duminică, 10 februarie 2008

Bătălia Atlanticului - Perioade, combatanţi, obiective strategice

Bătălia Atlanticului este parte a luptelor celui de-al doilea război mondial

Perioada: 3 septembrie 1939 – 7 mai 1945
Locaţia: Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea Irlandei, Marea Labrador, Golful St. Lawrence
Rezultat: Victoria Aliată
Combatanţi forţe aliate: Royal Navy, Royal Canadian Navy, U.S. Navy (1941–1945), Marina Norvegiană, Marina Poloneză, Marina Franţei Libere
Comandanţi ai forţelor aliate: Sir Percy Noble, Sir Max K. Horton, Percy W. Nelles, Leonard W. Murray, Ernest J. King
Pierderi ale forţelor aliate: 30.248 marinari, 3.500 vase comerciale, 175 vase de război
Combatanţi forţe germane: ”Kriegsmarine”, ”Regia Marina” (1940–1943)
Comandanţi ai forţelor germane: Erich Raeder, Karl Dönitz
Pierderi ale forţelor germane: 28.000 marinari, 783 submarine
Campania din Atlantic: Rio de la Plata – Altmark – Berlin – Strâmtoarea Danemarcei – Rheinübung – Mediterana – Cerber – St. Lawrence – Laconia – Marea Barenţ – Capul Nord

Bătălia Atlanticului a fost cea mai lungă campanie militară continuă a celui de-al doilea război mondial, începând în 1939 şi terminându-se doar odată cu capitularea Germaniei Naziste în 1945. Momentul de maximă intensitate a luptelor a fost atins de la mijlocul anului 1940 până la sfârşitul anului 1943. Campania a opus vasele de suprafaţă şi submarinele Marinei Germane, Marinei Regale Britanice şi Marinei Regale Canadiene şi mai târziu Marinei Statelor Unite, care asigurau securitatea convoaielor Aliate, care transportau materiale de primă necesitate din America de Nord şi de Sud spre Regatul Unit şi Uniunea Sovietică. Submarinelor germane (U-boot) li s-au adăugat cele italiene, după ce Italia a intrat în război în iuniei 1940.
Numele de „Bătălia Atlanticului”, consacrat de Winston Churchill în 1941, este folosit oarecum impropriu pentru o campanie care a început în prima zi a conflictului european şi a durat aproape 6 ani, a implicat mii de vase şi s-a întins pe sute de mile marine într-o succesiune de peste 100 de bătălii a convoaielor şi peste 1.000 de lupte navale singulare. Avantajul tactic s-a aflat de o parte sau de alta, funcţie de dezvoltarea noilor arme şi tactici de luptă. Britanicii şi aliaţii lor au câştigat treptat controlul asupra traficului naval, obligând flota de suprafaţă a Germaniei să se retragă în locaţii sigure până în 1941 şi învingând flota de submarine (U-boot) într-o lungă serie a bătăliilor convoaielor între martie şi mai 1943. În 1945, în dotarea marinei germane a intrat o nouă generaţie de submarine performante, prea târziu însă pentru a mai schimba soarta războiului.

Obiectivele strategice
Imperiul Britanic era o naţiune insulară care stăpânea un uriaş imperiu colonial fiind prin aceasta dependent în cea mai mare parte de comerţul pe mare. Britanicii aveau nevoie de mai mult de un milion de tone de materiale diverse pentru industrie şi de alimente pe săptămână pentru ca să supravieţuiască în lupta cu Germania. În esenţă, bătălia Atlanticului a fost un „război al tonajului”, Aliaţii străduindu-se să menţină fluxul aprovizionării transatlantice, iar germanii luptând să sufoce Regatul Unit prin interzicerea aprovizionării pe mare a insulei. Începând din 1942, germanii au mai avut ca obiectiv şi prevenirea concentrării de trupe în insulele britanice, trupe care se pregăteau pentru debarcarea în Europa şi deschiderea celui de-al doilea front. Înfrângerea marinei germane era o condiţie obligatorie, fără de care nu se putea asigura succesul debarcării.

Niciun comentariu: