Războiul din Pacific - Participanţi

Principalii Aliaţi participanţi au fost Statele Unite, China şi Regatul Unit (incluzând forţele din India Britanică), Australia şi Noua Zeelandă. Olanda, Canada, Mexic, Forţele Franceze Libere şi multe alte state (în principal colonii britanice au participat de asemenea. Uniunea Sovietică a participat la două conflicte scurte războaie de frontieră (bătălia de la Lacul Hasan şi bătălia de la Halhin Gol) cu Japonia în 1938 şi 1939, după care a rămas neutră în până în august 1945, când s-a alăturat efortului aliat, invadând Manchukuo în cadrul Operaţiunii Furtună de August.
Statele Axei care au sprijinit Japonia au fost statele marionetă Manchukuo şi cel cojndus de Wang Jingwei (care controla regiunile de coastă ale Chinei). Tailanda s-a alăturat Axei după ce a fost constrânsă să facă un asemenea pas, iar armata sa a participat în Camapania din Burma. Japonia a înrolat mulţi soldaţi din coloniile sale Coreea şi Formosa (Taiwanul din zilele noastre). Germania Nazistă şi Italia Fascistă au sprininit acţiunile japoneze prin intervenţia forţelor lor navale, care au fost însă de mică amploare.

Războiul din Pacific - Parte al celui de al doilea război mondial

Perioada: 7 iulie 1937–9 septembrie 1945
Locaţia: Asia, Oceanul Pacific, insulele sale şi ţările riverane
Rezultat: Victoria Aliaţilor, Capitularea necondiţionată a Japoniei
Motivul de război: Expansionismul japonez

Războiul din Pacific a fost parte a celui celui de-al doilea război mondial, luptele derulându-se în Oceanul Pacific, insulele sale şi în Asia de răsărit, între 7 iulie 1937 şi 14 august 1945. Cele mai importante lupte au avut loc după ce Imperiul Japonez a atacat o serie de ţări, care au ajuns să fie cunoscuţi ca Aliaţii (sau Puterile aliate).
În zilele noastre, în Japonia se foloseşte denumirea "Războiul din Pacific", puţini dintre niponi referindu-se la conflict ca la "Marele război din Asia de Est", termen adoptat în mod oficial de Cartierul General Imperial în 1941 şi scos în afara legii în 1945, în timpul ocupaţiei Japoniei.

Început de furtună pe Marea Neagră

Elementele componente ale instalaţiei de legare

Elemente pentru fixarea parâmelor de legare:
-- babalele, sunt coloane cilindrice, verticale, amplasate pe punţi în locuri convenabile şi servesc la legarea parâmelor (voltare). Pot fi simple sau în cruce, executate prin turnare sau sudare, fiind fixate de punte prin intermediul unei plăci sudate sau prinsă solid în buloane. Materialul de confecţionare a babalelor este oţelul sau fonta, dar la navele mici dotate cu parâme vegetale sau sintetice, se permite confecţionarea babalelor din aliaje;
-- bintele, sunt de aceiaşi construcţie ca şi babalele, dar sunt formate dintr-o singură coloană cu o traversă, având aceiaşi întrebuinţare ca şi babalele.
-- tacheţii sunt piese metalice sau din lemn sub formă de T, montaţi pe punte, copastie sau catarge. La tachet se ia volta parâmelor subţiri, la nave mici, şalupe, yachturi, ambarcaţiuni sportive;

Tipuri de babale, binte şi stope de parâme

Instalaţia de acostare şi legare

Instalaţia de acostare şi legare, este un ansamblu de piese mecanisme şi dispozitive cu ajutorul cărora se asigură fixarea navei în poziţia voită, asigurându-se legătura de contact cu malul, amenajat sau nu , ori cu alte nave staţionate sau în marş.
Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească această instalaţie:
-- să asigure apropierea sigură a navei de locul de acostare;
-- să asigure manevre comode de legare;
-- să menţină constantă tensiunea din parâmele de legare;
-- să permită reglarea după necesităţi a lungimii parâmelor de legare, în condiţiile variaţiei de pescaj la încărcare-descărcare şi variaţiei de nivel datorită mareelor;
Navele din construcţie sunt dotate cu piese, mecanisme şi dispozitive necesare a fi folosite la toate genurile de manevre ce au loc la bord. Amplasarea acestor piese şi mecanisme este condiţionată de mărimea şi destinaţia navei, dar în general ele se găsesc amplasate cu preponderenţă în sectorul prova şi pupa pe punţi. În sectorul centru prezenţa unor asemenea instalaţii este mai redusă. Deoarece aceste piese şi mecanisme sunt supuse unor eforturi foarte mari ele trebuie să fie confecţionate din materiale de calitate superioară, iar sistemul lor de fixare să corespundă sarcinilor de lucru.

Măsuri de siguranţă în lucrul cu instalaţia de ancorare

Pe timpul manevrelor şi lucrărilor executate cu instalaţia de ancorare se vor respecta următoarele norme de protecţia muncii:
-- înaintea efectuării oricărei manevre, locurile de manevră vor fi degajate de toate obiectele care ar putea stânjeni buna ei desfăşurare. Persoanele care nu au rol de manevră în locul respectiv vor fi îndepărtate în timpul executării manevrei;
-- este interzis a se staţiona în apropierea lanţurilor pe timpul fundarisirii sau virării ancorei;
-- în cazul când ancora nu porneşte la slăbirea frânei, este interzis să se ridice lanţul dedesubt, să se apese pe lanţ cu picioarele sau să se bată în zale pentru antrenarea lanţului;
-- este interzis a se fundarisi ancora cu vinciul cuplat şi manivelele (manelele) puse pentru virare. Înainte de fundarisirea ancorei, trebuie controlat dacă siguranţele sau bolţurile de siguranţă au fost scoase şi pe traseul de alunecare a lanţului nu se găsesc obstacole de orice natură;
-- este interzis să se pună mâna pe lanţ pentru aranjarea lui pe barbotină pe timpul virării, sau să se încerce dirijarea sau oprirea cu piciorul a lanţului pe timpul virării şi filării;
-- dacă ancora pe lângă lanţul ei mai are o parâmă metalică pentru siguranţă, înainte de fundarisire se verifică dacă parâma metalică nu este încurcată şi nu are pe traseul de filare obiecte sau persoane care ar putea fi lovite. Nu se va slăbi vinciul până când se va constata că parâma poate să se scurgă liber în urma ancorei;
-- vinciurile sau cabestanele electrice vor fi încercate înainte de manevră la toate treptele de viteză şi în ambele sensuri (înainte-înapoi);
-- este interzis a se lucra cu un vinci al cărui reostat de pornire (controler) este defect.
Nu este permis a se deplasa controlerul când vinciul este cuplat pentru virare manuală;
-- castanetele nu se vor ţine cu mâna în timpul funcţionării vinciului;
-- cuplarea şi decuplarea vinciului trebuie făcute complet pentru a se evita defectarea vinciului. Înainte de a decupla vinciul, frâna trebuie strânsă, iar imediat după cuplare frâna trebuie slăbită;
-- la vinciul de ancoră acţionat cu manivele, la virare se va pune obligatoriu în poziţia de lucru clichetul de blocare a rotirii în sens invers a axului vinciului. La terminarea virării se va lăsa clichetul pus şi se vor scoate manivelele care se vor pune la post;
-- orice reparaţie sau intervenţie pentru remedierea vreunei defecţiuni a vinciului se vor face numai când acesta este în repaus;
-- este interzisă scoaterea lanţului de ancorare pe punte în timpul marşului. Controlul,curăţarea şi vopsirea lanţului ancorei se vor face numai în timpul staţionării;
-- în timpul iernii, puntea navei va fi curăţată de zăpadă şi gheaţă în locurile unde se execută manevra. De asemenea, se va avea în vedere ca punţile de manevră să nu fie murdare de grăsimi sau uleiuri;
-- nu trebuie să se afle bărci sau înotători în afara bordului în momentul fundarisirii ancorei care ar putea ajunge sub navă,iar cei care lucrează la ancoră sau la lanţ în afara bordului, să fie asiguraţi cu veste de salvare şi legaţi.

Dispunerea elementelor instalaţiei de ancorare

1 - vinci de ancoră
2 - postamentul vinciului
3 - tubul puţului de lanţ
4 - puţul lanţului
5 - pstamentul stopei
6 - stopa de lanţ
7 - lanţul de ancoră
8 - nara de ancoră
9 - ancoră tip Hall

Materiale din compunerea instalaţiilor de ancorare

Alte materiale din compunerea instalaţiilor de ancorare:
-- ancoratorul - o placă postament aşezată pe punte, înclinată spre bordaj pa care se fixează ancora amiralitate;
-- gruia de ancoră - de capon, grui simplu rotativ folosit pentru ridicarea şi aşezarea la post a ancorei amiralitate
-- capul de şarpe - şcondru metalic la prova navelor cu un rai deschis prin care trece lanţul ancorei cu 4 gheare;
-- lanţul călăuză - un lanţ fără pod având unul din capete legat de diamantul ancorei cu 4 gheare şi serveşte la smulgerea ancorei şi la fixarea ei la post fiind călăuzit prin raiul deschis de la capul de şarpe. Ancora este fixată la post de-a lungul capului de şarpe.
-- căpăţâna de ancoră - se foloseşte atunci când există pericolul de pierdere a ancorei sau când trebuie abandonată ancora şi lanţul,se leagă de diamantul ancorei cu ajutorul unei gripii (parâmă), a cărei lungime este egală cu adâncimea plus 1/3 din adâncime. Folosirea ei ajută la găsirea rapidă a ancorei.

Puţul lanţului, Maşina instalaţiei, Vinciul ancorei, Cabestanul ancorei

Puţul lanţului, este un compartiment dispus sub puntea principală sub instalaţia de ancorare şi în care se depozitează lanţul de ancoră. Este un compartiment etanş se confundă cu compartimentul de coliziune prova - forpick - şi este căptuşit de obicei cu lemn. În acest compartiment capătul de lanţ este prins cu cioc de papagal.

Modul de prindere al lanţului în puţul lanţului

Maşina instalaţiei, este maşina de forţă cu ajutorul căreia se manevrează lanţurile ancorelor la virare şi fundarisire, precum şi parâmele de legare a navei şi poate funcţiona mecanic, electric, hidraulic sau manual. Aceasta poate fi un vinci sau un cabestan.

Vinciul ancorei, se află amplasat de regulă la prova pe puntea teugă, are axul de rotaţie orizontal şi se compune din: două barbotine profilate anume pentru zalele lanţului, prevăzute cu sistem de frânare. În cazul filării lanţului de ancoră barbotinele se rotesc liber pe ax şi pot fi reduse din viteză cu ajutorul unor frâne cu fricţiune, iar în cazul virării lanţului, barbotinele se cuplează cu axul vinciului, acesta fiind rotit de motorul de acţionare pe diferite trepte de viteză. Pe axul orizontal principal are dispuşi doi tamburi (clopote), ce pot fi cuplaţi sau decuplaţi după nevoi şi care se folosesc la manevrarea parâmelor.

Vinciul

1 - manivelă; 2 - tambur; 3 - manivelă pentru frână; 4 - manivelă.

Cabestanul ancorei, se află amplasat de regulă la pupa pe puntea dunetă, are axul de rotaţie vertical şi se compune din: o barbotină profilată anume pentru zalele lanţului, prevăzută cu sistem de frânare prin fricţiune (ferodou). În cazul filării lanţului de ancoră barbotina se roteşte liber în jurul axului şi poate fi redus din viteză cu ajutorul frânei, iar în cazul virării lanţului, barbotina se cuplează cu axul cabestanului, acesta fiind rotit de motorul de acţionare pe diferite trepte de viteză. Pe axul vertical de rotaţie are la partea superioară un clopot metalic de forma unui mosor sau tambur ce poate fi cuplat sau decuplat după nevoi cu ajutorul unor castaniete şi care se foloseşte la manevrarea parâmelor. La partea superioară clopotul este prevăzut cu locaşuri pentru introdus manelele de manevrat manual.

Cabestanul

1 - postament; 2 - barbotină; 3 - tambur; 4 - locaş pentru manele; 5 - controler.

Nările de lanţ şi dispozitivele pentru fixarea ancorelor

Nările de lanţ, sunt piese metalice rezistente cu care se creează deschideri în punte şi bordaj prin care trec lanţurile de ancoră şi unde stau la post ancorele fără traversă. Nările trebuiesc dispuse în ambele borduri şi au un diametru care să permită trecerea a trei diametre de lanţ prin ele.

Dispozitivele pentru fixarea ancorelor, sunt mecanisme de siguranţă dispuse pe punte între nara de ancoră şi maşina de forţă şi au rolul de a prelua sarcina de tracţiune a lanţului când ancora este fundarisită şi greutatea ancorei când se află la post, pentru a nu solicita axul instalaţiei.
Acestea pot fi:
-- stopele de punte, sunt solid fixate în punte, pot fi cu fălcele, cu manetă şi cu călcâi, au la partea superioară un canal sau o scobitură prin care trece lanţul ancorei şi printr-o manivelă pot fi strânse fălcelele peste lanţ sau se poate ridica călcâiul blocând astfel trecerea lanţului într-un sens sau în celălalt.
-- boţurile, sunt bucăţi de lanţ fixate solid cu un capăt în punte, iar la celălalt capăt se termină cu un cioc de papagal sau o gheară de drac prin intermediul cărora preia tracţiunea din lanţ.

Stope de lanţ