Ape interioare

Prin ape interioare se înţeleg canalurile, lacurile, râurile, fluviile, intrările, băile şi braţele de mare dintre proeminenţele uscatului.
Când nu se specifică o anumită linie de demarcaţie, linia de despărţire de la intrările balizate dinspre mare spre băi, strâmtori, fluvii sau estuare este aproximativ paralelă cu direcţia generală a coastei şi trecere prin geamandura cea mai din larg.
În dreptul internaţional, apele interioare sunt considerate în general ape maritime, dacă asigură navelor accesul într-un port maritim şi anume:
-- apele situate între coastă şi limita interioară a mării teritoriale;
-- apele din băi şi băile istorice, pînă la limita interioară a mării teritoriale;
-- apele dintre insule sau grupuri de insule, formînd arhipelaguri, sau aşezate în imediata apropiere de coastă şi constituind linia de bază a mării teritoriale;
-- apele porturilor şi ale radelor, pînă la limita interioară a mării teritoriale;
-- fluviile (estuarele) şi locurile care servesc drept cale de acces într-un port maritim.
Nu intră în această categorie râurile, canalurile şi lacurile aflate pe teritoriul unui singur stat, care nu asigură accesul spre un port maritim. În România sunt considerate ca ape naţionale: fluviile, râurile, canalurile şi lacurile navigabile interioare, precum şi apele fluviilor şi ale râurilor de frontieră de la malul român pînă la talveg.