Destinaţia nodurilor marinăreşti

Nodul de înnăditură cu ochi şi legătură
Se poate folosi atât pe parâme vegetale sau sintetice cât şi pe parâme metalice, indiferent de circumferinţa – respectiv grosimea – acestora. Asigurarea nodului se face cu ajutorul patronării „cap petrecut” – în primul caz, şi cu ajutorul unei chei de sugrumare – în cel de-al doilea caz. Este folosit cu succes la tracţiuni mici şi mijlocii.

Nodul de pescar
Se recomandă a fi folosit numai pe parâme vegetale sau sintetice care au aceeaşi circumferinţă. Deşi conferă siguranţă, la o tracţiune mare nodul strânge foarte tare astfel încât, desfacerea sa devine de cele mai multe ori imposibilă, necesitând tăierea parâmei în dreptul nodului.

Nodul de împreunare simplu
Se recomandă a fi folosit numai pe capete de parâmă metalică (sârme, cabluri). Conferă siguranţă pe timpul folosirii. Asigurarea nodului se face cu ajutorul a două chei de sugrumare.

Nodul de pilot
Poate fi folosit fie pentru prinderea scării de pilot la bord, fie pentru schimbarea direcţiei de tracţiune a două parâme care nu au neapărat aceeaşi circimferinţă.

Nodul de împreunare cu două scaune
Este cel mai rapid şi unul dintre cele mai sigure noduri de împreunare folosite, de regulă, pe capete de parâmă vegetală sau sintetică care nu au în mod obligatoriu aceeaşi circimferinţă.

Nodul „picior de câine” simplu
Se execută la bord în două scopuri: fie pentru scurtarea unei parâme, fie pentru izolarea (la mijloc) în interiorul nodului a unei porţiuni din parâmă compromisă (roasă, uzată), fără a o tăia. Asigurarea nodului se poate face cu ajutorul unor cavile (cozi ce ciocan, bucăţi de lemn).

Nodul de „picior de câine” asigurat
Se execută în aceleaşi condiţii ca şi cel neasigurat, diferenţa constând în faptul că asigurarea nodului se face cu ajutorul capetelor de parâmă – cazul parâmelor de lungimi mai mici.

Nodul de boţare englezesc
Se execută în scopul blocării unei parâme într-un punct cu ajutorul unui boţ vegetal; totodată oferă posibilitatea schimbării direcţiei de tracţiune pe unul sau pe ambele capete ale parâmei boţate. Prezintă, faţă de nodul de boţ, avantajul că nu permite alunecarea nodului boţului pe parâmă; blocarea şi strângerea parâmei se face în dublin, ceea ce conferă siguranţă. Încheierea nodului se face fie printr-o patronare „cap petrecut”, fie printr-o blocare a capătului de boţ cu ajutorul ochiurilor întoarse pe parâmă – la saulele (parâmele) vegetale şi sintetice, respectiv cu ajutorul unei chei de sugrumare – la parâmele metalice.

Nodul de bandulă
Se execută rapid la capătul parâmelor vegetale sau sintetice, în scopul creării unei greutăţi la capătul acestor parâme – de regulă cele de legare – pentru „baterea” acestora, dacă la bord lipsesc bandulele. Se desfac uşor.

Voltele (la baba, tachet, cavilă)
Se execută în scopul blocării de aceste dispozitive a parâmelor (de legare, de remorcare, manevrele curente). Confecţionarea este rapidă şi presupune dispunerea în „opt” a parâmei pe dispozitivul de legare. Se va ţine cont, de fiecare dată, de direcţia tracţiunii pe parâmă astfel încât, efortul pe parâmă să fie preluat de către întregul dispozitiv. Încheierea nodului se face cu ajutorul „voltelor muşcate” obţinute prin aşezarea ultimelor două-trei ochiuri pe dispozitiv, cu parâmă dată „pe sub mână”.
În unele cazuri, când nava intenţionează să stea mai mult la un cheu sau la altă navă, asigurarea (legarea) acesteia făcându-se cu ajutorul voltelor la baba sau la tachet – se obişnuieşte ca peste ultimele două-trei volte date să se execute o dublă asigurare prin intermediul unei patronări „cap petrecut” executată cu un merlin. Scopul este unul singur şi anume: în cazul în care se produc valori sau vântul creşte în intensitate, se va evita posibilitatea desfacerii accidentale a voltelor de pe dispozitive atunci când nava capătă o mişcare oscilantă (din cauza valurilor care lovesc bordul dinspre larg sau a vântului care suflă în rafale).