Instalaţia de acostare şi legare

Instalaţia de acostare şi legare, este un ansamblu de piese mecanisme şi dispozitive cu ajutorul cărora se asigură fixarea navei în poziţia voită, asigurându-se legătura de contact cu malul, amenajat sau nu , ori cu alte nave staţionate sau în marş.
Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească această instalaţie:
-- să asigure apropierea sigură a navei de locul de acostare;
-- să asigure manevre comode de legare;
-- să menţină constantă tensiunea din parâmele de legare;
-- să permită reglarea după necesităţi a lungimii parâmelor de legare, în condiţiile variaţiei de pescaj la încărcare-descărcare şi variaţiei de nivel datorită mareelor;
Navele din construcţie sunt dotate cu piese, mecanisme şi dispozitive necesare a fi folosite la toate genurile de manevre ce au loc la bord. Amplasarea acestor piese şi mecanisme este condiţionată de mărimea şi destinaţia navei, dar în general ele se găsesc amplasate cu preponderenţă în sectorul prova şi pupa pe punţi. În sectorul centru prezenţa unor asemenea instalaţii este mai redusă. Deoarece aceste piese şi mecanisme sunt supuse unor eforturi foarte mari ele trebuie să fie confecţionate din materiale de calitate superioară, iar sistemul lor de fixare să corespundă sarcinilor de lucru.

Măsuri de siguranţă în lucrul cu instalaţia de ancorare

Pe timpul manevrelor şi lucrărilor executate cu instalaţia de ancorare se vor respecta următoarele norme de protecţia muncii:
-- înaintea efectuării oricărei manevre, locurile de manevră vor fi degajate de toate obiectele care ar putea stânjeni buna ei desfăşurare. Persoanele care nu au rol de manevră în locul respectiv vor fi îndepărtate în timpul executării manevrei;
-- este interzis a se staţiona în apropierea lanţurilor pe timpul fundarisirii sau virării ancorei;
-- în cazul când ancora nu porneşte la slăbirea frânei, este interzis să se ridice lanţul dedesubt, să se apese pe lanţ cu picioarele sau să se bată în zale pentru antrenarea lanţului;
-- este interzis a se fundarisi ancora cu vinciul cuplat şi manivelele (manelele) puse pentru virare. Înainte de fundarisirea ancorei, trebuie controlat dacă siguranţele sau bolţurile de siguranţă au fost scoase şi pe traseul de alunecare a lanţului nu se găsesc obstacole de orice natură;
-- este interzis să se pună mâna pe lanţ pentru aranjarea lui pe barbotină pe timpul virării, sau să se încerce dirijarea sau oprirea cu piciorul a lanţului pe timpul virării şi filării;
-- dacă ancora pe lângă lanţul ei mai are o parâmă metalică pentru siguranţă, înainte de fundarisire se verifică dacă parâma metalică nu este încurcată şi nu are pe traseul de filare obiecte sau persoane care ar putea fi lovite. Nu se va slăbi vinciul până când se va constata că parâma poate să se scurgă liber în urma ancorei;
-- vinciurile sau cabestanele electrice vor fi încercate înainte de manevră la toate treptele de viteză şi în ambele sensuri (înainte-înapoi);
-- este interzis a se lucra cu un vinci al cărui reostat de pornire (controler) este defect.
Nu este permis a se deplasa controlerul când vinciul este cuplat pentru virare manuală;
-- castanetele nu se vor ţine cu mâna în timpul funcţionării vinciului;
-- cuplarea şi decuplarea vinciului trebuie făcute complet pentru a se evita defectarea vinciului. Înainte de a decupla vinciul, frâna trebuie strânsă, iar imediat după cuplare frâna trebuie slăbită;
-- la vinciul de ancoră acţionat cu manivele, la virare se va pune obligatoriu în poziţia de lucru clichetul de blocare a rotirii în sens invers a axului vinciului. La terminarea virării se va lăsa clichetul pus şi se vor scoate manivelele care se vor pune la post;
-- orice reparaţie sau intervenţie pentru remedierea vreunei defecţiuni a vinciului se vor face numai când acesta este în repaus;
-- este interzisă scoaterea lanţului de ancorare pe punte în timpul marşului. Controlul,curăţarea şi vopsirea lanţului ancorei se vor face numai în timpul staţionării;
-- în timpul iernii, puntea navei va fi curăţată de zăpadă şi gheaţă în locurile unde se execută manevra. De asemenea, se va avea în vedere ca punţile de manevră să nu fie murdare de grăsimi sau uleiuri;
-- nu trebuie să se afle bărci sau înotători în afara bordului în momentul fundarisirii ancorei care ar putea ajunge sub navă,iar cei care lucrează la ancoră sau la lanţ în afara bordului, să fie asiguraţi cu veste de salvare şi legaţi.

Dispunerea elementelor instalaţiei de ancorare

1 - vinci de ancoră
2 - postamentul vinciului
3 - tubul puţului de lanţ
4 - puţul lanţului
5 - pstamentul stopei
6 - stopa de lanţ
7 - lanţul de ancoră
8 - nara de ancoră
9 - ancoră tip Hall

Materiale din compunerea instalaţiilor de ancorare

Alte materiale din compunerea instalaţiilor de ancorare:
-- ancoratorul - o placă postament aşezată pe punte, înclinată spre bordaj pa care se fixează ancora amiralitate;
-- gruia de ancoră - de capon, grui simplu rotativ folosit pentru ridicarea şi aşezarea la post a ancorei amiralitate
-- capul de şarpe - şcondru metalic la prova navelor cu un rai deschis prin care trece lanţul ancorei cu 4 gheare;
-- lanţul călăuză - un lanţ fără pod având unul din capete legat de diamantul ancorei cu 4 gheare şi serveşte la smulgerea ancorei şi la fixarea ei la post fiind călăuzit prin raiul deschis de la capul de şarpe. Ancora este fixată la post de-a lungul capului de şarpe.
-- căpăţâna de ancoră - se foloseşte atunci când există pericolul de pierdere a ancorei sau când trebuie abandonată ancora şi lanţul,se leagă de diamantul ancorei cu ajutorul unei gripii (parâmă), a cărei lungime este egală cu adâncimea plus 1/3 din adâncime. Folosirea ei ajută la găsirea rapidă a ancorei.

Puţul lanţului, Maşina instalaţiei, Vinciul ancorei, Cabestanul ancorei

Puţul lanţului, este un compartiment dispus sub puntea principală sub instalaţia de ancorare şi în care se depozitează lanţul de ancoră. Este un compartiment etanş se confundă cu compartimentul de coliziune prova - forpick - şi este căptuşit de obicei cu lemn. În acest compartiment capătul de lanţ este prins cu cioc de papagal.

Modul de prindere al lanţului în puţul lanţului

Maşina instalaţiei, este maşina de forţă cu ajutorul căreia se manevrează lanţurile ancorelor la virare şi fundarisire, precum şi parâmele de legare a navei şi poate funcţiona mecanic, electric, hidraulic sau manual. Aceasta poate fi un vinci sau un cabestan.

Vinciul ancorei, se află amplasat de regulă la prova pe puntea teugă, are axul de rotaţie orizontal şi se compune din: două barbotine profilate anume pentru zalele lanţului, prevăzute cu sistem de frânare. În cazul filării lanţului de ancoră barbotinele se rotesc liber pe ax şi pot fi reduse din viteză cu ajutorul unor frâne cu fricţiune, iar în cazul virării lanţului, barbotinele se cuplează cu axul vinciului, acesta fiind rotit de motorul de acţionare pe diferite trepte de viteză. Pe axul orizontal principal are dispuşi doi tamburi (clopote), ce pot fi cuplaţi sau decuplaţi după nevoi şi care se folosesc la manevrarea parâmelor.

Vinciul

1 - manivelă; 2 - tambur; 3 - manivelă pentru frână; 4 - manivelă.

Cabestanul ancorei, se află amplasat de regulă la pupa pe puntea dunetă, are axul de rotaţie vertical şi se compune din: o barbotină profilată anume pentru zalele lanţului, prevăzută cu sistem de frânare prin fricţiune (ferodou). În cazul filării lanţului de ancoră barbotina se roteşte liber în jurul axului şi poate fi redus din viteză cu ajutorul frânei, iar în cazul virării lanţului, barbotina se cuplează cu axul cabestanului, acesta fiind rotit de motorul de acţionare pe diferite trepte de viteză. Pe axul vertical de rotaţie are la partea superioară un clopot metalic de forma unui mosor sau tambur ce poate fi cuplat sau decuplat după nevoi cu ajutorul unor castaniete şi care se foloseşte la manevrarea parâmelor. La partea superioară clopotul este prevăzut cu locaşuri pentru introdus manelele de manevrat manual.

Cabestanul

1 - postament; 2 - barbotină; 3 - tambur; 4 - locaş pentru manele; 5 - controler.

Nările de lanţ şi dispozitivele pentru fixarea ancorelor

Nările de lanţ, sunt piese metalice rezistente cu care se creează deschideri în punte şi bordaj prin care trec lanţurile de ancoră şi unde stau la post ancorele fără traversă. Nările trebuiesc dispuse în ambele borduri şi au un diametru care să permită trecerea a trei diametre de lanţ prin ele.

Dispozitivele pentru fixarea ancorelor, sunt mecanisme de siguranţă dispuse pe punte între nara de ancoră şi maşina de forţă şi au rolul de a prelua sarcina de tracţiune a lanţului când ancora este fundarisită şi greutatea ancorei când se află la post, pentru a nu solicita axul instalaţiei.
Acestea pot fi:
-- stopele de punte, sunt solid fixate în punte, pot fi cu fălcele, cu manetă şi cu călcâi, au la partea superioară un canal sau o scobitură prin care trece lanţul ancorei şi printr-o manivelă pot fi strânse fălcelele peste lanţ sau se poate ridica călcâiul blocând astfel trecerea lanţului într-un sens sau în celălalt.
-- boţurile, sunt bucăţi de lanţ fixate solid cu un capăt în punte, iar la celălalt capăt se termină cu un cioc de papagal sau o gheară de drac prin intermediul cărora preia tracţiunea din lanţ.

Stope de lanţ

Lanţurile

Lanţurile, sunt elementele de legătură dintre navă şi ancoră, fiind confecţionate dintr-un număr de inele metalice de forma unei elipse, numite zale. Zalele pot fi cu pod şi fără pod (o punte transversală dispusă la mijlocul zalei ce are rolul de a mări rezistenţa lanţului, nepermiţând alungirea zalei la tracţiune).
Lanţul unei ancore se caracterizează prin calibru şi lungime.
-- calibrul lanţului-diametrul unei zale măsurat în dreptul podului sau la mijlocul zalei;
-- lungimea lanţului-se exprimă în metrii sau chei de lanţ (bucăţi de lanţ cu lungimea de 25m până la 27,5m);
-- cheile de lanţ se leagă între ele prin chei de împreunare (za demontabilă, cheie patent sau Kenter);
-- de ancoră legarea se face printr-o cheie vârtej (cu ţâţână) şi o za mai mare fără pod-za terminală;
-- la corpul navei (în puţul lanţului) se leagă prin dispozitivul de decuplare a lanţului (un cârlig, cioc de papagal), care poate fi manevrat din puţul lanţului sau de pe punte.
Pentru a se şti câte chei de lanţ se lasă la apă, acestea se vor marca după mai multe procedee:
Prin piturare cu pitură albă:
-- cheia nr. 1- nu are nici un semn
-- cheia nr. 2 - are prima za de după cheia de împreunare piturată în alb;
-- cheia nr. 3 - are primele două zale de după cheia de împreunare piturate în alb.
Prin inele de sârmă pe pod:
-- cheia nr. 1- nu are nici un semn;
-- cheia nr. 2 - are un inel de sârmă pe prima za de după cheia de împreunare;
-- cheia nr. 3 - are un inel de sârmă pe prima za şi două inele de pe a doua za.
Prin codul culorilor:
-- cheia nr. 1- se piturează cu roşu cheia de împreunare dintre prima şi a doua cheie de lanţ;
-- cheia nr. 2 - se piturează cu alb cheia de împreunare dintre a doua şi a treia cheie de lanţ;
-- cheia nr. 3 - se piturează cu albastru cheia de împreunare dintre a treia şi a patra cheie de lanţ.
Toate zalele din ultima cheie care ies pe punte se piturează în roşu, iar zalele care nu ies pe punte în negru.
Numărul de chei de lanţ cu care este dotată o navă, variază cu deplasamentul navei şi cu misiunea pe care o are de îndeplinit. O navă cu propulsie mecanică de cca. 2000 tdw deplasament are în general 7-8 chei de lanţ, pentru fiecare ancoră. Un velier de acelaşi deplasament are de obicei 10-11 chei pentru fiecare ancoră. La navele mari creşte, fără a trece de obicei de 14 chei pentru fiecare ancoră.

Instalaţia de ancorare

Ancorotul (ancoră de curent/secundară), dispus la pupa navei, poate fi tip Hall sau amiralitate şi are instalaţia proprie de lansare, sau se duce la locul stabilit pentru lansare cu barca.

Ancorele de corp mort, sunt destinate pentru fixarea într-un anumit loc a diferitelor balize, geamanduri, sau alte instalaţii plutitoare şi pot fi: cu un singur braţ şi traversă, ancoră ciupercă, umbrelă, şurub, ancoră de beton.

Greutatea ancorelor, în general pentru navele de tonaj mijlociu este în kilograme egală cu tonajul navei, în tone. Velierele mai mici au ancore mai mari decât tonajul navei, iar velierele mai mari au ancore mai mici decât tonajul navei. Navele cu propulsie mecanică au ancore de greutate mai mică decât tonajul, din cauza formelor mai fine şi a maşinilor care pot fi puse pe marş imediat.

Ancora tip Hall

Ancora tip Hall, este o ancoră cu braţele articulate fără traversă, formată din fus articulat (2), diamant (6), două braţe articulate (4), gheare (3), contrabraţe (7), buloanele de împreunare a fusului cu diamantul (5), inel de fixare a lanţului (1). Braţele se pot mişca într-o parte şi în alta a fusului oscilând cu un unghi de aproximativ 45°, permiţându-i astfel funcţionarea. Modul de lucru al ancorei tip Hall este următorul: prin fundarisire ancora cade pe fund luând o poziţie orizontală datorită formei sale. Când lanţul începe să se întindă, fusul se va ridica uşor din articulaţie, iar braţele rămân orizontale şi se târăsc pe fund până când contrabraţele întâlnesc un obstacol. Rezistenţa opusă de contrabraţe va determina deschiderea braţelor la 45° şi atunci ghearele se înfig în solul fundului (a muşcat).

Alte tipuri de ancore cu fusul articulat: Gruson, Union, Byers, Tylor, Speck, Danforh, Matrosov, Trotman.
Aceste ancore sunt comode la manevră, fixându-se simplu la post, sunt rezistente şi exclud posibilitatea încolăcirii lanţului pe fus sau braţe. Principalul dezavantaj este acela că trebuie să fie târâte pe fund până muşcă.

Ancora tip "Amiralitate"

Ancora tip Amiralitate, este o ancoră cu braţe fixe şi cu traversă, formată din fus (3) nearticulat, diamant (4), braţe (6), gheare (5), traversă (2), ureche de lanţ, cheie dreaptă de fixare (1). Traversa se află în plan perpendicular faţă de cel al braţelor şi are la unul din capete un cot de 90°, pentru rabaterea pe tijă, în repaus. Lungimea traversei este egală cu cea a fusului şi pentru a asigura înfigerea, lungimea traversei este mai mare decât distanţa dintre braţe.
Modul de lucru al ancorei tip Amiralitate este următorul: prin fundarisire ancora atinge fundul cu braţele datorită greutăţii mai mari la partea inferioară şi se sprijină pe fund cu un capăt al traversei iar cu braţele culcate orizontal. Când s-a terminat filarea lanţului şi acesta începe să se întindă pe fund, inelul ancorei este tras în jos şi ancora se răstoarnă datorită traversei care este mai lungă decât braţele, traversa trece în poziţie orizontală iar braţele iau o poziţie verticală cu una din gheare rezemată de fund, înfigându-se. Dacă ancora s-a înfipt bine, se spune că ancora a muşcat, iar dacă ancora nu se fixează (nu muşcă), se spune că ancora grapează.
Alte tipuri de ancore cu fus nearticulat:
-- ancora cu patru gheare;
-- ancora cu gheare de pisică (3 sau 4 gheare);
-- ancora cu un singur braţ;
-- ancora de gheaţă.
Aceste ancore sunt simple şi eficiente, dar au gabarite mari, se fixează greu la bord, pe ancorator, cu instalaţii speciale - grui de capon. La fundarisire lanţul se poate încolăci în jurul traversei-ancoră subtraversată, sau în jurul braţelor-ancoră subbraţată, la adâncimi mici braţul ridicat în sus deasupra fundului este periculos chiar pentru nava proprie.

Folosirea instalaţiei de ancorare

Virarea ancorei: se execută la comanda “La posturile de manevră pentru virarea ancorei”:
-- se pune în funcţiune vinciul sau cabestanul şi se balansează;
-- se pune în funcţiune instalaţia de spălare a lanţului de ancoră;
-- se cuplează barbotina şi se slăbeşte frâna;
-- la comanda “Vira ancora”, se pune în funcţiune maşina instalaţiei şi se începe încet virarea lanţului care cu ajutorul barbotinei este introdus în puţul lanţului. Lanţurile ancorelor se vor introduce spălate în puţ, apoi se va spăla şi ancora de nămol;
-- la virarea ancorei, se va avea în permanenţă sub observaţie lanţul ancorei, astfel ca acesta să nu fie trecut pe sub remorcher, sau sub alte nave, şi să nu se întindă în forţă;
-- se va informa permanent la comanda navei de starea şi direcţia de întindere a lanţului, prin bătăi de clopot regulamentare numărul de chei de lanţ la apă şi la bord;
-- dacă lanţul este prea întins sau trecut pe sub etravă, se va manevra nava din cârmă şi din maşină astfel ca virarea lanţului să se facă uşor;
-- la virarea ancorelor, ultimii metrii de lanţ se vor vira încet, cu multă atenţie, astfel ca lanţul să nu fie forţat când ajunge la post. Când ancora a ajuns la suprafaţă, se verifică dacă s-a agăţat de alte lanţuri de ancoră sau alte obiecte şi dacă nu, ancora se ridică la post, iar lanţul se boţează sau se strânge stopa pentru marş;
-- operaţiunile de degajare a ancorei de corpurile străine agăţate din fundul apei se vor face numai cu nava stopată şi sub supraveghere. Persoanele care lucrează în afara bordului vor fi coborâte cu ajutorul scaunului de arboradă şi cu centură de siguranţă. Centura de siguranţă va fi folosită şi în cazul coborârii pe scara de pisică. Vinciul de ancoră nu se manevrează atât timp cât un marinar se află în afara bordului pentru degajarea ancorei: acesta rămâne asigurat cu frânele strânse, tacheţii blocaţi şi lanţul ancorei se strânge în stope. După boţarea corpului străin şi numai după ce omul a fost ridicat pe punte, se voltează boţul la una din babalele de pe puntea prova. Ancora se filează apoi încet cu vinciul până ce se degajează de obiectul agăţat de boţ şi apoi se filează boţul. La filare trebuie îndepărtaţi oamenii din preajma babalei spre a nu fi loviţi de capul boţului când obiectul cade în apă. Descurcarea ancorei de sârme şi unele obiecte uşoare se face cu ajutorul căngilor şi cârligelor speciale, fără a le atinge cu mâna.

Folosirea instalaţiei de ancorare

Fundarisirea ancorei: se execută la comanda “La posturile de manevră pentru ancorare”:
-- se pune în funcţiune vinciul sau cabestanul şi se balansează;
-- se decuplează barbotina;
-- se desface boţul ancorei, se eliberează lanţul ancorei din stopă şi boţ;
-- pentru slăbirea frânelor unui vinci, la manevra de filare a lanţului ancorei, se cuplează mai întâi vinciul, se ridică apoi castaneta şi după aceea se slăbesc frânele.
-- după terminarea filării, ancora se pregăteşte pentru fundarisit. Fundarisirea se face la comanda „Funda ancora”;
-- pentru ancorarea la adâncimi mai mici de 25 m, la comanda „Ancora gata de fundarisit”, cu vinciul (şi nu din frână), se scoate ancora din nară până în zona terminală, după care se strânge bine frâna şi se decuplează vinciul, rămânând greutatea ancorei în frâna maşinii de forţă (castanete), astfel ca la comanda de fundarisire, la slăbirea frânei ancora să pornească imediat;
-- la comanda “Funda ancora”, se slăbeşte frâna iar ancora trage lanţul din puţ, filându-se liber la apă. Dacă viteza de filare este prea mare, periculoasă, aceasta se reglează din frână, prin frânare uşoară;
-- pentru ancorări la adâncimi mai mari de 25 m, se dau comenzile „Ancora gata de filat”, „Fila din vinci……chei de lanţ” şi „Pregătiţi ancora pentru fundarisit”, manevre care se execută numai din vinci, cu atenţie. Ancorarea la adâncimi mari se va face numai după ce din vinci s-a filat ancora până la o cheie de lanţ deasupra fundului, după care se decuplează barbotina astfel că greutatea ancorei să curgă liber şi ancora să muşte;
-- după ce s-a filat lungimea de lanţ necesară, se boţează sau se strânge stopa lanţului pentru ca acesta să nu exercite tracţiuni asupra maşinii de forţă.

Elemente componente ale instalaţiei de ancorare

Ancorele, sunt piese din metal, constituind elementul de fixare a navei faţă de fundul mării prin intermediul lanţurilor sau parâmelor.
Ancorele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
-- construcţie simplă;
-- rezistenţă mecanică mare;
-- comoditate de manevrare şi întreţinere;
-- forţă maximă de fixare;
-- să se fixeze rapid de fund;
-- să se poată prinde de fund din nou după ce au fost smulse;
-- la ridicare să se desprindă uşor de fund,
-- să permită acţionarea numai prin lanţ sau parâmă.
Pentru a permite fixarea sigură a navei ancorate şi desprinderea ancorei la virare, ancora este construită astfel încât forţa de fixare este maximă atunci când asupra ei acţionează o forţă orizontală şi minimă, atunci când este solicitată de o forţă verticală.
O ancoră este formată dintr-un fus având la un capăt cheia de fixare a lanţului, iar la celălalt capăt braţele de înfigere. La bordul navelor se folosesc ancore cu braţe fixe şi ancore cu braţe rabatabile, fiecare dintre ele putând fi cu traversă sau fără traversă.

Instalaţia de ancorare

Instalaţia de ancorare, este un ansamblu de piese, mecanisme şi dispozitive care servesc la executarea manevrei de ancorare a navei.
Ancorarea se execută în scopul staţionării în mare liberă, pe fluviu, în rade şi porturi, pentru a acosta în diferite situaţii, pentru întoarcerea navei în diferite situaţii, pentru reducerea inerţiei şi oprirea navei în caz de pericol.
Orice navă trebuie să fie prevăzută cu o instalaţie de ancorare, dispusă de obicei în prova pe puntea teugă şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
-- să asigure staţionarea navei în locul dorit, în diferite situaţii;
-- să permită o manevră rapidă de fundarisire a ancorei şi desfăşurarea lanţurilor la
adâncimea dorită;
-- să permită o manevră rapidă de virare a ancorei;
-- să permită fixarea ancorelor şi a lanţurilor la post în siguranţă.

Tipologia şantierelor navale

Şantierele navale sunt sisteme economico-sociale create cu scopul de a construi sau repara bunuri ce se exploatează în stare de plutire, care se dezvoltă pe bază de plan având drepturi de persoană juridică şi funcţionând pe baza principiului autogestiunii economico-financiare. Ele se clasifică după mai multe criterii: după mărime, după caracterul producţiei, destinaţia navelor, specializare, subordonare etc.

a. După mărime şantierele se împart în şapte grade de mărime: grad special, grad 1-6. Criteriul de bază pentru clasificare îl constituie numărul total de puncte (Npt) care se compune din puncte acordate pentru volumul activităţii de producţie (Npm) şi puncte pentru complexitatea producţiei (Npca).

b. După caracterul producţiei se deosebesc:
-- şantiere de construcţii navale care dispun de cale sau docuri uscate pentru construcţii, de macarale puternice şi mijloace de transport de mare capacitate;
-- şantiere de reparaţii navale
-- şantiere mixte, de reparaţii şi construcţii care au în dotare docuri şi macarale plutitoare puternice, sincrolifturi, cheiuri de mare lungime, stocuri de piese pentru reparaţii, muncitori cu înaltă calificare.

c. Din punct de vedere al destinaţiei navelor, se întâlnesc:
-- şantiere navale maritime care construiesc sau repară nave maritime. Acestea sunt amplasate pe litoralul Mării Negre sau pe Dunărea inferioară;
-- şantiere navale fluviale care construiesc sau repară nave ce navigă pe fluvii, lacuri şi canale.

d. Din punct de vedere al gradului de specializare există:
-- şantiere navale de construcţii care execută şi asamblează corpul navei, montează mecanismele şi aparatajul, execută în ateliere proprii o mare cantitate de mecanisme, mobilier, obiecte de inventar, piese de completare etc.
-- şantiere navale de construcţii şl montaj care construiesc corpul navei, montează mecanismele şi asigură finisajul navei, dar care nu construiesc mecanisme, piese de completare etc.
-- şantiere navale de montaj care execută asamblarea corpului navei din elemente modulizate construite în alte şantiere navale sau în întreprinderi specializate, montează modulele de mecanisme şi aparataj, execută finisarea şi asigură predarea navei la beneficiar.

Distribuţia presiunii atmosferice în Marea Neagră

Valorile presiunii atmosferice înregistrate la litoralul românesc sunt în strânsă legătură cu distribuţia presiunii pe mare şi într-o anumită măsură reflectă trăsăturile principale ale acestei distribuţii.
Analiza caracteristicilor presiunii arată că:
-- traiectoria câmpului baric minim este plasată între Constanţa şi Sulina mai aproape de Constanţa;
-- litoralul românesc se găseşte în general sub influenţa aceloraşi procese macrosinoptice;
-- ţărmul vestic şi zonele învecinate se găsesc într-o şa barică cu axa maximelor orientate de sud-vest spre nord-vest şi axa minimelor de la nord-vest către sud-est;
-- partea de nord a litoralului românesc este mai intens influenţată de către dorsala anticiclonului siberian, dorsală ce determină atingerea valorilor extreme superioare ale presiunii atmosferice;
-- partea de nord a litoralului românesc este direct supusă influenţei ciclonilor mediteraneeni ce se deplasează deasupra mării;
-- litoralul românesc se caracterizează şi printr-o neomogenitate a presiunii determinată de proprietăţile termo-fizice diferite ale uscatului şi apei; această neomogenitate se exprimă prin faptul că gradienţii barici sunt orientaţi în sezonul cald de la ţărm spre mare, iar în sezonul rece invers; gradienţii barici de la litoral au şi o variaţie zilnică în sezonul cald (ziua orientaţi de la uscat în direcţia mării, iar noaptea invers).

Regimul temperaturii aerului

Regimul temperaturii aerului reprezintă caracteristica distribuţiei spaţiale şi a variaţiei în timp a temperaturii aerului.
Pentru regiunea Mării Negre suprafaţa subiacentă determină o distribuţie spaţială diferenţiată a temperaturii aerului.
Temperatura aerului la litoralul românesc al Mării Negre este prezentată în tabelul de mai jos.
Gradientul termic este orientat în direcţia vest-nord-vest din septembrie până în martie şi în direcţia est-sud-est din aprilie până în august; pe lângă variaţia anuală componentele gradientului termic au şi o variaţie diurnă.