Călătoriile lui James Cook

S-a născut la 27 noiembrie 1728 în satul Marton (lângă Great Ayton) în Cleveland, Anglia.
În 1746 se angajează ucenic de marinar la firma Walker din Whitby, intreprindere pentru transportul cărbunilor pe mare. Întreprinde prima călătorie navală pe corabia de cărbuni “Free love” de 450 tone, care făcea cabotaj între Newcastel şi Londra.
Deoarece cu mult înainte se calculase că în anul 1769, planeta Venus va trece peste discul soarelui – fenomen de mare importanţă astronomică şi care mobilizase atenţia oamenilor de ştiinţă – s-a stabilit că locul cel mai potrivit pentru observarea lui ar fi insulele Marchize sau una din insulele cărora Tasman le dăduse diverse numiri ca: Amsterdam, Rotterdam şi Middleburg, care acum sunt cunoscute sub numele de Arhipelagul Tonga (sau Insulele Amiciţiei).
În urma unor dispute persoana propusă pentru a conduce expediţia (Dalrymple) nu fost acceptată. Ca urmare, la recomandarea domnului Stephens, întărită şi de referinţele lui SIR Hugh Palliser (comandantul vasului cu şaizeci de tunuri, “Eagle” pe care s-a angajat Cook în 1755, când începuse războiul de şapte ani între Marea Britanie şi Franta), lorzii din consiliu il numiseră în acest post deosebit de important pe locotenentul Cook, care la 25 mai 1768, la vârsta de 40 ani, a fost înaintat la gradul de căpitan al marinei regale.
S-a considerat că ar fi bine ca Marina Regală să-si propuna şi alte obiective. De aceea căpitanul Cook a primit directive ca, după indeplinirea misiunii principale, să continue călătoria în vederea unor noi descoperiri în Pacificul de Sud.

PRIMA CĂLĂTORIE A CĂPITANULUI COOK

Echipajul naval “Endeavour” (corabie aleasă de Sir Hugh Palliser împreună cu James Cook, cu o capacitate de 370 tone, care iniţial fusese construită pentru comerţ cu cărbuni) era format din 84 persoane. Corabia fusese aprovizionată pentru 18 luni; avea 10 tunuri mobile, 12 semimobile şi muniţie.
Principalii ofiţeri erau următorii:
- James Cook – căpitan;
- Zachary Hicks – locotenent;
- John Gore
- Robert Molineaux – master (căpitan de vas comercial), decedat la 15 aprilie 1771; urmat de Richard Pickersgill;
- Charles Clerke, secund;
- Stephen Foreard – tunar;
- John Satterley – tâmplar, decedat la 12 februarie 1771, urmat de George Nowel;
- William B. Monkhouse, chirurg, decedat la 5 noiembrie 1770, urmat de William Perry
- Richard Orton – secretar.
Fiind complet echipat de plecare, la 30 iulie 1768, căpitanul Cook, ridică pânzele la Deptfort, iar la 13 august lasă ancora în strâmtoarea Plymouth, de unde, după o şedere de câteva zile ieşi în larg.
La 13 septembrie au ajuns la Madeira şi au ancorat la Funchal (capitala insulei portugheze Madeira). Acolo l-au pierdut pe Weir, secundul masterului, care, căzând peste bord în timp ce trăgea ancora s-a înecat.
La 19 septembrie ridica pânzele din Mdeira şi la 23 septembrie ajunseră în dreptul piscului Teneriffe (aproximativ 4600 m înălţime). La 29 septembrie au văzut Bona Vista, una din insulele Capului Verde.
La 23 octombrie au traversat ecuatorul. Pe 13 noiembrie au acostat la Rio de Janeiro pentru a-şi procura provizii.
Expediţia fiind asigurată cu provizii şi apă, joi 8 decembrie 1768, lasă în urmă oraşul Rio.
Pe 22 decembrie au fost înconjuraţi de o mulţime de marsuini (mamifer cetaceu asemănător delfinului dar fără bot alungit) dintr-o specie ciudată care măsurau aproximativ 5 m lungime, de culoare cenuşie.
Pe 23 decembrie observă o eclipsă de lună.
Pe 14 ianuarie intră în strâmtoarea La Maire (între Ţara de Foc şi insula Şaten) dar marea fiind agitată i-a impins afară. Au reuşit să ancoreze la intrarea unui mic golf, pe care căpitanul Cook la numit golful Sf. Vicenţiu. Plantele care cresc aici pe teren stâncos, sunt excesiv de mari; ele ajung deasupra apei de la adâncimea de 13 - 14m; frunzele au peste 1 m lungime iar tulpinele sunt lungi de peste 30m.
Aici au pierdut 2 oameni, slujitori, în rafala de zăpadă care îi înţepenise în excursia lor în interiorul ţării, spre zonele înalte.
Joi, 20 aprilie, zăriră insula Regele George al III-lea, botezată aşa de către descoperitorul ei, căpitanul Wallis, şi pe care localnicii o numeau Otaheite sau Tahiti. Marinarii lui Cook contacteză boli aduse mai înainte de oamenii lui Wallis şi ai lui Bougainville.
În mai capitanul Cook o întâlneşte pe regina tahitiană Obereea. La ospăţul dat cu acest prilej englezii află că friptura de câine este socotită mâncare mai aleasă decât cea de porc.
Pe 3 iunie are loc observarea în bune condiţii a trecerii planetei Venus peste discul soarelui. Cu toate acestea, rezultatele lor se deosebeau mai mult decât era de imaginat în privinţa măsurării timpilor de contact.

Dimineaţa
- primul contact extern sau prima ivire a planetei pe soare a avut loc la 9 ore, 25 min, 4 sec;
- primul contact intern sau imersiunea totală la 9 ore, 44 min, 4 sec;

După amiaza
- al doilea contact intern sau începutul imersiunii la 3 ore, 14 min, 8 sec;
- al doilea contact extern sau imersiune totală la 3 ore, 32 min, 10 sec;
Latitudinea observatorului: 17 15 20 S;
Longitudinea: 149 32 30 N.

Joi 13 iulie, englezii ridică ancora îndepărtându-se de insula Tahiti. Erau însoţiţi la bord de Tupia, preotul insulei, care şi-a manifestat deseori dorinţa de a pleca odată cu navigatorii.
Pe data de 17 octombrie Cook ajunge în Noua Zeelandă. Pune stăpânire pe insule în numele regelui Angliei.
Căpitanul Cook părăseşte golful în care acostase la data de 15 noiembrie.
Pe 15 ianuarie ancorează pe o insuliţă pe care locuiaua canibali. Cook găseşte oase de om în panerele băştinaşilor. Printre obiectele aduse la schimb de localnici sunt şi capete omeneşti (cranii fără creier) ale duşmanilor. Căpitanul Cook botează strâmtoarea dintre cele două insule ale Noii Zeelande cu numele Reginei Charlotte (soţia regelui George al III-lea)- astăzi strâmtoarea Cook.
În martie Cook determină poziţia geografică exactă a Noii Zeelande şi stabileşte că este vorba de două insule.
La 19 aprilie atinge coasta Noii Olande (Australia).
În iunie întâlneşte Marea Barieră de Corali şi nava lui se ciocneşte de un recif, găurindu-se şi ameninţând să se scufunde. Reparaţia a fost foarte anevoioasă şi nu integrală.
În iulie vânează pentru prima dată cangurul şi câinele dingo, luat la început drept lup.
În august, Cook pune stăpânire pe coasta răsăriteană a Noii Olande în numele regelui Angliei. Botează promontoriul nordic al ţării cu numele regiunii în care s-a născut: Capul York.
În septembrie trece prin strâmtoarea Torres (drum pe care spaniolii îl ţineau secret) şi stabileşte că Noua Guinee este separată de Noua Olandă.
În octombrie Cook ajunge la Batavia (Djakarta de azi, capitala Indoneziei) în Insula Java, pe atunci colonie olandeză. Climatul este foarte nesănătos, dar Cook trebuie să rămână ca să repare bine corabia. Marinarii se îmbolnăvesc de friguri. Din cauza lor mor 23 oameni din echipaj, printre care astronomul şi medicul navei. Moare şi preotul tahitian Tupia.
Pe 27 decembrie “Endeavour” părăseşte Batavia.
În martie 1771 ajunge la Capul Bunei Sperante. A avut parte de o primire călduroasă.
Pe 12 iulie a aceluiaşi an, “Endeavour” ancorează în portul Downs (Anglia) şi astfel Cook încheie prima sa călătorie în jurul lumii.

A DOUA CALATORIE A CAPITANULUI COOK
Căpitanul James Cook pleacă în a doua călătorie în jurul lumii pe data de 13 iulie 1772 cu navele “Resolution” de 462 tone comandată de el însuşi, “Adventura” de 336 tone comandată de căpitanul Furneaux aflat în subordinea lui Cook.
Principalii ofiţeri erau:
“Resolution”
- R. P. Cooper, Charles Clarks, Richard Pickersgill - locotenenţi;
- Josep Gilbert - master;
- John Edgecumbe - locotenent din marina regală.

“Adventure”
- Joseph Shank, Arthur Kempe - locotenenţi;
- Peter Fannin - master;
- Thomas Andrews - chirurg;
- James Scoot - locotenent din marina regală.

Scopul expediţiei era găsirea Capului Circumciziei, verificarea existenţei continentului antarctic, studiul pieţelor comerciale în regiunile prin care vor trece. Îmbarcă animale şi seminţe pentru a fi aclimatizate în Oceania.
Amândouă corăbiile ridică pânzele din strâmtoarea Plymouth la 13 iulie 1772.
Pe 10 august acostează în insulele Capului Verde. Face observaţii asupra fosforescenţei mării pe atunci fenomen inexplicabil. Mai târziu s-a stabilit că această fluorescenţă se datora planctonului, adică a vietăţilor microscopice (plante şi animale), care trăiesc în suspensie în mări şi oceane.
La 19 august unul dintre ajutorii tâmplarului cade peste bord şi se îneacă.
Ancorează apoi, pe 29 octombrie, la Capetown şi afla că Kerguelen a descoperit un uscat austral. Află de asemenea că navigatorii Marion Dufrescne şi Orezet erau în căutarea Capului Circumciziei.
La 22 noiembrie, cum anotimpul cald în emisfera sudică începuse, Cook pleacă din Capetown şi se îndreaptă spre sud. Atinge paralela de 67º şi întâlneşte banchize, aisberguri, vânturi reci şi ninsori, dar nu pământ. Conform jurnalului lui Cook gheţarii aveau până la 18 m înălţime şi valurile erau atât de puternice şi înalte încât se spărgeau deasupra gheţarilor.
Pe data de 8 februarie Cook pierde din vedere nava “Adventure” cu care, în mod prevăzător, îşi fixase întâlnire în strâmtoarea Reginei Charlotte.
Negăsind Terra Australis Incognita, Cook se hotărăşte, pe 17 martie, să părăsească regiunea marilor latitudini sudice.
La 26 martie ancorează în Noua Zeelandă, în Dusky Bay. Acolo debarcă oi şi capre aduse în Anglia pentru prăşilă. Îşi hrăneşte echipajele cu vegetale, peşti şi păsări din parte locului pentru a evita pericolul îmbolnăvirii de scorbut.
După 14 săptămâni de despărţire, la 18 mai, descoperă corveta “Adventure” care aştepta în strâmtoarea Reginei Charlotte. Cu câteva zile înainte căpitanul Funeaux sădise seminţe aduse din Europa, alcătuind o grădină.
Pe 20 mai Cook trimite pe ţărm o oaie şi un berbec de prăşila, animale luate în acest scop de la Capetown.
Printre oamenii celor două echipaje apare scorbutul, boală cauzată de lipsa vitaminelor.
Pe 17 august Cook ajunge din nou în Tahiti.
Botanistul expediţiei, Forster, atras de un zgomot din pădure, se apropie şi vede tahitiene ţesând o pânză pentru o corabie, operaţie la care folosesc fibre obţinute din scoarţa dudului tropical.
Căpitanul Furneaux, camandantul navei “Adventure” îmbarcă un băştinaş, pe nume Omai, pentru a-l duce în Anglia. Omai va fi prezentat acolo regelui.
Căpitanul Cook află de la Omai cum se aduc jertfe omeneşti zeului suprem al insulei. Pe 1 octombrie Cook ajunge în insula Tonga.
Pe 30 octombrie: Nava “Adventure” se pierde iar de “Resolution”.
În noiembrie, un ofiţer coborât pe ţărm cumpără un cap de om şi-l aduce pe punte. Acolo un localnic îl vede şi cere voie să taie o bucată de obraz. O frige şi o mănâncă în faţa ofiţerilor care verifică astfel existenţa antropofagiei.
Pe 25 noiembrie Cook pleacă spre sud încercând să găsească Capul Circumciziei. În 1774, pe 30 ianuarie, ajungând la 67o latitudine sudică şi negăsind alceva decât banchize, căpitanul Cook scrie : “Nu afirm că nu s-ar pute trece mai departe spre sud, dar ar fi o încercare primejdioasă şi nesocotită.... ; Riscul de a explora o coastă în aceste mări necunoscute şi îngheţate este atât de mare încât nimeni nu se va încumeta vreodată să navigheze mai departe; de aceea ţinuturile ce s-ar afla mai spre miazăzi nu vor fi niciodată exploatate”.
În februarie, Căpitanul Cook se îmbolnăveşte grav de colici hepatice şi neavând altă hrană mai bună, îşi pregăteşte câinele botanistului Forster. Pe 11 mai Cook ajunge în Insula Paştelui, unde se aprovizionează cu alimente proaspete. Confirmă existenţa statuilor uriaşe de oameni cu cilindri roşii pe cap, descoperite aici de Roggeween.
Ajunge în insulele Machize pe 7 aprilie.
Pe 21 aprilie este din nou în Tahiti, unde este primit triumfal.
Tot in aprilie Cook vede o imensă flotă de razboi a baştinaşilor. Flota de război era alcătuită din 160 de pirogi mari, duble, foarte bine înarmate şi echipate. Căpeteniile, ca şi toţi luptătorii, îşi îmbrăcaseră veşmintele de război, adică o sumedenie de pânzeturi, turbane, pieptare şi căşti. Vasele erau împodobite cu steaguri şi flamuri. Amiralul indigen vizitează nava engleză şi este cuprins de o uimire fără margini, văzând alcătuirea ei.
Pe bordul Corvetei “Resolution”, la 12 mai, soşeste în vizită bătrâna Obereea, care în 1767 “inchinase” insula Căpitanului Wallis.
Pe 21 iulie Cook ancorează în Noile Hebride.
Pe data de 5 septembrie Cook descoperă Noua Caledonie iar pe 10 octombrie insulele Norfolk.
Tot în octombrie, Cook, ajunge din nou în Noua Zeelandă. Are mulţumirea să mănânce vegetale din Europa semănate de el în anul precedent. Lasă un vier şi o scroafă pentru reproducere. Pe 10 noiembrie Cook părăseşte Noua Zeelandă iar pe 17 decembrie ajunge în Ţara de Foc.
În 1775, Cook încearcă din nou să găsească “Terra Australis Ingognita”, dar iarăşi nu reuşeşte.
Cook găseşte în Capetown, pe 21 martie, o scrisoare de la căpitanul Furneaux prin care acesta îi povesteşte ce i s-a întamplat după ce s-a rătăcit. Zece oameni ai căpitanului Furneaux fuseseră mâncaţi de canibali în strâmtoarea Reginei Charlotte. Ceilalţi au fost măcinaţi de scorbut. Puterea de muncă a echipajului fiind astfel mult diminuată, căpitanul Furneaux a luat hotărârea să se reântoarcă în ţară.
În mai Cook ajunge în insula Sf. Elena, pe drumul de înapoiere în Anglia.
În iulie, pe 13, căpitanul ancorează în Azore. Cook ancorează în ţară, la Partsmonth, după o călătorie de 3 ani şi 18 zile.
James Cook este înaintat căpitan de rangul I şi este numit şef al spitalului din Greenwich pe data de 9 august. Pe 29 februarie 1776, este ales membru la “Royal Society” (Academia de ştiinţe) din Norvegia şi i se decernează medalia Sir Godfrey Copley (în perioada aceea era însoţită de suma de 100 de lire sterline), cel mai vechi şi mai preţuit premiu al acestei academii.

A TREIA CĂLĂTORIE A CĂPITANULUI COOK
Plecarea Căpitanului Cook în a treia călătorie în jurul lumii are loc pe data de 14 iulie 1776 cu navele “Resolution”, armată din nou comandată de el însuşi şi “Discovery” corveta de 300 tone, comandată de Căpitanul Clerke, în subordinea lui Cook. Scopurile călătoriei au fost: găsirea trecătoarei de nord-vest (trecerea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific), noi descoperiri în Pacific şi exploatarea pământului descoperit de Kerguelen pentru a vedea dacă nu este cumva “Terra Australis Incognita”. Se îmbarcă şi Omai pentru a se întoarce în Tahiti.
Pe 18 octombrie, ajungând la Capetown, Cook îşi măreşte stocul iniţial de animale (tauri, junci, armăsari, iepe, berbeci, oi, capre, iepuri şi găini) destinate Noii Zeelande şi insulelor din Pacific.
În 1777, pe 26 ianuarie, ajunge în Ţara lui Van Diemon. Pleacă din această ţară pe 30 ianuarie.
Un marinar de pe “Discovery” cade peste bord şi se îneacă.
Pe 21 februarie ajung în Strâmtoarea Reginei Charlotte. Pe data de 24 februarie are loc plecarea din strămtoarea Reginei Charlotte. În cursul ceremonialului de rămas bun, Cook, dăruieşte căpeteniilor vieri şi scroafe de prăşilă. Afla că o altă căpetenie avea o mulţime de găini prăşite în cursul ultimilor ani.
Pe 30 martie Cook ajunge în arhipelagul numit mai târziu Cook sau Hervey.
În arilie ajunge în insulele Palmerston.
Tot în aprilie, pe 25, Cook împreună cu echipajul său, ajunge în Arhipelagul Tonga.
Pe 10 iulie Cook ancorează în Middledurgh sau Eoa. Căpitanul debarcă aici un berbec şi două oi.
Următoarea oprire este în Tahiti, patria lui Omai. Cook debarcă aici tauri, vaci, un armăsar, o iapă şi oi.
Pe 2 octombrie Cook ajunge în insula Hauheine din arhipelagul Societăţii. În înţelegere cu şefii locali, Cook îl lasă aici pe Omai. Capitanul Cook îi dăruieşte un vier şi două scroafe şi lasă pe insulă o oaie, o capră şi un armăsar. În cursul lunii noiembrie Cook părăseşte insula.
Pe 25 decembrie Cook descoperă insula Christmas.
În 1778, ianuarie, Cook ajunge în insulele pe care le botează Sandwich, după numele primului lord al Amiralităţii. Aici Cook este adorat ca un zeu. Indigenii îl cred nemuritor. Când a coborât pe uscat, localnicii i-au căzut la picioare. Circula aceeaşi legendă pe care a cules-o Cortez în Mexic: un zeu alb va veni odată pe mare cu o pirogă uriaţă. Întâlnesc morai-uri (locuri de ingropăciune) aidoma ca pe alte insule şi statui uriaşe la fel ca pe insula Pastelui. Cook se aprovizionează cu cele necesare călătoriei în nord, apoi pleacă.
Pe data de 29 mai Cook ajunge pe Coasta Noului Albion (coasta de apus a Canadei). Era insula Vancouver.
Apropiindu-se vara în emisfera nordică, englezii se pregătesc de plecare. Cook se îndreaptă acum spre nord, căutând să găsească trecerea din Oceanul Pacific în Atlantic pe la nordul Canadei.
În iunie Cook ajunge în Alaska. Aici descoperă fluviul care se va numi Cook. Întâlneşte un vânător rus.
Pe 25 august Cook ajunge la Icy Cape, dincolo de 70o latitudine nordică. Mai departe nu poate înainta fiind împiedicat de gheţuri. Se înapoiază pe lângă coasta asiatică.
În ianuarie Cook ajunge din nou în insulele Sandwich. Acum descoperă insula Auaii (în engleză Hawai).
Furându-se o barcă engleză, Cook încearcă să recapete obiectul. Nereuşind, încearcă să sechestreze pe una din căpetenii; se naşte o învălmăşeală în timpul căreia Cook este ucis cu suliţa. Corpul lui este tăiat în bucăti şi trimis diferitelor căpetenii. Căpitanul Chatles Clerke preia comanda corăbiilor şi duce tratative de pace. I se restituie capul şi mâinile căpitanului Cook. La vederea rămăşitelor sfârtecate şi însângerate, în englezi se aprinde dorinţa de răzbunare. Ei debarcă, trag cu muschetele în insulari, omorând pe mulţi dintre ei şi incendiază un sat. Căpitanul Clerke pune într-un sicriu resturile cadavrului fostului său comandant şi le scufundă în mare cu ultimele onoruri.

SFÂRŞITUL CELEI DE-A TREIA CĂLĂTORII ÎNCEPUTE DE CĂPITANUL COOK
În 1779, pe 22 februarie, Căpitanul Clerke continuă programul comandantului său dispărut şi se îndreaptă spre nord cu gândul să caute Trecătoarea de la Nord – Vest. Pe 28 aprilie Clerke ajunge Kamciatka şi ancorează în faţa portului Petropavlovsk unde este foarte bine primit de ruşi. Plecă din Kamciatka spre strâmtoarea Behring.
Atingând paralela nordică de 70o căpitanul Clerke este oprit de gheţuri şi se întoarce. Pe 22 august Căpitanul Clerke moare de tuberculoză, boală de care suferea încă din Anglia. Este înmormântat la Petropavlovsk, la 29 august 1779. Comanda corăbiilor este preluată de căpitanul Gore.
Pe 9 octombrie căpitanul Gore se îndreaptă spre patrie, trecând prin mările Japoniei şi Chinei. Pe 18 decembrie ajunge la Macao. Marinarii câştigă sume mari de bani vânzând chinezilor blănurile achiziţionate în Alaska şi Kamciatka.
Pe 15 aprilie 1780, Căpitanul Gore ajunge la Capetown. Pe 4 octombrie are loc înapoierea în Anglia a navelor “Resolution” şi “Discovery” după o călătorie de 4 ani, două luni şi douăzeci şi două de zile.
În 1781 The Royal Society bate o medalie comemorativă în cinstea iscusitului navigator care a fost James Cook.