Triunghiul Bermudelor

Triunghiul Bemudelor reprezintă spaţiul marin, de formă triunghiulară, situat în Oceanul Atlantic, cuprins între Insulele Bermude, Puerto Rico şi Peninsula Florida. Denumit şi Triunghiul Diavolului, acesta a devenit un subiect de mare interes începând cu secolul a XIX-lea. La acea vreme, marinarii se temeau de această zonă, despre care se povesteşte că „înghiţise” numeroase vase.
Actul de naştere al notorietăţii fenomenului îl consideră ziua de 5 decembrie 1945 şi este legat de dispariţia unei escadrile de cinci bombardiere americane „Avenger”, din familia faimoaselor D.C.-uri. În acea zi, la puţin timp după ora 14:00, pe un cer curat şi albastru, „Zborul 19” (cum a fost codificat) a decolat de la baza Fort Lauderdale din Florida, pentru a efectua o patrulare de rutină, deasupra Atlanticului, în zona arhipelagului Bahamas, dar aparatele au dispărut. Un avion de salvare, plecat de la baza din Banana River la ora 19:27 (care urma să se întoarcă la 20:30), va dispărea, la rândul lui, în ciudatul triunghi. Căpitanul unui vas care patrula prin zonă avea să declare că, la ora 19:50, a văzut o explozie pe cer şi că i-sa părut că avionul luase foc în aer, înainte de a lovi apa şi de a exploda. A doua zi, marina americană a făcut ample cercetări, fără a găsi însă vreo urmă a avioanelor.
În anii care au urmat, misterioasele dispariţii de nave şi avioane au continuat, celebrul Triunghi ale Bermudelor dobândind o reputaţie tot mai funestă. Povestirile fantastice, ca s-au adăugat legendei, menţionau faptul că, în zonă, instrumentele de navigaţie rămâneau în pană, busolele nu mai funcţionau, vapoarele se scufundau în ape care fierbeau, iar avioanele explodau.
Termenul „Triunghiul Bermudelor” a apărut pentru prima oară în anul 1964, într-un articol publicat într-o revistă americană. Triunghiul a devenit un mit, loc de atracţie irezistibil pentru amatorii de senzaţii tari.
Ulterior au fost emise numeroase şi variate ipostaze, care mai de care mai bizare, mai şocante sau chiar aberante, pentru a explica aceste dispariţii. Una dintre aceste explicaţii exotice afirmă că dispariţiile de nave şi de persoane s-ar datora „ultimilor descendenţi ai Atlantidei”, acel ţinut misterios dispărut la rândul lui, şi că navele aeriene şi maritime a fi fost de fapt „transferate” în lumea atlanţilor.
O altă supoziţie consideră că dispariţiile se datorează extratereştrilor, deşi ipoteza existenţei acestora şi a O.Z.N-urilor nu a fost validată…De asemenea, pornindu-se de la teoria einsteiniană despre spaţiu şi timp, a mai fost emisă şi ipostaza potrivit căreia navele maritime, avioanele şi pasagerii au fost translatate într-o altă dimensiune a Timpului şi Spaţiului, printr-un fel de falie spaţio-temporală, prin proiectarea lor într-o lume paralelă.
Alţi cercetători au încercat să demitizeze Triunghiul şi să rezolve misterul apelând la cauze naturale. După aceştia, accidentele petrecute în zona incriminată s-ar fi petrecut din cauza unor pene mecanice, a unor erori umane sau, mai ales, a capriciilor meteorologice.
Dintre explicaţiile ştiinţifice, apărute în diverse surse de informare, ar fi amintit de: uraganele, vârtejurile, trombele şi antitrombele marine, tornadele inverse, anomalia magnetică şi fluxurile magnetice, turbulenţa atmosferică, vibraţiile aerului (cunoscute sub numele de „glasul mării” sau „glasul furtunii”), emanaţiile postvulcanice de gaze etc.
Se cunoaşte faptul că perimetrul Triunghiului Bermudelor este traversat de Gulf Stream (Curentul Golfului), cel mai mare curent marin situat în Atlanticul de Nord, un curent puternic, cald, care generează o vreme foarte dificilă. Acesta transportă un volum de apă de 100 de ori mai mare decât debitul tuturor râurilor de pe glob, luate la un loc, cu o viteză de 45-60km/h. Ca urmare, se apreciază că acesta ar fi capabil să transporte foarte repede „resturile” unei catastrofe, ceea ce ar explica dificultăţile întâmpinate în găsirea resturilor epavelor. Se pune totuşi întrebarea: de ce s-au produs atâtea accidente enigmatice în această zonă? După şase ani de cercetări, geologii americani şi germani consideră că pot explica misterul unui dintre cele mai mediatizate mistere ale lumii. Pe baza studiilor efectuate în adâncul Oceanului Pacific, la 100 de kilometri de coasta statului Oregon (S.U.A.), savanţii au ajuns la concluzia că pe fundul întregului Ocean Planetar se află cantităţi uriaşe de gaz metan amestecate cu apă. Acest amestec, extrem de inflamabil (produs de emanaţiile sedimentelor, aflate în descompunere, de pe fundul oceanelor), se găseşte, din cauza presiunilor imense la care este supus, în stare solidă, mai exact sub forma unor blocuri de gheaţă. Energia înmagazinată în acest compus ar fi de două ori mai mare decât a oricărui tip cunoscut de cărbune, gaz natural sau petrol.
Potrivit cercetărilor americani, din cauza variaţilor de temperatură ale Oceanului Atlantic - generate de confluenţa celor doi curenţi oceanici: rece, din nord, al Labradorului, şi cald, din sud, al Golfului - , metanul îngheţat se topeşte, emisiile rezultate ducând la scăderea densităţii apei, care nu mai poate susţine greutatea vaselor şi aceste se scufundă. Astfel spus, în acest punct de pe planetă, materia solidificată se lichefiază din pricina curenţilor oceanici.
În ceea ce priveşte avioanele, gazul metan care iese din apă le-ar provoca o „pană” sau, mai rău, o scânteie care le-ar aprinde. Oricât de plauzibile ar fi, aceste consideraţii rămân totuşi ipostaze.
Se conturează însă tot mai mult ideea manifestării simultane, conjugate, a cel puţin câtorva din fenomenele amintite, care ar oferii explicaţii mult mai pertinente asupra întâmplărilor senzaţionale din această parte a globului.
Din fericire, în ultimii ani, în special datorită unui sistem de poziţionare globală (GPS), piloţii şi navigatorii dispun de mijloace mult mai sofisticate şi mai eficiente, care au făcut ca accidentele să fie mai rare. Cu toate acestea, în pofida precauţiilor de anvergură luate, dispariţiile din Triunghiul Bermudelor continuă să aibă loc.