Powered By Blogger

vineri, 30 ianuarie 2009

Poze Golful Saros-Marea Egee-Turcia




joi, 29 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

Instalaţii de stins incendiu cu spumă
2. Instalaţii cu formarea exterioară a spumei.
Aceste instalaţii sunt utilizate de obicei la navele de tip petrolier pentru stingerea incendiilor în tancurile de marfă. Specific pentru această instalaţie este că substanţa spumogenă se păstrează separat, neamestecată cu apa.
Funcţionare.
Apa din magistrala trece prin ejector şi presează substanţa spumogenă prin intermediul dispersorului de energie cinetică şi a lichidului de separaţie. Ca urmare, evacuarea lichidului spumogen este asigurată şi amestecarea cu apa are loc în camera de amestec a ejectorului. Spuma se formează la intrarea amestecului în tunul de evacuare a spumei, care este prevăzut cu un ajutaj de emulsie care antrenează aerul de spumare pe ţeava de evacuare.
Dacă nava este prevăzută cu tubulatură magistrală de spumă, între hidranţii de evacuare a amestecului, dispuşi la 20m unul de altul, vor fi prevăzute valvule de izolare.

marți, 27 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

Instalaţii de stins incendiu cu spumă
1. Instalaţii cu formarea interioară a spumei.
Aceste instalaţii sunt des întâlnite la bordul navelor , datorită gabaritelor mici şi deservirii uşoare, fără a fi necesară antrenarea altor instalaţii. Astfel, un amestec spumogen (5-6% substanţă spumantă în amestec cu apa) de 45-136 litri poate produce spumă în volum de 400-1200 litri ceea ce corespunde unui coeficient de spumare de minimum 8 (conform STAS 5780-80).
Funcţionare.
Sub acţiunea aerului comprimat din butelie, amestecul spumogen din rezervorul, este evacuat şi distribuit în compartimentul incendiat prin valvula de zonă. Procesul de formare a spumei începe la întâlnirea tubulaturii de evacuare cu tubulatura de aer comprimat şi se termină la ieşirea jetului în atmosferă din furtunul de evacuare, ca urmare a destinderii aerului comprimat. Rezerva de aer comprimat se majorează cu 25% faţă de valorile calculate. Pentru lungimi ale tubulaturii sub 50 m se consideră suficientă o presiune a buteliei de aer comprimat la circa 10 bari.

luni, 26 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

Instalaţii de stins incendiu cu spumă

Au la bază principiul izolării suprafeţei incendiate cu un strat de spumă ce întrerupe accesul aerului (oxigenul) şi astfel se stinge focul. Spuma poate fi: chimică - prin amestecarea a două substanţe (acid + bază) – spumă de foarte bună calitate, densă ce în interiorul bulei conţine CO2 (este produsă de stingătoarele portabile şi transportabile); aeromecanică - formată dintr-o substanţă spumogenă, care amestecată cu aer si apă, formează un strat gros ce se dispune pe suprafaţa incendiată. Substanţa spumogenă se păstrează într-un rezervor, de unde este preluată prin diverse metode în vederea utilizării.
Stingerea produselor petroliere se face se face de regulă numai cu spumă.
Calitatea spumei este caracterizată de coeficientul de spumare i şi de stabilitatea spumei S. Coeficientul de spumare i se defineşte ca fiind raportul dintre volumul de spumă Vs obţinut din volum de amestec spumogen (Vls+Va – lichid spumogen +apă).

Luând drept criteriu de clasificare coeficientul de spumare, pe nave se întâlnesc următoarele tipuri de spumă aeromecanică: cu coeficient de spumare mic minim 12:1 (spumă aeromecanică grea); cu coeficient de spumare mijlociu între 50:1 şi 150:1 (spumă aeromecanică semigrea); cu coeficient de spumare mare, aproximativ 1000:1 (spumă aeromecanică uşoară).
După modul de obţinere a spumei, instalaţiile sunt de două tipuri:
-- instalaţii cu formarea interioară a spumei;
-- instalaţii cu formarea exterioară a spumei.

duminică, 25 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

Instalaţia de stins incendiu cu pulberi
Instalaţia de stins incendiu cu pulberi are la bază utilizarea a două principii de stingere, primul constă în răcirea focarului prin căldura consumată pentru sublimarea pulberii, iar cel de-al doilea, în reducerea procentului de oxigen, ca urmare a componentelor rezultate în urma descompunerii chimice.
Substanţa cea mai des întâlnită ca pulbere stingătoare este bicarbonatul de sodiu (se mai întâlnesc: bicarbonatul de potasiu, sulfatul de amoniu şi carbonatul de sodiu).
Funcţionare.
Instalaţia este utilizată pentru stingerea incendiilor ce apar la instalaţiile şi echipamentele electrice, la generatoarele de gaz inert, în magaziile pentru materiale uşor inflamabile şi la navele ce transportă gaze lichefiate şi mărfuri chimice. În vederea utilizării pulberea trebuie să fie fin măcinată şi foarte uscată pentru a nu forma cocoloaşe şi a înfunda instalaţia la evacuare. În scopul intervenţie lansarea instalaţiei se face manual, ceea ce se realizează prin comenzile: deschiderea buteliei de aer comprimat, deschiderea automată a buteliilor cu gaz ce au rolul de a afâna pulberea şi de a o transporta la zonă incendiată, deschiderea valvulei generale şi a valvulei de zonă.
În scopul unei bune evacuări a pulberii stingătoare, armăturile instalaţiei trebuie să fie cu cep sferic, iar coturile ce apar pe traseele de tubulaturi trebuie confecţionate cu rază mare de racordare.

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

Instalaţii de prevenire şi stingere cu gaz inert

Pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, mai ales la navele ce transportă petrol, s-au impus ca principal mijloc de luptă pentru menţinerea vitalităţii navei instalaţiile cu gaze inerte. La petroliere se foloseşte ca gaz inert, gazul de eşapament prelucrat şi care este supus spre analiză unde trebuie să rezulte următorii compuşi de concentraţie: azot 79%, bioxid de carbon (12…14,5)%, bioxid de sulf (0.02…0,03)%, oxigen (2,5…4,5)% şi restul, vapori de apă.
La instalaţiile cu gaz inert rezultat din produsele de ardere ale motorului principal la o navă tip petrolier, gazele arse sunt trimise prin armăturile în turnul de spălare (unde sunt răcite şi curăţate de compuşii sulfuroşi), de unde sunt aspirate de ventilatoare prin separatoarele de picături şi refulate prin armături în închizătorul hidraulic. De aici gazul inert, prin filtrul de cocs, este trimis în tancurile de marfă care sunt astfel protejate la explozie şi incendiu. Închizătorul hidraulic are rolul de a împiedica vaporii de hidrocarburi să migreze din tancuri spre galeria de evacuare a caldarinelor.
Instalaţiile sunt prevăzute cu o serie de dispozitive automate de semnalizare care realizează protecţia magaziilor de marfă, prin închiderea gazului inert după cum urmează:
-- analizatoare de oxigen, care semnalizează creşterea concentraţiei de oxigen peste valoarea de 8%;
-- traductoare de temperatură, care semnalizează depăşirea temperaturii peste limita de 40° C;
-- traductoare de presiune, care semnalizează limita inferioară de 0,02 bari;
-- traductoare de presiune, care semnalizează lipsa presiunii apei de răcire.
Traductoarele de temperatură şi presiune apă deconectează ventilatorul, iar cel de presiune gaz, la presiune minimă admisă de 0,02 bari, deconectează pompele de marfă, care au debit prea mare în raport cu debitul instalaţiei de gaz inert.
Pornirea instalaţiei începe, în mod necesar, cu alimentarea cu apă a închizătorului hidraulic şi a turnului de spălare.
În condiţiile în care cantitatea de gaze furnizate de caldarină nu este suficientă, (debitul de gaze de ardere trebuie să fie suficient de mare pentru a putea alimenta în decurs de o oră cel puţin 25% din volumul celui mai mare compartiment protejat în acest mod), acestea vor fi furnizate într-un generator automat de gaz inert.
Rezervele de combustibil pentru funcţionarea instalaţiei de producere a gazului inert trebuie să fie suficiente pentru o perioadă de cel puţin 72 ore.

vineri, 23 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

Instalaţii de stingere cu gaze

Instalaţii de stingere cu bioxid de carbon
Instalaţia de stingere a incendiului cu bioxid de carbon are ca principiu de bază reducerea conţinutului de oxigen din încăperea protejată, prin introducere de bioxidul de carbon, inert la ardere. Este utilizată la stingerea incendiilor în încăperile diesel-generatoarelor de avarie, în magaziile de substanţe explozive sau uşor inflamabile, magazii de pituri, magazii de marfă, compartimentele de maşini ale cargourilor, tobele de eşapament etc. Instalaţia de stingere cu bioxid de carbon nu este admisă ca sistem de bază pentru magaziile de petrol, întrucât în cazul exploziilor tubulatura sub presiune ridicată poate fi uşor avariată si scoasă din funcţiune, iar rezervoarele de gaz (CO2) sunt mult limitate la bordul navelor.

Construcţie.
Instalaţiile de stingere cu bioxid de carbon, clasificate după presiunea gazului din butelii, sunt de două categorii:
-- de înaltă presiune, pentru care se utilizează butelii cu capacitatea de 40 litri şi presiunea minima 125 bari, pentru gradul de umplere max. 0,675 kg/l sau la presiunea minima 150 bari pentru gradul de umplere max. 0,75 kg/l; depozitarea buteliilor trebuie făcută în încăperi izolate şi bine ventilate, astfel încât temperatura în interiorul lor, să nu depăşească 45° C;
-- de joasă presiune, la care cantitatea necesară de bioxid de carbon se păstrează într-un singur rezervor, la presiunea de lucru de 20 bari, la gradul de umplere 0,90 kg/l.
Fiecare încăpere protejată cu CO2 este dotată cu o conductă de introducţie a gazului independentă. Armăturile de închidere sunt construite astfel încât să nu permită declanşarea accidentală a instalaţiei.

joi, 22 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

4. Instalaţia de stropire şi inundare
Acest tip de instalaţie se foloseşte în general la navele care transportă substanţe explozive, în scopul prevenirii incendiilor şi exploziilor. Acest lucru se realizează prin intervenţia automată a instalaţiei, atunci când temperatura în compartimentul supravegheat depăşeşte valoarea de 30 °C .
De asemenea în caz de incendiu la bordul navei, această instalaţie are sarcina de a stropi pereţii exteriori magaziei de explozivi, de a realiza perdele de apă pe căile de acces din compartimentul de maşini sau stropirea anumitor suprafeţe ce au izolaţie de tip A (au izolaţie numai pe o parte), în dreptul căilor pentru vagoane sau culoarelor autovehicule. Debitele pompelor ce deservesc instalaţia de stropire trebuie să fie suficient pentru asigurarea următoarelor debite specifice: pentru stelajele magaziei de explozivi 24 l/min.m2; pentru stropirea ieşirilor din încăperile de maşini 30 l/min pentru 1 m liniar de perimetru orizontal;
Dacă funcţionarea instalaţiei de stropire, nu asigură reducerea temperaturii până la nivelul necesar într-un timp maxim de 25 minute în magazia cu substanţe explozive, acesta se inundă. Inundarea se poate realiza printr-o instalaţie autonomă cu pompă sau cu instalaţia de stropire sau după caz.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

3. Instalaţia cu perdele de apă
La navele protejate cu astfel de instalaţii, în zona uşilor debitul de calcul al pompelor se va calculapentru o intensitate de debitare de cel puţin 70 litri pentru 1m de lungime a perdelei de apă. Alimentarea cu apă a pompelor se face din magistrala instalaţiei de stins incendiu cu apă de mare. Instalaţia poate fi pusă în funcţiune manual (de la locul protejat) sau automat la semnalul unui traductor de flacără sau termic. Pulverizatoarele utilizate trebuie să asigure o zonă protejată cu o lăţime de cel puţin 0,5 m la o înălţime de 2m.

marți, 20 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

2. Instalaţia de stins incendiu cu apă pulverizată
Instalaţiile de stins incendiu cu apă pulverizată sunt de două tipuri şi anume:
-- cu sprinklere - dispozitive ce realizează declanşarea şi pulverizarea automată a apei, la o temperatură prestabilită;
-- cu drencere - dispozitive ce realizează pulverizarea apei prin cuplarea lor de către personalul navei, după ce a constat veridicitate incendiului.
În general, aceste instalaţii sunt utilizate în compartimentele navei în care nu există supraveghere permanentă.
Declanşarea sprinklerelor se face automat şi eficienţa instalaţiei creşte foarte mult la compartimentele nesupravegheate.
Diferenţa dintre instalaţia cu sprinklere în raport cu instalaţia de drencere, este că aceasta din urmă se cuplează, după ce sistemul de semnalizare a intrat în funcţiune şi s-a confirmat apariţia incendiului la bord.
Dispozitivele de semnalizare sunt cuplate în comanda navei la un tablou sinoptic, ce semnalizează optic şi acustic prezenţa debitului în instalaţie.
Pentru a putea fi eficientă, instalaţia de stins incendiu cu apă pulverizată trebuie ţinută tot timpul sub presiune. Acest lucru se face cu ajutorul hidroforului şi a pompei acestuia, care este o pompă de apă dulce. Hidroforul se alege astfel încât să poată acoperi debitul de apă ce s-ar consuma în compartimentul cel mai mare ce este deservit de această instalaţie. După ce cantitatea de apă din hidrofor a trecut prin sprinklere, presiunea pe magistrala liniară scade brusc şi se sesizează releul de presiune, ce va pune în funcţiune pompa , care continuă alimentarea instalaţiei cu apă de mare.
La temperatura de 70° C, datorită faptului că lichidul are un coeficient mare de dilatare, balonul se sparge şi permite pulverizarea apei în locul unde a fost constatat incendiu sau a avut loc creşterea temperaturii peste temperatura prescrisă. La magaziile cu substanţe explozive, sprinklerele declanşează la temperatura de 30° C, iar dacă în timp de cinci minute temperatura nu scade cu 5° C, atunci intră automat în funcţiune instalaţia de stropire şi inundare.

luni, 19 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

1. Instalaţia de stins incendiu cu jet compact de apă
Instalaţiile de stins incendiu cu apă folosesc pentru stingerea incendiilor apă sărată sau dulce, răcind substanţele aflate în procesul de ardere până la o temperatură inferioară celei de aprindere.
În general instalaţia de stins incendiu cu jet compact de apă se compune din: pompe de incendiu (numărul pompelor se alege în funcţie de tonajul navei), tubulatura de distribuire a apei (magistrale liniare şi magistrale inelare), gurile de incendiu, furtunurile de incendiu, ciocurile de barză pentru crearea jetului.
Cu jeturi cinetice de apă se pot stinge incendiile din zona punţilor şi platformelor dar nu şi produsele petroliere arzând, lacurile şi vopsele sau instalaţiile electrice în funcţiune.
Observaţie: Unele substanţe cum sunt: carbura de calciu, varul nestins, kaliul sau potasiul intră în reacţia exotermă (cu cedare de căldură) cu apa şi pot produce compuşi de reacţie care în amestec cu aerul sunt explozivi, înteţind astfel incendiul. De asemenea acţionând cu jet de apă asupra unor substanţe aflate în stare de pulverizare (zahăr, praf de ebonită, plută măcinată), acestea sunt antrenate şi efectul apei este limitat prin extinderea suprafeţei focarului. În aceste cazuri, eficienţa este dată de instalaţia cu apă pulverizată, care prin împrăştierea apei sub formă de particule fine reuşeşte un dublu efect, adică, pe de-o parte vaporizarea apei şi răcirea suprafeţelor aprinse, iar pe de altă parte degajarea aburului ce duce la reducerea procentului de oxigen în apropierea focarului. Cu cât pulverizarea apei este mai fină, cu atât este mai eficientă stingerea şi este mai larg domeniul de utilizare al acestei instalaţii.
Instalaţia de stins incendiul cu jet compact de apă are ca finalitate asigurarea prezenţei apei la gurile de incendiu la o presiune de (25…32) m CA, presiune necesară dirijării jetului de apă la o distanţă de circa (20 …25) m. Numărul de guri de incendiu montate pe nave este stabilit de condiţia ca în orice parte a fiecărei încăperi magazii sau punţi să poată ajunge cel puţin două jeturi din ajutaje diferite, dintre care pentru unul se admite că poate fi adus cu două furtunuri flexibile îmbinate. Furtunurile şi îmbinările sunt standardizate, cu deosebirea că cele aflate pe punte au lungimea de 20 m, iar cele aflate în zona încăperilor au o lungime de 10 m, ceea ce face posibil ca distanţa dintre gurile de incendiu să fie pe punţile deschise de 40 m, iar în zona încăperilor de 20 m.

duminică, 18 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiu

Dotarea navelor cu echipamente şi instalaţii de stingere
Condiţiile necesare apariţiei unui incendiu sunt: existenţa oxigenului O2; existenţa materialului combustibil; temperatura necesară iniţierii arderii. Acest triunghi în care apar cele trei condiţii ce trebuie îndeplinite simultan sugerează şi mijloacele de stingere, astfel :
Concentraţia de oxigen O2. Micşorarea procentului de O2 sub 9 % duce la stingerea jarului, iar sub 15% nu se mai întreţine arderea, de aici rezultă necesitatea existenţei instalaţiilor: cu dioxid de carbon, cu abur, cu haloni, de gaz inert la petroliere. O altă metodă constă în întreruperea alimentarii cu O2 a focarului de incendiu, prin interpunerea unui strat de spumă chimică, de unde rezultă instalaţia de stins incendiu cu spumă.
Mărimea temperaturii T. La bord temperatura poate creşte natural sau artificial. Natural de la radiaţiile solare şi artificial în compartimentul de maşini sau acolo unde se execută activităţi cu degajare de căldură. Coborârea temperaturii se realizează prin răcire, adică stropirea cu apă şi de aici rezultă necesitatea existenţei instalaţiei de stins incendiu cu apă.
Existenţa combustibililor C. Existenţa combustibililor la bord nu poate fi înlăturată, dar se iau măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor (P.S.I.). Încă din faza de proiectare se iau masuri de amenajare a încăperilor navale cu materiale rezistente la foc (proprietăţile materialelor de a se aprinde şi a întreţine arderea).
Dacă nu putem acţiona eficient asupra condiţiilor ce determină apariţia incendiului, acesta se poate stinge uşor, dacă se acţionează asupra lui în faza incipientă, atunci când focul nu are putere. Această concluzie a dus la dezvoltarea instalaţiilor de avertizare.
Concluzionând asupra celor de mai sus, instalaţiile de stins incendiu într-o caracterizare foarte generală se împart:
-- Instalaţii de suprafaţă;
-- instalaţii de stins incendiu volumice.

După principiul de stingere a incendiilor, instalaţiile de stins incendiu se clasifică, astfel :
1. Prin coborârea temperaturii
-- Instalaţii de stins incendiu cu apă:
- cu jet compact;
- cu apă pulverizată, cu perdele de apă, de stropire şi inundare;
2. Prin reducerea procentului de oxigen
-- cu gaz inert;
-- cu dioxid de carbon;
-- cu abur;
-- cu lichide a căror vaporizare formează gaz inert;
-- cu pulberi care prin sublimare formează gaz inert.
3. Prin izolarea focarului
-- cu spuma chimică;
-- cu spuma aeromecanică.

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiul

Cauzele producerii incendiilor la nave

3. Neglijenţă şi indisciplină
Nerespectarea regulilor de comportare la bordul navei face să crească mult pericolul apariţiei incendiului la bord. Sinistrul poate apărea la bord, ca urmare a nerespectării următoarelor reguli:
-- aruncarea mucurilor de ţigară aprinse şi a chibriturilor, la întâmplare;
-- nefolosirea apei în scrumiere la navele petroliere;
-- uitarea alimentelor în cuptoare sau a vaselor pe reşouri;
-- neatenţia la efectuarea plinului cu carburanţi şi lubrifianţi, ce determină revărsarea acestora pe punte;
-- aruncarea cârpelor îmbibate în grăsimi, la întâmplare în compartimentul maşini;
-- nesupravegherea arzătorului de la caldarină;
-- nesupravegherea gurilor de încărcare-descărcare a mărfurilor la navele petroliere, unde se degajă gaze de ţiţei sau benzină în atmosferă;
-- nesupravegherea la cargouri a mărfurilor periculoase (carbid, trotil);
-- adormirea în cuşetă cu ţigara aprinsă;
-- folosirea abajururilor din hârtie la lămpile electrice (plafoniere, veioze);
-- fumatul sau aprinderea ţigării în timp ce se piturează în încăperi închise, cu vopsele pe bază de răşini sintetice (diluanţi);
-- fumatul sau aprinderea ţigării în apropierea generatorului de acetilenă sau a butoiului de carbid;
-- folosirea benzinei sau diluantului la spălarea îmbrăcămintei din fibre sintetice;
În ceea ce priveşte propagarea şi izolarea incendiului la bord nava beneficiază pe de-o parte de măsurile pasive, impuse de registrele de clasificaţie, iar pe de altă parte de măsurile organizatorice ale echipajului, care luptă pentru izolarea şi stingerea incendiului.
Măsurile pasive, care fac parte din protecţia constructivă a navei împotriva incendiilor, sunt: separarea de restul navei a încăperilor locuite; protecţia ieşirilor din compartimente prin perdele de apă; construcţia pereţilor din tablă sau din materiale necombustibile (cu punct de aprindere mai mic de 750°C), care asigură izolarea fiecărui compartiment; folosirea pentru covoare, saltele, huse, perdele etc. a unor materiale care nu trebuie să propage flăcările mai rapid decât ţesuturile de lână cu greutatea specifică de 800g/m2;
Măsurile active luate de echipaj pentru izolarea şi propagarea incendiului la bordul navei fac parte din tactica stingerii incendiului şi în esenţă cuprind: alarmarea rapidă a echipajului; manevrarea navei astfel încât flăcările incendiului să ajungă sub vânt pe calea cea mai scurtă, fără a pune în pericol însă bărcile de salvare sau plutele gonflabile (pentru a se menţine nava cu prova uşor în vânt se poate fila ancora cu 4-5 chei de lanţ la apă); punerea în funcţiune a pompelor principale de incendiu şi pregătirea celorlalte pompe, ce se pot cupla la magistrala de incendiu; scoaterea de sub tensiune a instalaţiei electrice în zona avariată şi pregătirea mijloacelor portative de iluminat; oprirea ventilaţiei în compartimentele stabilite ca fiind afectate de incendiu; stropirea pereţilor compartimentelor învecinate pentru a împiedica transmiterea căldurii şi răcirea acestora prin stropire cu apă; evacuarea materialelor explozive din zonele învecinate; probarea şi verificarea periodică a funcţionării instalaţiilor şi mijloacelor de stins incendiul, etc.

vineri, 16 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiul

Cauzele producerii incendiilor la nave
2. Foc deschis
Utilizarea focului deschis reprezintă una din cauzele cel mai des întâlnite la iniţierea incendiului la bord ce poate fi efectul uneia din activităţile:
-- folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor aprinse în încăperi ale navei;
-- folosirea flăcării oxiacetilenice în apropierea materialelor combustibile;
-- lucrul cu lampa de benzină în locuri neamenajate în acest scop;
-- diluanţi îndreptarea eşapamentului motopompei de avarie mobile spre vase cu benzină sau descoperite.

joi, 15 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiul

Cauzele producerii incendiilor la nave

1. Cauze tehnice
d) Acţiuni mecanice.
Incendiile pot să apară datorită următoarelor cauze:
-- aruncarea şpanului supraîncălzit de la strung peste cârpe şi stupă îmbibate în grăsimi;
-- producerea scânteilor la polizor în prezenţa gazelor (atelierele de tâmplărie şi strungărie);
-- producerea de scântei ca urmare a trecerii blacheurilor de punţile navelor petroliere; a folosirii la aceste nave a sculelor din metale feroase, în compartimente cu exces de gaze (camera pompelor de marfă, compartimentul maşini, la gurile de încărcare-descărcare a produselor petroliere etc.);
-- frecări ale unor piese în mişcare neunse (negresate) la timp;
-- spargerea unor conducte de alimentare cu combustibil;
-- smulgerea sub acţiunea presiunii a unor prezoane din filet, datorită exploatării şi întreţinerii necorespunzătoare;
-- scurgerea accidentală de carburanţi sau lubrifianţi din cauza unor defecte ascunse în instalaţii.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiul

Cauzele producerii incendiilor la nave
1. Cauze tehnice
c) Energia chimică.
Incendiile pot să apară datorită următoarelor cauze:
-- producerea accidentală de acetilenă, datorită păstrării incorecte a carbidului (contactul cu apa) sau a neetanşeităţii elementelor componente ale aparatului de sudură autogenă;
-- degajarea în exces a hidrogenului la încărcarea acumulatoarelor, datorită nereducerii la timp a curentului de încărcare;
-- producerea excesivă a gazelor, ca urmare a neacoperirii vaselor în care se păstrează diluant, acizi, benzine, petrol, nitro-lacuri, etc. şi lipsei ventilaţiei în încăperile în care se păstrează aceste produse (magazia de pituri, magazia nostromului, atelierul de tâmplărie, etc);
-- păstrarea la un loc a substanţelor chimice ce reacţionează unele cu altele, ca: acizii cu apa, carbidul cu apa, amoniacul cu mercurul.
-- autoaprinderea mărfurilor în vrac depozitate necorespunzător: cărbunele şi azotatul de amoniu, datorită proprietăţii lor de a se oxida puternic; bumbacul sub formă de fibre, fire sau ţesături, impregnat cu uleiuri sicative; lacurile de ulei de in şi de terebentină rămase pulverizate în încăperi închise; rumeguşul de lemn, etc.

marți, 13 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiul

Cauzele producerii incendiilor la nave
1. Cauze tehnice
b) Energia termică.
Se ştie că radiaţia termică transmisă sub formă de unde electromagnetice, în cazul unor surse puternice de căldură, poate aprinde materiale combustibile existente la anumite distanţe.
Având în vedere că transmiterea căldurii de la un corp la altul se face prin conductibilitate (în interiorul aceluiaşi corp) şi prin convecţie (la gaze şi lichide) iar radiaţiile termice pot aprinde materialele combustibile şi la o distanţă mai mare de sursa de căldură considerăm cauze termice care pot produce incendii la nave următoarele :
-- neizolarea sau izolarea necorespunzătoare a galeriilor de evacuare atât de la motorul principal cât şi de la auxiliare şi caldarine;
-- neizolarea termică a unor porţiuni din tubulatura de încălzire centrală, care trec prin încăperi combustibile sau în care se păstrează materiale combustibile;
-- transmiterea căldurii de la flacăra oxiacetilenică, prin pereţii navei, la tancurile de carburanţi, lubrifianţi sau la mărfurile;
-- supraîncălzirea punţilor – în special la navele petroliere – când acestea se găsesc in zonele calde (tropice, ecuator);
-- carbonizarea unor produse uitate în cuptorul plitei sau pe aceasta;
-- folosirea lămpilor de benzină defecte sau în imediata apropiere a materialelor combustibile.

luni, 12 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiul

Cauzele producerii incendiilor la nave

1. Cauze tehnice
a) Energia electrică.
-- incendii datorate exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor şi utilajelor electrice (încărcarea reţelei electrice cu receptori, peste parametrii pentru care a fost construită; folosirea în tablourile electrice a siguranţelor necalibrate);
-- incendii datorate scurtcircuitelor (folosirea cablurilor electrice prost izolate sau cu izolaţia îmbătrânită).
Scurtcircuitul se poate produce între un conductor şi firul neutru, între două conductoare sau chiar între trei conductoare, deci poate fi monofazat, bifazat şi trifazat.
-- incendii datorită utilizării lămpilor portative electrice fără globuri de protecţie antiexplozie în compartimente în care se degajă gaze (pituri, presarea injectoarelor, atelier tâmplărie);
-- incendii datorate nesupravegherii receptorilor electrici conectaţi la reţea şi neizolării termice corespunzătoare a corpurilor de încălzit (radiatoarelor electrice), faţă de materialele combustibile;
-- incendii datorate descărcărilor electrice atmosferice.
-- incendii datorate sarcinilor electrostatice care se formează la pomparea benzinei şi a altor produse petroliere prin conducte şi furtunuri de cauciuc, la filtrarea şi amestecarea lichidelor combustibile, la pulverizarea şi curgerea lor liberă.

duminică, 11 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiul

Compartimente cu risc ridicat de incendiu la bordul navei
-- în compartimentul maşini: camera pompelor de marfă (petroliere), tancuri de carburanţi şi lubrifianţi, eşapamente, caldarine, căldări, tablouri electrice, separatoare, generatorul de sudură autogenă;
-- castel: camera de navigaţie (cabina), camerele acumulatoarelor, cabina staţie radio TFF, bucătărie, cambuza, magaziile de materiale;
-- puntea covertă - magazii de marfă, gurile de încărcare-descărcare a petrolului şi a produselor albe la petroliere, gurile de efectuarea plinului cu combustibil la celelalte nave, camera convertizoarelor;
-- forpeak - magazia de pituri, magazia nostromului, atelierul de tâmplărie.

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Instalaţii de stins incendiul

CAUZELE PRODUCERII INCENDIILOR
Definiţia incendiului: incendiul este o ardere declanşată cu sau fără voia omului, scăpată de sub control, în urma căreia se produc pagube materiale şi pentru a cărei întrerupere şi lichidare este necesară intervenţia printr-o acţiune de stingere. Deci pentru definiţia noţiunii de incendiu sunt necesare trei elemente: existenţa unei arderi scăpate de sub control; producerea de pagube materiale în urma arderii; necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere în scopul întreruperii şi lichidării arderii. Lipsind unul dintre aceste elemente, arderea respectivă nu poate fi considerată un incendiu.
După felul arderii, incendiile sunt de două feluri:
-- incendii mocnite care se caracterizează prin producerea de căldură în interiorul focarului, degajarea gazelor de ardere şi formarea de fum, iar după un timp oarecare apar flăcările;
-- incendii cu flăcări care se produc încă de la început ca urmare a arderii materialelor combustibile solide, lichidelor şi gazelor, având ca formă de manifestare flăcările, gazele de ardere, fumul, degajarea de căldură şi propagarea rapidă.
În funcţie de materialul combustibil ce stă la baza arderii, conform International Association of Standardisation, incendiile se clasifică în clase, astfel:
-- Clasa A - materiale combustibile solide (lemn, cauciuc, cărbuni, etc.);
-- Clasa B – lichide combustibile precum şi solide care prin încălzire se topesc (smoala, ceara, parafina);
-- Clasa C – gaze combustibile (metan, butan, propan);
-- Clasa D – metale combustibile (aluminiu) precum şi aliajele acestora (sodiu, potasiu, magneziu, zirconiu, etc.).
Fără clasă – incendiile datorate instalaţiilor şi echipamentelor electrice
Indiferent de natura lui, incendiul are patru faze:
-- în prima fază se degajă produse de ardere invizibile (fără fum, fără flacără, foarte puţină căldură);
-- în faza a doua apare fumul dar nu şi flăcările; se degajă foarte puţină căldură;
--în cea de-a treia fază apare flacăra, incendiul poate fi observat, însă cantitatea de căldură este totuşi redusă;
-- în faza a patra cantitatea de căldură degajată creşte, aerul se dilată, arderea se intensifică, deci incendiul este în plină dezvoltare.
Întrucât s-a constatat că un incendiu nedescoperit la timp se lichidează extrem de greu, s-a trecut la construirea anumitor tipuri de detectoare care să-l depisteze din faza incipientă.
Astfel, pentru prima faza de dezvoltare a incendiului, s-au construit 2 tipuri de detectoare: unul care funcţionează pe baza fenomenului variaţiei umidităţii, datorate evaporării apei din materialul combustibil ce este supus arderii şi al doilea ce funcţionează pe sesizarea fenomenului ionizării aerului.
Pentru detectarea incendiului în faza a doua se pot folosi detectoare cu cameră de ionizare şi cu celulă fotoelectrică – detectoare de fum.
În faza a treia se folosesc detectoare de flăcări (detectoare de raze infraroşii şi detectoare de raze ultraviolete).
În faza a patra se folosesc detectoare termice, ce evidenţiază creşterea temperaturii, care au dezavantajul că sesizează incendiul destul de târziu, când acesta este în plină dezvoltare.
A nu stabili exact cauza reală a incendiului înseamnă a nu cunoaşte adevărul şi ca urmare a nu putea lua măsurile constructive necesare în vederea înlăturării pericolului de incendiu. Cunoaşterea pericolului şi a cauzelor ce pot duce la declanşarea unui incendiu au o mare importanţă pentru fiecare comandant de navă, şef mecanic, ofiţer, inginer constructor de nave şi chiar pentru fiecare membru al echipajului.
În general cauzele care pot conduce la incendii la bordul navelor se împart în trei mari grupe şi anume: cauze pur tehnice, focul deschis, neglijenţa şi indisciplina, care sunt cu atât mai periculoase pe măsură ce se manifestă într-unul din compartimentele navei cu grad de risc ridicat în ceea ce priveşte apariţia incendiului la bord.

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Poze vechicu nave Româneşti

Nava "Ardeal" - navă comercială

Distrugătorul "Regele Ferdinand" - Navă Militară

Distrugătorul "Mărăşti" - Navă Militară.

vineri, 2 ianuarie 2009

Clasificare nave

O clasificare generală a navelor cuprinde nave civile şi nave militare. Tipuri de nave civile:
-- nave de pasageri (zise popular „vapoare"), printre care pacheboturi, nave de croazieră, hidrobuze;
-- nave de transport pentru autovehicule şi pasageri sau feriboturi/RoRo;
-- nave de mărfuri uscate sau cargouri;
-- nave petroliere sau nave-tancuri;
-- nave portcontainere;
-- nave de pescuit sau pescadoare;
-- nave frigorifice;
-- nave tehnice (drăgi, şalande, deroşeze, sonete etc.);
-- nave speciale (de cercetări ştiinţifice oceanografice sau avizouri, puitoare de cabluri sau cabliere, de scafandri, de ranfluare, de stingerea incendiilor, de salvare, depoluatoare etc.);
-- nave portuare şi de deservirea navigaţiei (remorchere, spărgătoare de gheaţă, pilotine, „nave-far", „nave hidrografice" etc.);
-- nave auxiliare (şlepuri, nave de depozit, tancuri de apă şi de combustibil, macarale şi elevatoare plutitoare, nave de pompare etc.).

joi, 1 ianuarie 2009

Nava Velier

A - bompres;
B - arborele mic (trinchet);
C - arborele mare;
D - arborele artimon;
1 - vela focul sagetii;
2 - vela focul mare;
3 - vela focul mic;
4 - vela focul de furtuna (trinchetin);
5 - velastraiul mare;
6 - velastraiul gabierului mare;
7 - velastraiul zburatorul mare;
8 - velastraiul artimon;
9 - velastraiul gabierului artimon;
10 - velastraiul zburatorului artimon;
11 - vela randa;
12 - vela contraranda;
13 - gabierul artimon;
14 - vela trinca;
15 - vela gabierul mic;
16 - vela contragabierul mic;
17 - vela zburatorul mic;
18 - vela randunica mica;
19 - vela mare;
20 - vela gabierul mare;
21 - vela contragabierul mare;
22 - vela zburatorul mare;
23 - vela randunica mare.