Instalaţii de stins incendiul

CAUZELE PRODUCERII INCENDIILOR

Definiţia incendiului: incendiul este o ardere declanşată cu sau fără voia omului, scăpată de sub control, în urma căreia se produc pagube materiale şi pentru a cărei întrerupere şi lichidare este necesară intervenţia printr-o acţiune de stingere. Deci pentru definiţia noţiunii de incendiu sunt necesare trei elemente: existenţa unei arderi scăpate de sub control; producerea de pagube materiale în urma arderii; necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere în scopul întreruperii şi lichidării arderii. Lipsind unul dintre aceste elemente, arderea respectivă nu poate fi considerată un incendiu.
După felul arderii, incendiile sunt de două feluri:
-- incendii mocnite care se caracterizează prin producerea de căldură în interiorul focarului, degajarea gazelor de ardere şi formarea de fum, iar după un timp oarecare apar flăcările;
-- incendii cu flăcări care se produc încă de la început ca urmare a arderii materialelor combustibile solide, lichidelor şi gazelor, având ca formă de manifestare flăcările, gazele de ardere, fumul, degajarea de căldură şi propagarea rapidă.
În funcţie de materialul combustibil ce stă la baza arderii, conform International Association of Standardisation, incendiile se clasifică în clase, astfel:
-- Clasa A - materiale combustibile solide (lemn, cauciuc, cărbuni, etc.);
-- Clasa B – lichide combustibile precum şi solide care prin încălzire se topesc (smoala, ceara, parafina);
-- Clasa C – gaze combustibile (metan, butan, propan);
-- Clasa D – metale combustibile (aluminiu) precum şi aliajele acestora (sodiu, potasiu, magneziu, zirconiu, etc.).
Fără clasă – incendiile datorate instalaţiilor şi echipamentelor electrice
Indiferent de natura lui, incendiul are patru faze:
-- în prima fază se degajă produse de ardere invizibile (fără fum, fără flacără, foarte puţină căldură);
-- în faza a doua apare fumul dar nu şi flăcările; se degajă foarte puţină căldură;
--în cea de-a treia fază apare flacăra, incendiul poate fi observat, însă cantitatea de căldură este totuşi redusă;
-- în faza a patra cantitatea de căldură degajată creşte, aerul se dilată, arderea se intensifică, deci incendiul este în plină dezvoltare.
Întrucât s-a constatat că un incendiu nedescoperit la timp se lichidează extrem de greu, s-a trecut la construirea anumitor tipuri de detectoare care să-l depisteze din faza incipientă.
Astfel, pentru prima faza de dezvoltare a incendiului, s-au construit 2 tipuri de detectoare: unul care funcţionează pe baza fenomenului variaţiei umidităţii, datorate evaporării apei din materialul combustibil ce este supus arderii şi al doilea ce funcţionează pe sesizarea fenomenului ionizării aerului.
Pentru detectarea incendiului în faza a doua se pot folosi detectoare cu cameră de ionizare şi cu celulă fotoelectrică – detectoare de fum.
În faza a treia se folosesc detectoare de flăcări (detectoare de raze infraroşii şi detectoare de raze ultraviolete).
În faza a patra se folosesc detectoare termice, ce evidenţiază creşterea temperaturii, care au dezavantajul că sesizează incendiul destul de târziu, când acesta este în plină dezvoltare.
A nu stabili exact cauza reală a incendiului înseamnă a nu cunoaşte adevărul şi ca urmare a nu putea lua măsurile constructive necesare în vederea înlăturării pericolului de incendiu. Cunoaşterea pericolului şi a cauzelor ce pot duce la declanşarea unui incendiu au o mare importanţă pentru fiecare comandant de navă, şef mecanic, ofiţer, inginer constructor de nave şi chiar pentru fiecare membru al echipajului.
În general cauzele care pot conduce la incendii la bordul navelor se împart în trei mari grupe şi anume: cauze pur tehnice, focul deschis, neglijenţa şi indisciplina, care sunt cu atât mai periculoase pe măsură ce se manifestă într-unul din compartimentele navei cu grad de risc ridicat în ceea ce priveşte apariţia incendiului la bord.