marți, 26 februarie 2008

Bătălia Atlanticului - Ultima perioadă - iunie 1943 – mai 1945

Germanii au pierdut cursa tehnologică. În următorii doi ani, au fost scufundate din ce în ce mai multe submarine. Odată ce „bătălia tonajelor” a fost câştigată de Aliaţi, tot mai multe materiale au fost depozitate în Anglia în vederea deschiderii celui de-al doilea front european. Germanii au făcut încercări disperate să încline balanţa bătăliei în favoarea lor.
Germanii au pus la punct noul submarin tip VII, doatat cu baterii antiaeriene, detectoare de radar şi în cele din urmă cu tuburi de respiraţie, care le permitea să navigheze sub apă fără să oprească motoarele Diesel. În ciuda tuturor acestor inovaţii, atacurile împotriva submarinelor au devenit mult mai eficiente odată cu trecerea timpului, forţele aeriene aliate ajungând până acolo încât atacau submersibilele germane chiar în momentele în care părăseau bazele din Golful Biscayei.
Începând din anul 1943, bombardamentele germane Heinkel He 177 doate cu bombe ghidate au fost folosite pentru atacarea convoaielor cu un oarecare succes. Datorită superiorităţii aeriene aliate, bombardierele germane nu au fost totuşi o ameninţare serioasă pentru Royal Navy.
Inventarea de către germani a torpilei ghidată acustic, care folosea pentru detectarea vaselor inamice zgomotul elicelor a avut eficienţă numai în primele trei zile de la prima lansare, canadienii dezvoltând rapid un sistem simplu şi eficient de apărare, un bloc remorcat din ţevi vechi plutitoare, care distorsiona zgomotul propulsoarelor vapoarelor.
La sfârşitul războiului, (1944 – 1945), germanii au lansat la apă submarinul cu propulsare electrică îmbunătăţită „Elektroboot" tip XXI şi submarinul cu rază scurtă de acţiune tip XXIII. Submarinul tip XXI avea o viteză de deplasare sub apă de 17 noduri (~32 km/oră), aproape tot atât de mare cu a vaselor de escortă aliate. Lansarea producţiei de masă a noilor submarine a întârziat foarte mult şi acestea nu au avut vre-o contribuţie în lupta cu vasele aliate.Ultima luptă submarină a bătăliei Atlanticului a avut loc pe 5 mai 1945. Comandantul şef al submarinelor germane (Befehlshaber der Unterseeb) Karl Dönitz a ordonat tuturor submersibilelor germane să înceteze operaţiunile de luptă şi să reîntoarcă la bazele lor, lăudând echipajele: „aţi luptat ca leii!”. Echipajul submarinului U-853, care se afla la pândă lângă Rhode Island, nu a recepţionat ordinul. El a lansat un atac cu torpile împotriva vasului mineralier SS Black Point, care transporta cărbune. După 15 minute de la atac, mineralierul s-a scufundat, fiind ultimul vas comercial american scufundat în timpul războiului. Submarinul a fost atacat de patru vase de război americane în prima zi şi de alte două ziua următoare. Submarinul german a fost descoperit şi distrus la o adâncime de 18 fathom (33 m), toţi cei 55 de ofiţeri şi marinari de la bord fiind ucişi. Acesta a fost ultimul submarin german distrus în timpul războiului.

Urmări
Germanii au eşuat în încercarea de sugrumare a traficului cu materiale strategice către insulele britanice, aceasta ducând la crearea unei formidabile forţe de invazie care avea să declanşeze debarcarea din Normandia, care avea să asigure în final înfrângerea Germaniei Naziste.
Victoria aliată a fost scump plătită: între 1939 şi 1945, 3.500 vase aliate au fost scufundate (cu un tonaj brut de 14,5 milioane tone) şi au fost distruse 783 de submarine germane.

Un marinar canadian arborând drapelul „Sfântului George” – pavilionul naţionel englezesc – pe un submarin german capturat

Niciun comentariu: