Constantin Bălescu
Viceamiralul
Constantin Bălescu (n. 1864, Turnu Severin-d. 1929, Bucureşti) - sublocotenent
(1883), după absolvirea Şcolii Navale din Brest şi parcurgerea unui stagiu de
aspirant în Marina franceză; viceamiral (1920, în ultimul an în care s-a aflat
la conducerea Marinei) -, s-a remarcat în timpul operaţiunilor militare
desfăşurate în timpul primului Război Mondial, sub comanda sa, în vara şi
toamna anului 1917, când bateriile Marinei şi artileria monitoarelor au
bombardat cu multă eficacitate poziţiile inamice de la Tulcea şi Galaţi, Marina
înregistrând succese notabile.
La funeraliile sale, în anul 1929, căpitan-comandorul Octavian Nedelcu a
remarcat: "Amiralul Bălescu a reprezentat în marină, în cea mai înaltă
accepţiune, ideea de muncă, cinste şi pricepere şi toată lumea în marină ştie
că el n-a avut partizani, ci numai admiratori ai acestei întreite valori",
iar comandorul Ioan Bălănescu a subliniat că regretatul amiral "a pus
jaloanele marinei moderne (...). Marele său merit este că a căutat prin toate
mijloacele ca pregătirea tehnică a ofiţerilor să fie însoţită de o solidă
instrucţie şi educaţie morală, întemeiatăpe cultul datoriei şi al
patriei".
Constantin Bălescu a
deveniit elev al Şcolii Navale din Brest, la 15 septembrie 1881. Devenit
aspirant în Marina franceză, între 1882-1883, a efectuat o călătorie în jurul
lumii la bordul navei-şcoală franceze "Reine Blanche", experienţă
care i-a permis acumularea unui volum important de cunoştinţe de navigaţie,
tactice şi tehnice. La întoarcerea în ţară, la 1 august 1883, a fost avansat la
gradul de sublocotenent în Corpul Flotilei.
În primii ani de activitate a ocupat o serie de funcţii în cadrul
Inspectoratului Porturilor.
A fost ambarcat pe o şalupă de Grăniceri (20 iulie 1886), bricul
"Mircea" (16 aprilie 1887), şalupa "Smârdan" (15 mai 1887)
şi şalupa "Rahova" (27 noiembrie 1887).
În perioada 1 mai 1889 - 1 mai 1892 a fost îmbarcat pe crucişătorul
"Elisabeta". A participat la voiajele de instrucţie ale navei în
Marea Mediterană. În timpul primei călătorii, la Istanbul, sultanul Abdul Hamid
al II-lea l-a decorat cu Ordinul "Medgidie", în grad de ofiţer. "Ca ofiţer de calcule şi tir s-a condus în mod
excelent. Este
capabil, instruit, inteligent şi studios" - îl carateriza
comandantul "Elisabetei", colonelul Vasile Urseanu.
La 10 mai 1891 a fost înaintat la gradul de căpitan, fiind repartizat la
Arsenalul Flotilei. La 8 aprilie 1892, a revenit la Inspectoratul Porturilor,
unde a îndeplinit funcţia de comandant al Companiei I a portului Sulina şi al
staţionarului "Bistriţa", navă destinată serviciului de carantină.
Întrucât în 1892 pe coastele Rusiei şi cele ale Asiei izbucnise o epidemie de
holeră, la Sulina s-au primit ordine severe privind intrarea în port a navelor
provenind din ţările contaminate. În această situaţie s-a produs un incident,
provocat de pasagerul rus "Olga" care, sfidând regulile regimului de
carantină, şi-a continuat drumul spre intrarea în port, fără a ţine cont de
avertismentele primite din partea şalupei româneşti "Rahova". După
două lovituri de avertizare, la ordinul său şalupa a executat cu tunul de la
bord o lovitură în catargul din prova navei, avariindu-i coşul. În aceste
împrejurări, comandantul navei ruse s-a decis să oprească şi să respecte
măsurile hotărâte de guvernul român. Pentru promptitudinea şi corectitudinea de
care a dat dovadă în timpul acestui incident, Bălescu a fost decorat cu Ordinul
"Coroana Românei" în grad de cavaler. "Căpitanul Bălescu C. s-a
condus foarte bine în serviciile sale de la Sulina. A supravegheat bine serviciul
de carantină de la Sulina. Are conduita morală foarte bună. Este un ofiţer de
viitor care va aduce însemnate servicii Flotilei, prin instrucţia şi tactul său
corect" - a apreciat
comandantul Flotilei, colonelul Ioan Murgescu.
La 28 aprilie 1894 Constantin Bălescu s-a îmbarcat pe nava-şcoală
"Mircea". De la 1 martie 1895 a funcţionat timp de un an la
Administraţia Centrală a Războiului din cadrul Ministerului de Război, iar de
la 1 aprilie 1896 a revenit la Inspectoratul Navigaţiei şi Porturilor, în funcţia
de căpitan de port clasa I.
Începând cu data de 1 aprilie 1897, a preluat funcţia de comandant secund al
crucişătorului "Elisabeta", navă cu care a participat la efectuarea
unor lucrări hidrografice ale portului Constanţa şi ale radei acestuia, la trageri
de artilerie la ţintă şi la lansări de torpile.
La 1 aprilie 1898 maiorul Constantin Bălescu a fost numit comandantul bricului
"Mircea". În
acest an "Mircea" a navigat numai în Marea Neagră. La Euxinograd (Varna),
în calitate de comandant al navei-şcoală româneşti, maiorul Bălescu a fost
primit în audienţă de principele Ferdinand al Bulgariei, care l-a decorat cu
Ordinul "Sf. Alexandru", clasa a IV-a. O dată cu punerea în aplicare
a Legii de organizare a Marinei Militare din 1898 şi cu mutarea Şcolilor
Marinei la Constanţa, Constantin Bălescu, a fost numit comandantul acestora. În
această calitate, ofiţerul a depus eforturi susţinute pentru aducerea şcolilor
la Constanţa şi instalarea lor într-un imobil adecvat.
Aflat la conducerea Şcolilor Marinei, a redactat cursurile "Războiul
maritim", "Cursul de navigaţie şi hidrografie", "Morala
militară" care, expunând principii şi metode de acţiune ale Marinei
Militare ca şi norme de educaţie morală întemeiată pe cultul datoriei şi al
patriei, au constituit o bază de cunoştinţe profesionale şi etice pentru
ofiţerii care au trecut prin aceste şcoli sau prin Şcoala de Război, unde a
fost profesor şi director.
Pentru activitatea depusă în această funcţie, prin Î. D. nr. 2445/1900, a fost
decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de ofiţer.
De la 1 aprilie 1901 a preluat comanda crucişătorului "Elisabeta". Cu
prilejul vizitei la Constanţa a cuirasatului "Rostislav" şi a
escadrei ruse, comandantul crucişătorului "Elisabeta" a fost decorat
cu Ordinul rus "Sf. Stanislas", clasa a II-a. "Este bine cunoscut de toţi
şefii săi pentru a mai fi nevoie să fie notat detaliat. Asemenea şi valoarea sa
personală îl plasează între excelenţii ofiţeri superiori ai acestei arme" – îl aprecia în octombrie 1901
comandantul Diviziei de Mare, căpitan-comandorul Sebastian Eustaţiu. În
calitate de comandant al crucişătorului, a executat, împreună cu bricul
"Mircea", o recunoaştere a coastei Asiei şi a Bosforului. În prezenţa
ministrului de Război, Dimitrie A. Sturdza, a condus un exerciţiu de lansare a
unei torpile, pe timp de zi şi de noapte, ultima fiind o premieră pentru
ofiţerii specializaţi în Arme sub Apă.
Între 1 aprilie 1902-aprilie 1905 a funcţionat la Administraţia Centrală a
Războiului.
La 28 noiembrie 1903 a fost avansat la gradul de căpitan-comandor, iar la 28
octombrie 1904 a fost decorat cu "Semnul onorific de aur pentru serviciul
de 25 de ani".
La 1 aprilie 1905 a preluat comanda Diviziei de Mare şi a crucişătorului
"Elisabeta". În această calitate, la 15 mai 1905, a participat la
botezul noii nave a S. M. R., pasagerul "România".
În iunie 1905, când cele trei nave de război ale flotilei ruse din Marea Neagră
- cuirasatul "Kneaz Potemkin Tavriceski", torpilorul
"Tsuape" şi torpilorul "Flagg", ale căror echipaje s-au
răzvrătit -, au ancorat în rada portului Constanţa, ofiţerul a fost pus într-o
situaţie similară cu cea produsă în 1892 în legătură cu pasagerul rus
"Olga", fiind obligat să-şi asume libertarea de decizie într-o
problemă delicată, cum era cea a debarcării marinarilor în portul Constanţa. În
timpul unei convorbiri pe care a avut-o cu Matiuşenko, conducătorul marinarilor
revoluţionari ruşi, consultând "Codul internaţional", potrivit căruia
nu exista un tratat de extrădare cu Rusia, Constantin Bălescu a garantat viaţa
şi libertatea celor aproape 800 de marinari ruşi, membri ai echipajelor
răsculate, respingând în modul cel mai categoric orice posibilitate juridică de
extrădare.
Decizia sa a fost apreciată la justa sa valoare, fiind decorat cu Ordinul
"Coroana României" în grad de comandor.
În urma comenzii în Imperiul Austro-Ungar şi respectiv în Anglia, a 4 monitoare
şi 8 vedete fluviale pentru flota fluvială, în anul 1906 a fost însărcinat să
supravegheze recepţia tuturor navelor şi materialelor comandate în şantierele
din Triest şi Londra.
La 10 mai 1907 a fost avansat la gradul de comandor.
Dintr-un raport înaintat la 13 iunie 1907 de Constantin Bălescu Ministerului de
Război, aflăm că acesta se afla la Londra, recepţionând, în urma încercărilor
efectuate, vedetele fluviale construite în şantierul englez. La 1 ianuarie 1908
a fost numit directorul Arsenalului Marinei din Galaţi, funcţie pe care a
îndeplinit-o până în 1911, simultan cu cea de comandant al Diviziei de Dunăre.
La 16 februarie 1909 i-a fost conferit Ordinul austriac "Coroana de
Fier" clasa a II-a, iar în anul 1912 Ordinul "Steaua României"
în grad de cavaler.
La 24 iunie 1912 a fost numit în S. M. G., iar din 1913 a fost numit şeful
Secţiei Marinei din cadrul Ministerului de Război, funcţie pe care a îndeplinit-o
atât în timpul campaniei militare din 1913 cât şi în primul an de participare a
României la marea conflagraţie mondială, în 1916-1917.
La 10 mai 1913 a fost avansat la gradul de contraamiral. A fost decorat cu
Medalia "Avântul Ţării".
Ca director al Serviciului Marinei din Marele Cartier General a avut răspunderi
importante pe linia elaborării ordinii de bătaie, a emiterii ordinelor de
acţiune, a aprovizionării Marinei, de care s-a achitat cu bine. "În această calitate a
participat la lucrările privitoare Marinei: pregătirea mobilizării pe timpul
campaniei din Bulgaria. Un sfătuitor competent şi luminat, ca auxiliar pentru
execuţie de toată nădejdea. În toate lucrările de mobilizare să fie consultat
în ceea ce priveşte concursul Marinei la transporturi, apărarea frontului în
cooperarea marinei cu trupele de uscat pentru că are judecată dreaptă şi idei
precise. Vede just şi departe" –
remarca şeful Statului Major General, generalul Alexandru Averescu.
Prin Î. D. R. nr. 1909 din 7 mai 1916 în calitate de director superior al
Marinei în Ministerul de Război, a fost numit preşedinte al Comitetului
Consultativ al Marinei.
În 1917 a preluat comanda Marinei Militare.
În primul război mondial a dirijat şi îndrumat, din Marele Cartier General,
acţiunile Marinei Române pe fronturile Dunării şi Mării Negre. Pentru modul în
care s-a achitat de sarcini în timpul primului război mondial a fost
recompensat de aliaţi cu Ordinele ruse "Sf. Vladimir" clasa a III-a
şi "Sf. Ana" clasa a II-a cu spade şi stea şi cu Ordinul francez
"Legiunea de Onoare" în grad de ofiţer.
Sub comanda sa, în vara şi toamna anului 1917, când bateriile Marinei şi
artileria monitoarelor au bombardat cu multă eficacitate poziţiile inamice de
la Tulcea şi Galaţi, Marina a înregistrat succese.
Prin misiunile îndeplinite în acest an de război, Marina a facilitat acţiunile
operative ale armatei române, împiedicând trecerea Dunării de către inamic. În
1918 flota a participat la ocuparea porturilor dunărene şi la scoaterea
barajelor de mine. Constantin Bălescu a fost preşedintele Comisiei Româno-Ruse
şi a semnat, la 14 ianuarie 1918, la Brăila, Convenţia Specială a Comisiei de
Armistiţiu a Puterilor Centrale (Armistiţiul de la Focşani).
În condiţiile demobilizării marinarilor din Flota de operaţiuni pe Dunăre,
ministrul de Război a aprobat cererea sa în legătură cu întoarcerea în ţară a
echipajelor navelor noastre comerciale, închiriate Flotei ruse pe perioada
războiului, care se aflau la Sevastopol, baza principală a Flotei ruse din
Marea Neagră, ocupată de inamic.
Activitatea Marinei Române în acest război nu s-a încheiat însă o dată cu
demobilizarea echipajelor. Astfel, în octombrie 1918, fiind decretată a doua
mobilizare, la ordinul său navele au îndeplinit misiuni de capturare a
materialului naval german şi de alungare a echipajelor inamice.
Contraamiralul Bălescu C. a fost însărcinat cu comanda Marinei Militare de
la începutul campaniei, -
aprecia şeful Marele Stat Major, generalul de corp de armată Constantin Prezan
– cum însă marina noastră a
fost pusă, până acum în urmă, sub ordinea rusă, contraamiralul a îndeplinit mai
mult o funcţie de inspector al Marinei, stând la Marele Cartier General,
serviciu de care s-a achitat prea bine. A fost delegat de Marele Cartier
General în comisia de armistiţiu, în ce priveşte chestiunile de apă,
însărcinare de care s-a achitat în mod cât se poate de bine.
La 1 noiembrie 1920, în conformitate cu Î. D. R. nr. 4733/3.11.1920, fiind
avansat între timp la gradul de viceamiral, Constantin Bălescu a demisionat,
predând comanda Marinei la 3 noiembrie 1920. În acelaşi an a îndeplinit funcţia
de preşedinte al Comitetului Consultativ al Marinei.
Menţionăm că de-a lungul carierei, viceamiralul Constantin Bălescu a publicat
numeroase articole în revistele de specialitate şi a susţinut conferinţe de
specialitate precum: "Războiul
maritim", "Navigaţie şi hidrografie", "Morala
armatei", "Filizofia armatei", "Filozofia războiului",
"Fundamentul ştiinţific al ierarhiei", care s-au bucurat de o
unanimă apreciere.
Înpreună cu locotenent-comandorul Paul Rădulescu, a întocmit capitolele de
marină pentru "Enciclopedia Română", publicată la Editura W. Krafft
din Sibiu, între anii 1898-1904, de dr. Corneliu Diaconovici din însărcinarea
şi sub auspiciile Asociaţiei pentru Literatura Română şi Cultura Poporului
Român.
A fost membru al Societăţii Geografice Române, preşedintele Cercului Militar şi
membru al Tribunalului Maritim.