, întinderea, strângerea sau terţarolarea velelor. Face parte din categoria manevrelor fixe.

vineri, 14 martie 2008

Vela - Definiţie, clasificare

Velă, denumită şi pânză, este mijlocul de propulsie al unui velier sau al unei ambarcaţiuni, constituit din mai multe fâşii de pânză rezistentă, numite ferţe, cusute între ele şi formând o suprafaţă asupra căreia acţionează vântul, ca forţă propulsivă. Velele sunt întinse pe vergi şi straiuri într-un anumit aranjament, formând diferite tipuri de greement. Totalitatea velelor unei nave formează velatura.
După formă, deosebim:
-- Vele pătrate — de formă dreptunghiulară sau trapeioldală regulată
-- Vele aurice — de formă trapezoidală neregulată numite si „rande" şi
-- Vele latine — de formă triunghiulară în categoria cărora intră „focurile" şi „velastraiurile".

Părţile principale ale unei vele pătrate sînt următoarele:
-- marginea de învergare - adică latura superioară cu care vela se prinde (se înverghează) pe verga ce o susţine;
-- marginile de cădere - adică marginile laterale;
-- marginea de întinsură - adică latura inferioară de ale cărei colţuri se întinde şi se menţine vela în vânt.
Aceleaşi părţi principale au şi velele aurice, care de regulă sunt întinse în planul longitudinal al navei şi la care marginile laterale se numesc margine de cădere prova, respectiv margine de cădere pupa.

La o velă triunghiulară distingem:
-- marginea de învergare situată totdeauna spre prova şi legată de strai, cu ajutorul unor inele metalice speciale numite „canistrele" (v. "Hank");
-- marginea de cădere (latura dinspre pupa) şi
-- marginea de întinsură (latura inferioară).
Toate laturile velelor sunt întărite cu o parâmă numită „grandee" care se coase de marginile „ei", iar în locurile expuse frecării şi unor solicitări mai mari, velele sunt dublate de fîşii de pânză din acelaşi material, numite „căptuşeli" şi „întărituri".

joi, 13 martie 2008

Gabie - Definiţie

Prin gabie se înţelege o platformă orizontală de lemn sau metal de formă, semicirculară sau semieliptică fixată pe traversele şi furcile coloanei unui arbore (catarg). Serveşte la prinderea şarturilor arborelui gabier şi ca loc de odihnă şi staţionare pentru o parte din personalul ce lucrează în arboradă (totalitatea arborilor unui velier, împreună cu vergile acestora).
Velierele mari au gabii la fiecare arbore, care primesc numele arborelui respectiv.

miercuri, 12 martie 2008

Verga - Definiţie

O vergă este o bară masivă de lemn sau de metal, montată orizontal de partea anterioară a unui arbore printr-un dispozitiv de prindere numit troţă, care-i permite mişcarea în plan orizontal sau coborârea şi ridicarea la post de-a lungul arborelui.
La veliere, verga susţine o velă pătrată, iar la navele moderne este folosită ca suport pentru antene şi pentru ridicarea semnalelor vizuale de distanţă. Vergile de velier au fixată în partea superioară pe toată lungimea lor o vergea metalică, numită „filieră de învergare", de care se leagă marginea superioară a velei, iar în partea inferioară, o parâmă subţire sugrumată din loc în loc, numită ţapapie, pe care calcă marinarii în timpul cât lucrează la învergarea, întinderea sau strîngerea velelor.
Uneori, capetele vergilor sunt prelungite cu nişte bastoane suplimentare numite „verfafori", care susţin velele suplimentare denumite „aripi".

luni, 10 martie 2008

Tenda - Definiţie, clasificare

Tenda este o apărătoare confecţionată din pânză de vele, care se întinde temporar deasupra punţii unei nave sau ambarcaţiuni spre a proteja echipajul de razele solare şi uneori şi de ploaie. După locul de utilizare, tendele pot fi:
-- tendă de ambarcaţiune;
-- tenda punţii de navigaţie;
-- tenda teugii;
-- tenda punţii principale;
-- tenda pupei;
-- tenda dunetei.

Velier - Definiţie

Velier (sinonim: navă cu vele). Navă care foloseşte ca mijloc de propulsie numai velele. Datorită gradului economic de exploatare a acestor nave în anumite regiuni de navigaţie, unele state continuă să menţină o flotă comercială de veliere — deşi epoca navigaţiei cu vele se consideră demult încheiată — aceste nave fiind folosite mai ales pentru transportarea de mărfuri în zone cu arhipelaguri, în regim de cabotaj.

vineri, 7 martie 2008

Motoarelor cu ardere internă - Clasificare

Motorul cu ardere internă este o maşină termică care asigură transformarea energiei chimice potenţiale a unui combustibil în energie termică şi apoi în energie mecanică.
Energia chimică în energie termică - combustibilul care este supus procesului de ardere se va transforma rezultând gaze care vor avea anumiţi parametri termici în baza cărora urmează transformarea energiei termice în energie mecanică transmisă în pistoane.

Clasificarea motoarelor cu ardere internă
După modul de realizare a aprinderii:

-- cu aprindere prin scânteie;
-- cu aprindere prin compresie.

După natura ciclului funcţional:
-- motor în 2 timpi;
-- motor în 4 timpi.

După soluţia constructivă:
-- în linie;
-- în V;
-- în W;
-- în H;
-- în stea;
-- în X.

După turaţia de regim:
-- lente 90-170 RPM;
-- semirapide 300-750 RPM;
-- rapide >1000 RPM.

După modul de alimentare cu aer:
-- alimentare naturală;
-- alimentare forţată (artificială) – motoare supraalimentate, supraalimentare joasă 1 – 1,2 atm, supraalimentare medie 1,2 - 1,8 atm, supraalimentare înaltă >2 bari.

După destinaţia acestora­:
-- motoare pentru transport terestru;
-- motoare pentru transport aerian;
-- motoare navale: auxiliare, principale.

Marea Albă

Marea Albă este un intrând al Mării Barents pe coasta de nord-vest a Rusiei. Marea este înconjurată de Karelia la vest, Peninsula Kola la nord şi Peninsula Kanin la nord-est.
Arhanghelsk, un important port la Marea Albă, a fost pentru o bună parte a istoriei Rusiei principalul centru pentru comerţul internaţional, aflat sub administrarea aşa numiţilor pomori ("locuitorii de la mare") din Holmogorî. În timpurile moderne, portul a devenit o importantă bază navală şi pentru submarine. Aici se află şi centrala electrică care foloseşte energia valurilor de la Kislaia Guba, care generează 0,5 MW.
Marea Albă este legată de Marea Baltică prin Canalul Marea Albă - Marea Baltică, este considerată o mare interioară a Rusiei.
Are patru golfuri importante: Golful Kandalakşa, Golful Onega, Golful Dvin şi Golful Mezen. În Marea Albă, principalul grup de insule este grupul de insule Soloveţki.

marți, 4 martie 2008

Marea Galbenă

Marea Galbenă, numită de asemenea Marea de Vest în Coreea de Nord şi de Sud, este partea nordică a Mării Chinei de Est, care, la rândul său, este o mare marginală a Oceanului Pacific. Se află între China continentală şi Peninsula Coreea. Numele său vine de la particulele de nisip care îi colorează apele, provenind din Fluviul Galben.
Cel mai interior golf al Mării Galbene poartă numele de Marea Bohai (înainte Golful Pechihli sau Golful Chihli). În ea se varsă atât Fluviul Galben, trecând prin provincia Shandong şi capitala sa Jinan cât şi Hai He prin Beijing şi Tianjin.
Golful Coreei, între provincia chineză Liaoning şi nord-vestul Coreei de Nord face parte de asemenea din Marea Galbenă.
Marea Bohai şi Golful Coreei sunt separate de Peninsula Liaodong, cel mai sudic punct fiind Dalian.

Şantier naval - Definiţie, amplasare

Un şantier naval este o întreprindere complexă de construcţii şi reparaţii nave cuprinzând: ateliere, cale, docuri, dane şi numeroase instalaţii şi mijloace tehnice capabile să asigure desfăşurarea întregului proces de concepţie, execuţie şi probe necesar construirii şi reparării navelor.
Amplasarea şantierelor navale se face de regulă în acvatoriul porturilor maritime sau fluviale, sau în apropierea acestora, aşa încât spaţiul de pe ţărm să permită montarea calelor de construcţie, atelierelor, docurilor şi tuturor instalaţiilor tehnice implicate de construcţiile navale moderne, iar adâncimea apei şi extinderea suprafeţei acesteia să permită lansarea în siguranţă a navelor de pe calele de construcţie.

Ecluzarea - Definiţie, oepraţiuni

Ecluzarea este trecerea prin ecluză a unei nave.
Operaţia comportă se desfăşoară după următoarele faze faze:
-- aducerea nivelului apei din sas pînă la nivelul la care se află nava;
-- deschiderea porţilor de la unul din capetele ecluzei;
-- introducerea navei în sas şi închiderea porţilor prin care a intrat nava;
-- ridicarea sau coborârea nivelului din sas pînă la nivelul suprafeţei de apă către care se îndreaptă nava;
-- deschiderea porţilor etanşe de la celălalt capăt al ecluzei şi ieşirea navei din ecluză.

Portul - Definiţie, clasificare

Un port este, în general, un loc adăpostit în care navele se pot refugia pe furtună şi pot staţiona în siguranţă. Cu timpul însă termenul a căpătat un sens mai larg, identificându-se cu sfera mai cuprinzătoare a noţiunii „port", datorită faptului că pe lângă adăpostire, navele au trecut şi la operaţiuni de încărcare/ descărcare.
În sens strict, termenul defineşte o suprafaţă de apă adăpostită de diguri şi spargevaluri în care navele pot staţiona şi opera, dar care poate să nu fie împărţită în bazine specializate cu cheuri, dane, docuri utilate pentru manipularea mărfurilor.

Conform cu Ordonanţa nr. 22 din 29 ianuarie 1999 privind administrarea porturilor şi serviciile în porturi, un port este definit astfel: "parte delimitată a teritoriului naţional,..., situată la litoral sau la malul unei ape, protejată natural sau artificial împotriva valurilor, vânturilor, curenţilor, gheţurilor, având ca scop primirea şi adăpostirea navelor, prestarea de servicii pentru nave, pasageri şi mărfuri, precum şi facilitarea de activităţi comerciale şi industriale. Portul cuprinde totalitatea acvatoriilor şi teritoriilor, construcţiilor hidrotehnice, canalelor de acces, şenalelor, zonelor de navigaţie, radelor interioare, clădirilor, magaziilor, platformelor, căilor ferate, drumurilor, instalaţiilor şi echipamentelor aflate în limitele acestuia. Sistemul portuar naţional este format din totalitatea porturilor situate pe teritoriul României."

Porturile se clasifică după cum urmează:
a) din punct de vedere al formei de proprietate asupra infrastructurii portuare:
- porturi publice, a căror infrastructură aparţine domeniului public;
- porturi private, a căror infrastructură este proprietate privată;
b) din punct de vedere al aşezării geografice:
- porturi maritime;
- porturi situate pe căi navigabile interioare;
c) din punct de vedere al obiectului de activitate:
- porturi comerciale;
- porturi de agrement;
- porturi militare sau zone speciale din porturi.

luni, 3 martie 2008

Delta Dunării - Rezervaţiile

Delta Dunării este cea mai joasă formă de relief din ţară. Valurile mării de la est se prelungesc pe uscatul primordial, înfiripată din aluviunile fluviului şi nisipurile mării. Aşa cum s-a arătat, acest uscat rezultă dintr-un amestec permanent al apei cu materialele pământoase. Flora este compusă din elementele vegetale, produse ale malului în geneza dinamică, elemente specifice climei temperate.
În apele dulci şi calde, dispuse într-o reţea variată, pe terenurile pe care apele suie ori de câte ori cresc cât de puţin, sau pe nisipuri, vegetaţia condiţionează dezvoltarea faunei. Iau naştere şi se produc, pe seama plantelor ori mai ales începând cu ele, imense cantităţi de microorganisme, viermi, moluşte, insecte şi alte nevertebrate, cum şi cele mai felurite vertebrate: peşti, batraciene, reptile păspri şi mamifere.
Unele din problemele ştiinţifice principale care se pun o dată cu amenajarea complexă a Deltei Dunării este păstrarea intactă a condiţiilor biologice pe anumite suprafeţe cum şi ocrotirea faunei ornitologice în toată delta.
În anul 1956, Comisia pentru ocrotirea naturii a propus înfiinţarea în Delta Dunării a trei rezervaţii naturale principale şi a altor câteva secundare. Suprafaţa lor însumează circa 40.000 ha adică 1/14 din suprafaţa deltei. Rezervaţiile naturale au drept scop păstrarea rânduielilor fireşti din natură, precum şi ocrotirea frumuseţilor peisagistice şi a vieţuitoarelor. Totodată ele înlesnesc cercetarea ştiinţifică şi fac posibilă folosirea naţională a resurselor naturale.
Una din rezervaţii, perimetrul marcat de punctele Roşca-Buhaiova-Merhei-Hrecisca-Letea şi de vestul grindului Letea, localizând 15.400 ha – se află în depresiunea Matiţa, dintre grindurile Chilia şi Letea, de la nordul braţului Sulina către braţul Chilia. Este formată din lacuri, mlaştini şi grale cu prea puţine grinduri, nucleul ei fiind constituit de lacurile Roşca şi Buhaiova. Are colonii de stârci galbeni, lopătari, ţigănuşi; găzduieşte o importantă colonie de pelicani.
Cea de-a doua rezervaţie - suprafaţa cuprinsă în circuitul format de localitatea Sfântu Gheorghe-Palade-Perişor şi de ţărmul mării cu un toltal de 14.200 ha se găseşte în regiunea zatoanelor, adică a lacurilor lungi şi înguste de la sudul lacului Sfântu Gheorghe. Aceste lacuri sunt separate între ele printr-o succesiune de grinduri nisipoase de-abia ieşite deasupra apelor mării. Rezervaţia este constiutuită din lacuri izolate şi din mlaştini cu stuf, cum şi dintr-o reţea deasă de gârle şi canaluri. Fiinţeaza unele lângă altele, dar totuşi nu de-a valma, în acest domeniu al apelor, colonii de stârci, scoicari, chire, pescăruşi, cormorani mari şi mici, ţigănuşi. La pasaj se strâng cocori, raţe sălbatice şi gâşte sălbatice, fluierari.
Cea de-a treia rezervaţie, cuprinsul dintre lacurile Periteasca-Leahova şi Gura Portiţei, cu o suprafaţă de 3.900 ha a fost delimitată de sudul celeilalte rezervaţii pe lângă braţul Sfântu Gheorghe, completând-o. Grindurile de nisip curat de aici sunt ori uscate, ori scăldate de apele Mării Negre şi ale lacului Razelm. Trăiesc în acestă rezervaţie păsările de ţărmuri şi cele iubitoare de sărături. Păsările migratoare folosesc aceste lacuri la pasaj, ca popas şi uneori drept zonă de iernare.
În fiecare din cele trei rezervaţii a fost delimitată o zonă ştiinţifică unde se aplică un regim de protecţie absolută. În oraşul Tulcea funcţionează o staţiune ornitologică, iar în unele puncte ale deltei au fost înfiinţate observatoare ornitologice pentru a face posibilă dezvoltarea cercetăriilor ştiinţifice din diferitele rezervaţii naturale permanente şi temporare. Un renumit perimetru de protecţie denumit “Haşmacul Mare din pădurea Letea” a fost extins, pentru a cuprinde întreaga suprafaţă de 700 ha a pădurii acesteia. S-au laut măsuri de protecţie a acestei păduri şi pe planul vânătoarei, de acord cu organele “Direcţiei Vânătoarei şi ale Asociaţiei generale a vânătorilor şi pescarilor amatori”.
De asemenea, dezvoltarea socio-economică s-a făcut având la bază resursele şi serviciile oferite de capitalul natural, însă până în prezent în foarte puţine cazuri s-a ţinut cont de capacitatea productivă şi capacitatea de suport a capitalului natural atunci când s-a proiectat dezvoltarea economică.
Ariile protejate prin valoarea lor naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi seminaturale. Totodată pentru a realiza tranziţia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabilă este necesară cercetarea, cunoaşterea şi experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabilă. Astfel, atât evaluarea şi monitorizarea stării capitalului natural, cât şi dezvoltarea cunoaşterii se poate realiza în cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.
“Capitalul Natural” al ţării se constituie din reţeaua sistemelor ecologice care funcţionează în regim natural şi seminatural şi din reţeaua sistemelor antropizate prin transformarea şi simplificarea primelor categorii.
Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa şi solul) şi neregenerabile (petrol, cărbune), precum şi serviciile (controlul climei, al calităţii apei şi aerului etc.) asigurate de către componentele “Capitalului Natural” constituie unul dintre factorii cheie ai funcţiei de producţie a sistemelor economice şi de suport al dezvoltării sistemelor socio-economice.
“Capitalul Natural” si componentele sale au o anumită capacitate productivă care trebuie cunoscută pentru a evita supraexploatarea şi, respectiv, o anumită capacitate de suport (parametru esenţial pentru a dimensiona corect presiunea antropică şi a evita deteriorarea). Pentru a garanta dezvoltarea socio-economică durabilă este absolut necesar să se asigure conservarea unei structuri diverse şi echilibrate a CN şi utilizarea resurselor şi serviciilor produse de acesta în limitele capacităţii de suport a componentelor sale. Astfel conservarea “Capitalului Natural” presupune în principal menţinerea unui raport acceptabil între ecosistemele naturale, seminaturale şi antropizate, cu menţinerea heterogenităţii în cadrul fiecărui tip de ecosisteme şi asigurarea conectivităţii între aceste ecosisteme.

sâmbătă, 1 martie 2008

Poze noduri marinăreşti

nod de vergă

nod de măr de arbore

nod de pescar

nod jumătate de ochi

nod de înăditură cu două scaune

nod în opt

nod de ancorot

nod de sac

nod lung de împreunare

nod cu ochi în opt

Delta Dunării - Fauna în Delta Dunării

Delta Dunării adăposteşte peste 3400 de specii de animale vertebrate şi nevertebrate, cu numeroase unicate naţionale, europene şi mondiale. Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Aici vieţuiesc 98% din fauna acvatică europeană, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluşte gasteropode de europa şi tot aici îşi găsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra şi Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenţa lor, dau nota specifică faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentaţi prin două specii de caudate şi şase specii de anure, iar reptilele prin opt specii, majoritatea şerpi (patru specii). Peştii sunt reprezentaţi prin 65 specii, cei mai mulţi de apa dulce (60 %), restul migrând primavăra din Marea Neagră. Între aceştia din urmă, sturionii şi scrumbiile au rol important, atât ştiinţific, cât şi economic.

Păsări
Ornitofauna Deltei însumează mai mult de 300 de specii din care 70 extraeuropene. Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul secolului ca un paradis aviar. Renumele se datorează celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltă şi care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 trecând prin deltă şi rămânând diferite perioade de timp toamna, iarna şi primăvara. Păsările acvatice sunt cele mai numeroase: cuibăresc 81 specii şi trec prin deltă 60 specii, în total 141 specii ceea ce reprezintă 82% din avifauna acvatică europeană. Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adaugă, speciile accesorii şi speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 de specii a căror viaţă este legată de prezenţa apei. Sunt înregistrate 5 tipuri principale: mediteranean (stârc, ţigănus, cormorant mic, vulture pleşuv, piciorong, ciocîntors, pelican ), european (păsări cântătoare: privighetoarea de stuf, presura, boicuşul, rândunelele de mare, pescăruşul, vulturul pescar, vulturul codalb), siberian (lebăda cântătoare, fluierarul, fundacul popular, becatina comună, cocorul), mongolic (vulturul pleşuv, şoimul dunărean), chinez (egreta, lebăda mută, cormoranul mare, raţa mandarin).

Păsări monumente ale naturii
Aici putem enumera “monumentele albe“ (pelicanul comun şi creţ, lopătarul, egreta mare sau stârcul alb, egreta mică, lebăda mută, lebăda cântătoare) şi “monumente policrome” (piciorongul, ciocîntors, califarul roşu, vulturul codalb).

Peşti
Se cunosc circa 150 de specii din care peste 30 în Delta propriu-zisă. Pe braţele de vărsare ale Dunării, prezenţe obişnuite sunt cega, obletul mare, morunul, nisetrul, păstruga, scrumbia, crapul, somnul, şalăul, ştiuca, mreana, avatul. Caracuda, bibanul şi plătica preferă apele mai calme iar mediul salmastru este populat de la biban şi ştiucă la chefal şi cambulă în funcţie de salinitatea apelor, sectorul marin adăpostind majoritar acipenseridele (morun, nisetru) şi clupeidele (scrumbiile de Dunare). Însă faima Deltei o fac sturionii (morun, nisetru, păstruga, cega), chefalii (în patru specii din genul Mugii) şi scrumbiile (Alosa Pontica).
Ştiuca (Esox lucius): răpitorul numărul unu, ştiuca îşi pândeşte nemişcată prada care se apropie, pentru ca în momentul oportun să atace fulgerător. Corpul fusiform este perfect adaptat pentru demaraj fulgerător care se dovedeşte de prea multe ori mortal. Ştiuca are o dezvoltare rapidă ajungând în numai trei săptămâni la 15 mm iar maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani, când are aproximativ 700-800 de grame, şi poate ajunge la exemplare de peste 20 de kg (cea mai mare ştiuca prinsă în deltă avea 16 kg). Perioada de reproducere are loc după topirea gheţurilor adică în februarie martie. Temperatura optimă de hrănire este de 17-18º.

Mamifere
Numărul şi varietatea acestora sunt asigurate de zonele mai înalte, ocolite în general de ape.
Putem spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal. Întâlnim vidra, nurca, bizamul (blănuri preţioase), iepurele, mistreţul, vulpea, lupul, dihorul, pisica sălbatică. Nisipurile adăpostesc broaşte ţestoase, vipere, colonii de şerpi.