Tipologia şantierelor navale

Şantierele navale sunt sisteme economico-sociale create cu scopul de a construi sau repara bunuri ce se exploatează în stare de plutire, care se dezvoltă pe bază de plan având drepturi de persoană juridică şi funcţionând pe baza principiului autogestiunii economico-financiare. Ele se clasifică după mai multe criterii: după mărime, după caracterul producţiei, destinaţia navelor, specializare, subordonare etc.

a. După mărime şantierele se împart în şapte grade de mărime: grad special, grad 1-6. Criteriul de bază pentru clasificare îl constituie numărul total de puncte (Npt) care se compune din puncte acordate pentru volumul activităţii de producţie (Npm) şi puncte pentru complexitatea producţiei (Npca).

b. După caracterul producţiei se deosebesc:
-- şantiere de construcţii navale care dispun de cale sau docuri uscate pentru construcţii, de macarale puternice şi mijloace de transport de mare capacitate;
-- şantiere de reparaţii navale
-- şantiere mixte, de reparaţii şi construcţii care au în dotare docuri şi macarale plutitoare puternice, sincrolifturi, cheiuri de mare lungime, stocuri de piese pentru reparaţii, muncitori cu înaltă calificare.

c. Din punct de vedere al destinaţiei navelor, se întâlnesc:
-- şantiere navale maritime care construiesc sau repară nave maritime. Acestea sunt amplasate pe litoralul Mării Negre sau pe Dunărea inferioară;
-- şantiere navale fluviale care construiesc sau repară nave ce navigă pe fluvii, lacuri şi canale.

d. Din punct de vedere al gradului de specializare există:
-- şantiere navale de construcţii care execută şi asamblează corpul navei, montează mecanismele şi aparatajul, execută în ateliere proprii o mare cantitate de mecanisme, mobilier, obiecte de inventar, piese de completare etc.
-- şantiere navale de construcţii şl montaj care construiesc corpul navei, montează mecanismele şi asigură finisajul navei, dar care nu construiesc mecanisme, piese de completare etc.
-- şantiere navale de montaj care execută asamblarea corpului navei din elemente modulizate construite în alte şantiere navale sau în întreprinderi specializate, montează modulele de mecanisme şi aparataj, execută finisarea şi asigură predarea navei la beneficiar.

Distribuţia presiunii atmosferice în Marea Neagră

Valorile presiunii atmosferice înregistrate la litoralul românesc sunt în strânsă legătură cu distribuţia presiunii pe mare şi într-o anumită măsură reflectă trăsăturile principale ale acestei distribuţii.
Analiza caracteristicilor presiunii arată că:
-- traiectoria câmpului baric minim este plasată între Constanţa şi Sulina mai aproape de Constanţa;
-- litoralul românesc se găseşte în general sub influenţa aceloraşi procese macrosinoptice;
-- ţărmul vestic şi zonele învecinate se găsesc într-o şa barică cu axa maximelor orientate de sud-vest spre nord-vest şi axa minimelor de la nord-vest către sud-est;
-- partea de nord a litoralului românesc este mai intens influenţată de către dorsala anticiclonului siberian, dorsală ce determină atingerea valorilor extreme superioare ale presiunii atmosferice;
-- partea de nord a litoralului românesc este direct supusă influenţei ciclonilor mediteraneeni ce se deplasează deasupra mării;
-- litoralul românesc se caracterizează şi printr-o neomogenitate a presiunii determinată de proprietăţile termo-fizice diferite ale uscatului şi apei; această neomogenitate se exprimă prin faptul că gradienţii barici sunt orientaţi în sezonul cald de la ţărm spre mare, iar în sezonul rece invers; gradienţii barici de la litoral au şi o variaţie zilnică în sezonul cald (ziua orientaţi de la uscat în direcţia mării, iar noaptea invers).

Regimul temperaturii aerului

Regimul temperaturii aerului reprezintă caracteristica distribuţiei spaţiale şi a variaţiei în timp a temperaturii aerului.
Pentru regiunea Mării Negre suprafaţa subiacentă determină o distribuţie spaţială diferenţiată a temperaturii aerului.
Temperatura aerului la litoralul românesc al Mării Negre este prezentată în tabelul de mai jos.
Gradientul termic este orientat în direcţia vest-nord-vest din septembrie până în martie şi în direcţia est-sud-est din aprilie până în august; pe lângă variaţia anuală componentele gradientului termic au şi o variaţie diurnă.

Masele de aer

Masele de aer reprezintă cantităţile de aer din troposferă de mare întindere, cu unele proprietăţi comune şi care se deplasează de-a lungul unuia dintre curenţii circulaţiei generale a atmosferei.
Frecvenţa de pătrundere a maselor de aer are o varietate anuală datorită variaţiei circulaţiei generale a atmosferei:
-- aerul continental polar are frecvenţa maximă, 71% în martie şi minimă (20%) în iulie;
-- aerul maritim polar are frecvenţa maximă (22-23%) în iulie-august şi minimă (7%) în martie;
-- aerul tropical are frecvenţa maximă (56%) în iulie şi minimă (9%) în ianuarie.
Aerul continental polar pătrunde în regiunea Mării Negre o dată cu vânturile puternice de nord-vest, el provoacă o puternică răcire a atmosferei mai ales în partea de nord-vest a mării.
Aerul maritim polar pătrunde pe partea vestică a talvegului baric format de circulaţia meridională polară; este bogat în vapori de apă şi foarte instabil, însoţit de nebulozitate convectivă şi precipitaţii sub formă de averse.
Aerul tropical continental pătrunde suficient de rar deasupra mării venind din sudul Rusiei.
Aerul tropical maritim de origine atlantică pătrunde deasupra mării în timpul predominării curentului de sud-vest; iarna acest tip de aer este însoţit de o încălzire substanţială a litoralului românesc.

Suprafaţa subiacentă

Suprafaţa subiacentă este suprafaţa Pământului care se află în interacţiune cu atmosfera în procesele de schimb de căldură şi de transformare a radiaţiei solare în energie calorică.
Pentru Marea Neagră suprafaţa subiacentă se caracterizează prin:
-- oglinda apei are o suprafaţă de 413488 km2 şi este înconjurată de un ţărm jos, inclusiv ţărmul românesc în partea vestică şi nord-estică şi munţi înalţi în partea estică şi sudică;
-- influenţa moderată a Carpaţilor asupra maselor de aer ce intră pe mare şi mai puternică a munţilor Caucaz asupra maselor de aer ce ies de pe mare;
-- mărimea gradienţilor elementelor meteorologice din apropierea liniei de separaţie dintre uscat şi mare; proprietăţile termo-fizice ale celor două zone generează variaţia în timp a gradienţilor termici şi barici de la linia de separaţie, ceea ce duce la apariţia unei circulaţii locale
-- influenţa evaporaţiei (332 km3 /an) asupra precipitaţiilor din zonele imediat apropiate mării este neglijabilă (@ 5%);
-- influenţa dintre suprafaţa subiacentă şi circulaţia generală a atmosferei generează un câmp baric cu centri ciclonali şi anticilonali cu caracter pronunţat local.

Regimul vântului

Vântul este mişcarea aerului cvasiorizontală şi se caracterizează în principal prin direcţie şi intensitate, cu un grad ridicat de variabilitate.
Între distribuţia spaţială a presiunii atmosferice şi deplasarea maselor de aer din zona Mării Negre există o legătură directă care face ca vântul în zonă să aibă următoarele caracteristici:
-- în lunile de iarnă, datorită zonei depresionare de pe mare şi dorsalei anticiclonului siberian predomină vântul din sectorul nordic, nord-vest, nord şi nord-est, foarte puternice în lungul ţărmului şi mai slabe spre larg;
-- începând cu luna aprilie odată cu restructurarea câmpului baric ca urmare a schimbărilor survenite în circulaţia generală atmosferei se schimbă şi direcţia vânturilor;
-- în lunile de vară, din cauza predominării maximului azoric, vântul suflă din nord-vest, vest şi sud-vest;
-- partea de litoral vestic a Mării Negre se găseşte în decursul întregului an sub influenţa vânturilor de nord-vest iar la larg invers, vara vântul suflă din sud-vest şi iarna din nord-est. În sezonul rece, pe litoralul românesc al Mării Negre transportul aerului are direcţia nord şi nord-nord-vest. În sezonul cald, transportul aerului se face din nord şi nord-est; transportul mediu anual are o viteză de 0,9 m/s la Sulina şi se 0,7 m/s la Mangalia având direcţia nord-nord-est.
Pe ţărmul românesc briza este bine evidenţiată, briza fiind un model de circulaţie generală a atmosferei la scară redusă (din care lipseşte forţa Coriolis) determinată de proprietăţile termo-fizice ale suprafeţei subiacente.

Factorii radiativi

Factorii radiativi sunt procesele fizice legate de mărimea fluxului radiaţiei solare, de absorbţia, difuzia şi reflecţia ei, precum şi de radiaţia terestră şi a atmosferei.
Factorii se exprimă cantitativ prin:
-- radiaţia directă;
-- radiaţia difuză;
-- radiaţia reflectată;
-- radiaţia efectivă.
care însumate formează bilanţul radiativ.
Izoliniile acestor mărimi sunt orientate aproximativ de-a lungul paralelelor geografice ceea ce imprimă climei un caracter de zonalitate.
Pentru Marea Neagră acestor mărimi ale factorului radiativ sunt;
a) -- radiaţia globală, directă şi difuză din zona de nord a mării – 120 kcal / cm2 an
-- radiaţia globală, directă şi difuză din zona de sud a mării – 140 kcal / cm2 an
b) radiaţia globală pentru luna decembrie = 2¸4 kcal / cm2 lună;
c) radiaţia globală pentru luna iulie = 16¸18 kcal / cm2 lună;
d) bilanţul radiativ în luna decembrie este de 1 kcal / cm2 lună în nord şi 0 kcal / cm2 lună în sud;
e) bilanţul radiativ pentru luna iulie este cuprins între 8¸10 kcal / cm2 an;
izolinia de 40 kcal / cm2 an trece prin nordul mării şi cea de 60 kcal / cm2 an prin zona de sud.

Organizarea executării observaţiilor hidrometeorologice în marină

Observaţiile hidrometeorologice se execută la orele sinoptice: 02, 05, 08, 11, 14, 17, 20, 23.

Observaţiile hidrometeorologice se execută în următoarea ordine:
-- Cu 15-20 minute înainte de începerea observaţiei se pregătesc aparatele necesare;
-- Se determină distanţa vizibilităţii orizontale, nebulozitatea, forma şi plafonul norilor şi fenomenele atmosferice;
-- Se măsoară viteza vântului şi se determină direcţia lui,
-- Se măsoară temperatura aerului,
-- Se citeşte presiunea atmosferică şi se determină valoarea şi tendinţa ei;
-- Se determină gradul de agitaţie al suprafeţei mării;
-- Se măsoară temperatura apei mării;
-- Se determină transparenţa, culoarea şi fosforescenţa apei mării;
-- Se determină curenţii de suprafaţă.

Organizarea executării observaţiilor hidrometeorologice în marină

Observaţiile hidrometeorologice speciale se execută la navele specializate.
Între orele de observaţie, în mod continuu, se execută observarea şi înregistrarea în jurnale a variaţiilor bruşte a următoarelor elemente:
-- Intensificarea vântului la forţa 6 (10,8-13,8 m/s) şi mai mare, apoi scăderea bruscă sub această valoare;
-- Creştere agitaţiei mării la gradul 5 şi mai mare, apoi scăderea bruscă sub această valoare;
-- Înrăutăţirea vizibilităţii orizontale sub o milă pe mare şi sub 1Km la uscat, apoi îmbunătăţirea ei peste aceste valori;
-- Fenomene meteorologice (precipitaţii, ceaţă, vânt în rafale puternice, viscole, oraje etc) se înscriu prin notaţiile simbolice, ora şi minutul începerii şi terminării fenomenului;
-- Fosforescenţa mării se notează apariţia, intensitatea şi dispariţia fenomenului.

Organizarea executării observaţiilor hidrometeorologice în marină

Observaţiile hidrometeorologice parţiale se execută la navele care nu au în dotarea aparate şi instrumente hidrometeorologice. Ele se execută la orele sinoptiice şi cuprind observaţii asupra următoarelor elemente:
a. Observaţii meteorologice:
-- Direcţia şi forţa vântului;
-- Vizibilitatea orizontală;
-- Nebulozitate;
-- Temperatura aerului;
-- Presiunea atmosferică;
-- Fenomene meteorologice (caracter, intensitate).

b. Observaţii hidrologice:
-- Starea mării;
-- Curenţii la suprafaţă;