Prin varangă se înţelege un element structural din osatura transversală a fundului navei, care face legătura între coaste, chilă, carlingi şi bordajul exterior. Are rol de prim ordin în asigurarea rigidităţii sistemului structural al fundului şi rezistenţei acestuia, intrând, împreună cu coastele şi traversa corespunzătoare, în compunerea cadrelor transversale ale corpului navei. Se confecţionează din tablă de grosimi variabile, discontinue sub diferite forme, ca: varange cadru, varange brachet sau varange intercostale, mai uşoare decât primele şi cu rol mai redus în asigurarea rezistenţei structurale a fundului navei.
Varangele etanşe compartimentează transversal spaţiul dublului fund în celule etanşe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu