Comandanţii Marinei Militare Române

Emanoil Boteanu

Emanoil Boteanu a deţinut funcţia de comandant al Flotilei Române în perioada17 martie - 30 aprilie 1867, având gradul de general.

Emanoil Boteanu s-a născut în anul 1836. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti cu gradul de sublocotenent în anul 1856, continuându-şi apoi studiile la Şcoala de Stat Major din Franţa. A fost avansat la gradul de locotenent (1859) şi apoi la cel de căpitan (1862). În anul 1863 este repartizat la Regimentul 7 Infanterie, de unde a fost transferat la începutul anului următor (1864), ca ofițer în Corpul de Stat Major, organizat prin Decretul din 12 noiembrie 1863.
În calitate de ofiţer de Stat Major, în anul 1864, Emanoil Boteanu a fost trimis de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca observator pe frontul american al Războiului de Secesiune (1861-1865). Repartizat pe lângă Armata de pe Potomac - condusă de generalul George Gordon Meade -, căpitanul Boteanu a cunoscut îndeaproape armata nordistă, participând în anul 1865 la bătălia de la fortul Stadman. Lui îi aparţin singurele mărturii ale unui român despre războiul civil american, deoarece căpitanul Emanoil Boteanu a trimis de pe frontul american o serie de reportaje care au fost publicate în revistele cu specific militar din ţară („România militară” şi „Monitorul Oastei”).
Într-un articol intitulat „Despre un sistem militar la noi“, Emanoil Boteanu prezintă necesitatea constituirii armatei permanente şi a rezervelor sale, subliniind „avantajele unei armate permanente într-o ţară ca a noastră unde poporul organizat numai în miliţie, cu toată bravura caracteristică a gintei noastre şi aptitudinea sa militară, n-ar putea prezenta destulă consistenţă … fără a fi susţinut de o armată permanentă care, prin disciplină, instrucţia şi perfecta ei organizare să poată cuprinde în rândurile sale miliţia cu care să combată împreună“.
În septembrie 1865, revine în România, unde este înaintat la gradul de maior. Pentru o scurtă perioadă (17 martie - 30 aprilie 1867), maiorul Boteanu va îndeplini funcţia de comandant al Flotilei Române. La sfârşitul lunii aprilie a aceluiaşi an, este transferat din cadrul Flotilei în Corpul de Stat Major.
A îndeplinit ulterior funcţii de conducere în alte unităţi ale armatei române, luptând în Războiul de Independenţă. S-a retras din armată cu gradul de colonel, în anul 1893. În acelaşi an a mai fost înaintat la gradul de general de brigadă în rezervă. A încetat din viaţă în anul 1897.