Titanicul

"Nici Dumnezeu n-ar putea scufunda acest vapor", se lăuda unul dintre membrii echipajului de la bordul Titanicului, noul vapor de pasageri de 46.000 de tone al liniei maritime White Star – cel mai mare construit vreodată. La 10 aprilie 1912, ziarele din lumea întreagă îşi anunţau cititorii că giganticul vapor de lux a plecat din Sounthampton, Anglia, spre New York, având la bord 891 de membri ai echipajului şi 1.316 pasageri. Unii dintre aceştia erau foarte bogaţi; vreo 700 erau emigranţi şi călătoreau la clasa a patra. Cu cele 16 compartimente ermetice ale sale, remarcabilul vapor întruchipa cele mai avansate tehnici inginereşti ale vremii. Mândrindu-se cu dotări luxoase precum băi turceşti şi verande străjuite de palmieri, cu dineuri sofisticate şi cu cea mai bună orchestră, Titanicul constituia, de fapt, o lume în sine, indiferentă la loviturile vânturilor sau valurilor.
La 15 aprilie, două plute pliante şi 15 bărci de salvare rătăceau printre sloiuri în apele agitate şi reci ale Atlanticului. Pe jumătate îngheţaţi, epuizaţi şi în stare de şoc, supravieţuitorii constituiau singura dovadă că marele Titanic, care se scufundase cu o noapte înainte, existase vreodată.

AVERTISMENTE.
Contrar standardelor aplicate astăzi în regiunile unde pot exista gheţari, în noaptea linistită, fără lună, de 14 aprilie, Titanicul înainta cu o viteză de 22 de noduri, deşi, încă de la ora 9:00 din dimineaţa rece a zilei de duminică se recepţionaseră şase avertismente despre existenţa gheţarilor.
Exista şi un semn evident – temperatura apei scăzuse rapid, în numai câteva ore, de la 12 grade până aproape sub zero – ceea ce, în mările nordice, anunţa prezenţa gheţei. Cu toate acestea, Titanicul nici nu încetinea, nici nu vira spre sud ca să evite zona periculoasă în care intrase.

ZGUDUITURA.
Pe la ora 22:00, ca să se destindă după cină, câţiva pasageri de la clasa a doua s-au adunat ca să cânte imnuri religioase. La ora 23:40, marinarul de cart Frederick Fleet a zărit un obiect mic, întunecat, mai negru decât apele oceanului. Obiectul se mărea foarte repede. Trăgând de trei ori clopotul de alarmă, comunică punţii "Aisberg chiar în dreapta!". Ofiţerul William Murdoch a ordonat imediat sălii maşinilor să pornească înapoi şi i-a spus cârmaciului Robert Hichens să întoarcă timona "bandă dreapta!". În limbajul marinăresc, acest lucru înseamna să întoarcă nava cât putea de mult spre tribord, adică spre dreapta, în aşa fel încât prova să se răsucească spre babord, adică spre stânga.
Înaintând cu mai mult de 22 de noduri, dizlocând circa 66.000 de tone de apă, Titanicul nu avea cum să fie oprit brusc. Când uriaşul vas de pasageri a început să vireze, îndepărtându-se de aisberg, navigatorii speriaţi au răsuflat uşuraţi – dar era prematur. Pe punte căzuseră bucăţi de gheaţă, iar aisbergul făcuse o tăietură de 100 de metri în partea de la tribord a carenei. Apa rece ca gheaţa pătrunsese în sala cazanelor nr. 6. Pentru pasagerii care o observaseră, coliziunea părea mai mult decat o simplă zguduitură. Unul dintre pasagerii de vază a descris-o "ca şi cum un deget uriaş ar fi lovit vasul de-a lungul". O femeie a comparat zgomotul produs de impact cu acela de rupere a unei pânze.
Echipajul ştia deja bine cum stăteau lucrurile. Căpitanul Smith se sfătuia cu proiectantul-şef al vaporului, Thomas Andrews. După o rapidă inspecţie în cală, au constatat că fuseseră inundate cinci compartimente. Andrews estima că Titanic, vaporul ce nu se poate scufunda, era în stare să pluteasca încă "o oră şi jumătate. Poate două. Nu mai mult".

PUŢINE BĂRCI.
Imediat după miezul nopţii, la circa 25 de minute de la impactul aparent minor, echipajul primea ordin să pregătească cele 16 bărci de salvare şi cele 4 plute pliante aflate la bord. La capacitatea maximă, ele puteau lua 1.178 de persoane, cu aproape 1.000 mai puţin decât cei care acum începeau să se înghesuie pe punţi. Culmea, regulamentul prevedea existenţa la bord a unui număr de bărci de salvare suficiente pentru 962 de pasageri, căci nu se prevăzuse construirea unui vapor atât de mare. Şi nimeni, evident, nu luase în considerare faptul că cel mai mare vapor al Liniei maritime White Star ar trebui vreodată evacuat. Situaţia risca să se transforme în haos, întru-cât pasagerii nu fuseseră pregătiţi pentru naufragiu şi nu aveau cunoştinţe de navigaţie.

REACŢII.
Marele bogătaş John Jacob Astor a râs batjocoritor la început, când a auzit că fusese ordonată evacuarea. "Suntem mai în siguranţă aici decât într-o bărcuţă", a spus el. Treptat, glumele au încetat şi pasagerii speriaţi au început să umple bărcile de salvare. Bărbaţii aşteptau pe punte, în timp ce femeile şi copiii se îmbarcau în cojile de nucă.
Din zăpăceală, prima barcă, putând să ia 65 de oameni, fusese lăsată la apa cu numai 28. Alta, capabilă să transporte 40, luase doar 12.
Doamna Isidor Straus, soţia unui fost congressman şi directoare executivă a magazinului Macy’s, a refuzat să se alăture celorlalte femei. "Am fost întotdeauna alături de soţul meu", a spus ea şi a continuat, întorcându-se spre el: "Merg unde mergi şi tu". Astor şi-a ajutat proaspăta soşie să urce într-una din bărcile pline pe jumătate, apoi s-a retras. Cadavrul său s-a numărat printre cele culese ulterior din apă. În timp ce vaporul se scufunda brusc din spate, făcând ca puntea să se salte precipitat, milionarul Benjamin Guggenheim se schimbă în haine de seară, declarând că acum era pregătit să se ducă la fund ca un gentleman. "Nici o femeie nu va fi lăsată la bord pentru că Ben Guggenheim s-a purtat ca un laş", a adăugat el.
Când se părea că nu mai rămăseseră femei şi copii, s-a urcat şi el într-una din ultimele bărci de salvare, pe la ora 1:40. Directorul Liniei maritime White Star avea să fie ulterior pus la stâlpul infamiei de presă, pentru că părăsise vasul înaintea multor pasageri. La ora 2:15, cu ultimele plute gata de lansare, Titanicul bascula, făcând imposibilă folosirea lor. De pe punţile inferioare, pasagerii săraci, cu femei şi copii, se înghesuiau să vadă ce se întâmplă. Pe ei nu-i avertizase nimeni de accident şi mulţi aveau să fie prinşi sub nava răsturnată.
Au rămas pe vas circa 1.600 de pasageri. Deşi se spune că formaţia începuse să cânte "Tot mai aproape de Dumnezeu", de fapt ultima a fost imnul episcopal "Toamna".

PESTE 1.500 DE MORŢI.
Câteva sute de oameni au urcat la pupa în timp ce aceasta se ridica. La ora 2:18, Titanicul se îndreptă, oprindu-se într-o poziţie aproape verticală. Apoi, cu un zgomot îngrozitor, unul dintre coşuri s-a prăbuşit, faimoşii pereţi impermeabili implodau şi tot ce mai rămăsese pe punţi – echipament, pasageri şi echipaj – era aruncat în apa de –4 grade Celsius.
Unul dintre supravieţuitori avea să-şi amintească "strigătele agonizate izbucnite din mai mult de o mie de piepturi, vaietele şi gemetele răniţilor, ţipetele îngrozite ale celor care se agăţau să nu cadă". La ora 2:20, înclinat la 70 de grade, vaporul condamnat a alunecat sub ape, rupându-se în două şi scufundându-se cu viteză. În jurul orei 2:30, cele două bucăţi ale vasului au ajuns la fundul oceanului, la o adâncime de 3.900 de metri, resturile imprăştiindu-se pe o rază de aproape un kilometru. Înfruntase orgolioasă oceanul exact 4 zile, 17 ore şi 30 de minute.

MORMÂNTUL MARIN
După aproape trei sferturi de veac de la scufundare, Titanicul a fost în cele din urmă descoperit. La 1 septembrie 1985, la ora 1:00, submersibilul de mărimea unui automobil numit Argo a început să fotografieze resturile de pe fundul oceanului. O expediţie americană condusă de geologul marin Robert Ballard a descoperit unul dintre cele 29 de cazane ale Titanicului la o adâncime de 3.776 de metri şi la aproximativ 56 de kilometri sud-est de Newfoundland. Mai târziu, expediţia avea să găsească cele două jumătăţi ale uriaşului vapor la 600 de metri distanţă una de cealaltă. Peste un an, a doua expediţie reuşea să fotografieze epava mult mai detaliat, găsind şi câteva dintre faimoasele obiecte de lux în stare surprinzător de bună. Ultima expeditie în adâncuri, în 1986, a fixat la pupa epavei o placă memorială iar Congresul Statelor Unite a declarat situl subacvatic un memorial al victimelor, fiind interzise "modificarea, deteriorarea sau salvarea" acestuia.
Până în prezent, scufundarea dramatică a acestui pachebot de lux rămâne una dintre cele mai cumplite catastrofe din istoria maritimă.