miercuri, 21 noiembrie 2007

Marea Caspică

Marea Caspică este cel mai mare lac de pe Pământ, aşezat la hotarul Europei şi Asiei şi este numit mare datorită dimensiunilor sale foarte mari. Marea Caspică reprezintă un lac lipsit de scurgere, iar apa în el este salină, de la 0.05 % la gura de vărsare a râului Volga până la 11-13 % în partea sud-estică. Nivelul apei variază de la un an la altul, în prezent fiind aprox. 28 m sub nivelul Oceanului Planetar. Suprafaţa Mării Caspice măsoară 371.000 km², iar adâncimea lui maximă - 1025 m.
Conform unei ipoteze, Marea Caspică a fost numită aşa în cinstea unor triburi vechi de crescători de cai care au locuit în secolul. I a.Hr. pe coasta de nord-vest a lacului. Pe parcursul istoriei, Marea Caspică a avut cca 70 de nume: marea Hyrcană, marea Hvalână, marea Hazară, marea Abescună , marea Saray, marea Derbent, Sihai şi alte denumiri provenite de la naţionalităţi şi triburi diferite.
Marea Caspică este amplasată la hotarul dintre cele două părţi a Eurasiei: Europa şi Asia. După formă aminteşte de litera latină "S". Marea Caspică se întinde de la nord la sud pe aprox. 1200 km (36°34' - 47°13' lat.N); de la vest la est - de la 195 la 435 km, în medie, 310 - 320 km (46° - 56° long.E).
Marea Caspică se împarte, după proprietăţile fizico-geografice, în 3 părţi: Caspica de Nord, de Mijloc şi de Sud. Linia care desparte Caspica de Nord de cea de Mijloc trece pe linia insula Cecenia - promontoriul Tub-Karagan, iar cea care desparte Caspica de Mijloc de cea de Sud - pe linia insula Jâloi - promontoriul Gan-Gulu. Suprafaţa Caspicii de Nord, de Mijloc şi de Sud alcătuieşte, respectiv, 25, 36 şi 39 procente.
Lungimea liniei de ţărm a Mării Caspice se estimează ca fiind de 6500 - 6700 km; până la 7000 km dacă luăm în consideraţie şi insulele. Pe cea mai mare parte a teritoriului, malurile Mării Caspice sunt joase şi netede. În partea de nord, acestea sunt tăiate de deltele fluviilor Volga şi Ural, sunt joase şi mlăştinoase, iar apa este acoperită în multe locuri cu tufişuri şi verdeaţă. Ţărmul estic este dominat de maluri calcaroase, după care se întind pustiuri şi semipustiuri. Malurile cele mai calcaroase sunt semnalate pe ţărmul de vest în regiunea peninsulei Apşeronski şi pe ţărmul de est în regiunea golfului Kazahski şi "Kara-Bogaz-Gol".

Cele mai mari peninsule ale Mării Caspice:
- Agrahan
- Apşeronski, situată pe ţărmul vestic pe teritoriul statului Azerbaijan, la hotarul de nord-est a Marelui Caucaz; pe teritoriul ei se află oraşele Baku şi Sumgait
- Buzaci
- Mangâşlac, situată pe ţărmul estic pe teritoriul statului Kazahstan; pe teritoriul ei se află oraşul Aktau
- Tub-Karagan

În Marea Caspică se găsesc circa 50 insule de dimensiuni relativ mari, suprafaţa totală a cărora este aprox. 350 km².
Cele mai mari insule:
- Aşur-Ada
- Garasu
- Gum
- Daş
- Zira
- Zeanbil
- Qur Daşî
- Hara-Zira
- Senghi-Mugania
- Cecenia
- Ciâgâl

Cele mai mari golfuri ale Mării Caspice:
- Argahanski
- Komsomoleţ
- Mangâşlac
- Kazah
- Turkmenbaşî
- Turkmen
- Gâzâlagaci
- Astrahani
- Gâzlar
- Girkan
- Enzeli

Pe ţărmul estic se află un lacul salin Kara-Bogaz-Gol, care până în 1980 era un golf-lagună a Mării Caspice, unită de ea printr-o strâmtoare îngustă. În anul 1980 a fost construit un dig care despărţea Kara-Bogaz-Gol de Marea Caspică, iar în 1984 - o construcţie de evacuare a apei, în rezultatul căreia nivelul apei în Kara-Bogaz-Gol a scăzut cu câţiva metri. În 1992 strâmtoarea a fost restaurată, dar prin ea din Marea Caspică curge o cantitate mare de apă, care în Kara-Bogaz-Gol se evaporă. Zilnic, din Marea Caspică se varsă în Kara-Bogaz-Gol 8 - 10 km³ de apă (după alte date - 25 de mii km³) şi circa 150 mii tone de sare.
În Marea Caspică se revarsă 130 de râuri, dintre care doar trei formează la gura de vărsare delte.
Cele mai mari râuri care se revarsă în Marea Caspică sunt:
- Volga
- Terek, Rusia
- Ural
- Emba, Kazahstan
- Kura, Azerbaijan
- Samur, la graniţa dintre Rusia şi Azerbaijan
- Atrek, Turkmenistan
Cel mai mare râu care se revarsă în Marea Caspică este Volga, debitul anual de apă fiind de 215 - 224 km³. Volga, Ural, Terek şi Emba dau Mării Caspice 88 - 90 procente din totalul volumului de apă pe care marea o capătă de la râuri.
Suprafaţa bazinului Mării Caspice este circa 3,1 - 3,2 milioane km², ceea ce alcătuieşte aproximativ 10% din suprafaţa totală a bazinelor închise de pe Pământ. Bazinul Mării Caspice se întinde de la nord spre sud pe aproximativ 2500 km, iar de la vest la est – pe aproximativ 1000 km şi ocupă teritorii ale statelor Armenia, Azerbaijan, Georgia, Iran, Kazahstan, Rusia, Turcia, Turkmenistan şi Uzbekistan.
Marea Caspică scaldă malurile a cinci ţări:
- Rusia (Daghestan, Calmâkia, Astrahan) – la vest şi la sud-vest, linia ţărmului – 695 km
- Kazahstan – la nord, la nord-est şi la est, linia ţărmului – 2320 km
- Turkmenia – la sud-est, linia ţărmului – 1200 km
- Iran – la sud, linia ţărmului – 724 km
- Azerbaijan – la sud-vest, linia de ţărm – 955 km
Cel mai mare oraş-port de pe malul Mării Caspice este Baku, capitala Azerbaidjanului, care se află în partea sudică a peninsulei Abşeron şi care numără 2,07 milioane locuitori (2003). Alte oraşe de pe malul Mării Caspice din Azerbaijan sunt Sumgait care se află în partea nordică a peninsulei Abşeron, şi Lenkorani, care se află nu departe de graniţa sudică a Azerbaijanului. În partea sud-estică a peninsulei este situat un sat de muncitori petrolişti Neftianîe Kamni, ceea ce în traducere înseamnă "pietre de petrol", clădirile căruia stau pe nişte insule artificiale şi pe teritorii tehnologice. Cele mai mari oraşe de pe ţărm din Rusia sunt capitala Daghestanului, Mahacikala, şi cel mai sudic oraş rusesc, Derbent, ambele aşezate pe ţărmul vestic al Mării Caspice. Oraş-port al Mării Caspice se consideră şi Astrahan, care nu se află pe ţărmul mării, ci în delta Volgăi, la 60 km de ţărmul nordic al Mării Caspice.
Pe coasta estică a Mării Caspice este situat oraşul-port kazah Aktau, mai la sud de Kara-Bogaz-Gol şi pe malul nordic al golfului Krasnovodski se află oraşul turkmen Turkmenbaşi, vechiul Krasnovodsk. Din Iran, cel mai mare oraş aflat pe ţărmul mării este Enzeli.

Suprafaţa, adâncimea şi volumul apei
Suprafaţa şi volumul apei Mării Caspice variază mult în dependenţă de variaţia nivelului apei. La nivelul apei de -26,75 m suprafaţa este egală cu aprox. 392,6 mii km², iar volumul apei – cu cca 78648 km³, ceea ce alcătuieşte în jur de 44 % din rezervele totale de apă dulce din lacuri de pe Terra. Adâncimea maximă în Marea Caspică se semnalează în depresiunea Sud-Caspică, la 1025 m de la suprafaţa apei. După adâncime, Marea Caspică este depăşită doar de Baikal (1620 m) şi Tanganyika (1435 m). Adâncimea medie a mării alcătuieşte 208 m. În acelaşi timp, partea nordică a mării este de mică adâncime: adâncimea maximă alcătuieşte 25 m, iar cea medie – 4m.

Variaţia nivelului apei
Nivelul apei în Marea Caspică este influenţat de o variaţie considerabilă. După calculele făcute de specialiştii în domeniu, în ultimii 3000 de ani amplitudinea schimbării nivelului apei în Marea Caspică a fost de 15 m. În urma cercetărilor pornite în 1837, cel mai înalt nivel al apei a fost semnalat în 1882 (-25,2 m), iar cel mai mic – în 1977 (-29 m); în 1978 nivelul apei a început să crească, atingând nivelul maxim în 1995 (-26,7 m), din 1996 s-a observat iarăşi tendinţa de micşorare a nivelului. Oamenii de ştiinţă susţin că variaţia nivelului de apă în Marea Caspică este cauzat de factori climaterici, geologici şi antropogeni.

Temperatura apei
Temperatura medie lunară a apei în Marea Caspică alcătuieşte 0°C în partea nordică şi +10°C în cea sudică; în lunile de vară temperatura apei pe toată întinderea mării este +23 – +26°C. La adâncimi mari temperatura apei este aprox. +6 – +7°C, fiind practic constantă în toate anotimpurile.
În timpul iernii o bună parte a Mării Caspice îngheaţă. În partea de nord marea este acoperită de un strat de gheaţă de o grosime până la 2 m, procesul de îngheţare începe la mijlocul lunii noiembrie, iar cel de topire se sfârşeşte la finele lunii februarie. Limita porţiunii îngheţate trece aproximativ pe linia insula Cecenia – Mangâşlac, pe peninsula Apşeronski formarea şi navigaţia în derivă a gheţurilor se semnalează odată la 10-11 ani.

Componenţa apei
Salinitatea apei în Marea Caspică variază de la 0,3 ‰ în partea nordică (mai exact la delta Volgăi) până la 13,5 ‰ în zona malurilor sud-estice, în cea mai mare parte, însă, salinitatea nu depăşeşte limitele de 12,6 – 13,2 ‰. Iarna, în legătură cu îngheţarea Volgăi, salinitatea creşte în regiunea nordică.

Relieful părţii nordice este dominat de o "câmpie" văluroasă subacvatică presărată cu bancuri de nisip şi insule acumulative. Adâncimea medie a regiunii nordice este 4 – 8 m, cea maximă nu depăşeşte 25 m. Pragul Mangâşlac desparte Caspica de nord de cea de mijloc. Caspica de mijloc este destul de adânc, adâncimea depresiunii Derbent fiind 788 m. Pragul Apşeronski desparte Caspica de mijloc de cea de sud. Caspica de sud este cea mai adâncă regiune a Mării Caspice, atingând adâncimea de 1025 m de la suprafaţa apei. Fundul mării este acoperit de diferite nisipuri, la adâncimi mari – de nămol, iar în regiuni anumite vieţuiesc plante şi alge.
Clima Mării Caspice este continentală în regiunile de nord, temperată în cele de mijloc şi subtropicală în cele de sud. Iarna temperatura medie lunară variază între -8 – -10°C în regiunile nordice şi +8 la +10°C în cele sudice, iar vara între +24 la +25°C în regiunile nordice şi +26 la +27°C în cele sudice. Temperatura maximă a fost înregistrată pe coasta estică: +44°C.
Cantitatea medie anuală de precipitaţii alcătuieşte 200 mm, de la 90 – 100 mm în regiunile secetoase până la 1700 mm în regiunea malului subtropical sud-vestic. Evaporarea apei de pe suprafaţa mării este cca 1000 mm pe an, cel mai intensiv proces de vaporizare având loc în regiunea peninsulei Apşeronski şi în partea de Est a Caspicii de sud.
Pe teritoriul Mării Caspice vânturile bat destul de des, viteza lor medie anuală alcătuind 3 – 7 m/s. În lunile de toamnă şi de iarnă vânturile se înteţesc, viteza lor ajunge frecvent la 35 – 40 m/s. Teritoriile cele mai bătute de vânt sunt peninsula Apşeronski şi periferiile zonelor Mahacikala şi Derbent. Tot acolo a fost înregistrată cel mai înalt val: 11 m.
Circularea apei în Marea Caspică este influenţată de gurile de vărsare a râurilor şi de vânturi. Întrucât cele mai numeroase estuare se găsesc în Caspica de nord, predomină curenţii nordici. Curenţii intensivi de nord transportă apa de-a lungul malului vestic până la peninsula Apşeronski, unde curentul se desparte în două ramuri, una dintre care continuă traiectoria de-a lungul malului vestic, celălalt pleacă în Caspica de est.
Lumea animală reprezintă 1809 specii, dintre care 415 vertebrate. În lumea subacvatică vieţuiesc 101 specii de peşti, aici este concentrată cel mai mare număr de peşti cartilaginoşi, dar şi de peşti de apă dulce, ca carpul sau şalăul. Marea Caspică serveşte mediu de viaţă unor specii binecunoscute ca labanul, scrumbia, plătica, somonul, bibanul, ştiuca etc. Marea Caspică mai adăposteşte şi o specie marină de mamifer – foca caspică.
Lumea vegetală a Mării Caspice şi a malurilor sale este reprezentată de 728 specii, printre care cele mai numeroase sunt algele albastre-verzi, roşii, cafenii etc., urmate de plantele cu flori. Fauna îşi are originile în epoca neogenă, totuşi, unele specii au fost plantate de mâna omului.
Origine
Marea Caspică s-a format aprox. 10 milioane ani în urmă, atunci când Marea Sarmatskoe, pierzând legătura cu Oceanul Planetar acum aproximativ 70 milioane de ani, s-a divizat în două părţi, ce s-au dezvoltat mai târziu în Marea Neagră şi Marea Caspică.

Istorie
Lucrurile găsite în peştera Huto dovedesc că omul trăieşte în aceste regiuni de aproximativ 75 mii de ani. Primele atestări documentare a Mării Caspice vin de la Herodot. Conform străvechilor anale armeneşti şi iraniene, ruşii navigau pe Marea Caspică încă din seccolul IX – X.
Cercetările Mării Caspice încep în anii 1714 - 1715 sub porunca lui Piotr cel Mare când a fost organizată o expediţie în frunte cu A. Berkovici-Cercasskii. În anii 1820, cercetările hidrografice au fost continuate de I. F. Soimov, iar mai târziu – de I. V. Tokmaciov, M. i. Voinovici. La începutul secolul XIX au fost fotografiate pentru prima dată malurile Caspicii de către I. F. Kolodkin, iar la mijlocul secolul XIX au fost fotografiate pentru prima dată în scopul cercetărilor de către N. A. Ivaşinţev. Din anul 1866, pe parcursul a mai mult de 50 de ani, au fost efectuate cercetări de ordin hidrologic şi hidrobiologic sub conducerea lui N. M. Knipovici. În 1897 a fost inaugurat punctul de cercetări ştiinţifice Astrahani. În primele decenii de putere sovietică s-au făcut cercetări intense de ordin geologic de către I. M. Gubkin şi alţi geologi sovietici; cel mai mult se efectuau cercetări pentru a găsi rezerve de petrol şi pentru a studia variaţia nivelului apei.

Resurse Naturale
În Marea Caspică se află surse bogate de petrol şi gaz natural. Rezervele de petrol alcătuiesc în jur de 10 miliarde tone, iar împreună cu gazele naturale – 18 - 20 miliarde tone.
Extragerea petrolului în Marea Caspică a luat start în anul 1820, când pe peninsula Apşeronski a fost săpată prima sondă. În jumătatea a doua a secolului XIX a început extragerea ţiţeiului în cantităţi mai mari, în scopuri industriale, pe aceeaşi peninsulă, iar apoi şi pe alte teritorii.
Pe lângă extragerea petrolului, pe ţărmul Mării Caspice se practică şi extragerea sării, calcarului, prundişului, nisipului, argilei etc.

Resurse recreative
Ambianţa naturală a ţărmului mării presărat cu plaje de nisip, ape minerale şi nămoluri lecuitoare creează condiţii favorabile pentru odihnă şi tratament. În acelaşi timp, gradul la care a ajuns industria turistică a ţărmului Mării Caspice îl depăşeşte pe cel al ţărmului caucazian al Mării Negre. Ultimii ani industria turistică se dezvoltă şi pe ţărmul azer, iranian, turkmen şi al Daghestanului.

Problemele ecologice ale Mării Caspice sunt legate de poluarea apei rezultată din procesele de extragere şi transportare a ţiţeiului, de infiltrarea în apă a substanţelor poluate din râurile bazinului mării, de deşeurile oraşelor de pe ţărm, dar şi de inundarea unor obiecte cauzată de ridicarea nivelului apei în Marea Caspică. Braconajul de asemenea reprezintă un factor ecologic negativ: în urma lui, în ultimii ani, a scăzut considerabil populaţia de nisetri în mare.

După destrămarea URSS, divizarea Mării Caspice şi azi este o problemă care cauzează divergenţe între şefii statelor de pe ţărm, legate de sursele de ţiţei şi gaz natural şi de resursele biologice. Negocierile între statele de pe ţărm au ţinut o lungă perioadă de timp. Azerbaijan, Turkmenistan şi Kazahstan insistau asupra divizării Caspicii după linia de mijloc, dar Iran – pe împărţirea Caspicii în cinci teritorii egale pentru fiecare stat. În 2003 Rusia, Azerbaijan şi Kazahstan au semnat un acord ce prevedea totuşi divizarea Caspicii după linia de mijloc.

Niciun comentariu: