Horatio Nelson

Horatio Nelson s-a născut pe 29 septembrie 1758 si a decedat pe 21 octombrie 1805, amiral britanic este cunoscut în istorie, înainte de toate, ca învingător al flotei franco-spaniole la Trafalgar.
A fost un conducător exemplar, cu o personalitate puternică. Curajul său a fost la limita nebuniei, iar pasiunea vieţii sale a fost riscul. O altă pasiune a lui Nelson, tot la fel de riscantă, a fost legătura pe care acesta a avut-o cu Emma Hamilton, soţia ambasadorului britanic la Neapole. Numeroasele victorii, aduse în slujba Marinei Regale Britanice, au făcut din Nelson un idol pentru cadrele militare şi pentru populaţia britanică.
Horatio Nelson s-a născut pe 29 septembrie 1758, în Bumham Thorpe, Norfolk, Anglia. Părinţii săi, Edmund şi Katherina Nelson, nu aveau o viaţă îmbelşugată. La vârsta de 9 ani, copilăria lui Nelson ia o întorsătură dureroasă: mama sa moare. Pentru a-şi ajuta tatăl, care nu se prea descurca cu întreţinerea numeroasei lor familii, se înrolează la vârsta de 11 ani în Marina Regală. Unchiul său, căpitanul Maurice Suckling, îl îmbarcă pe vasul HMS Raisonable.
Ironia carierei sale pe mare a fost faptul că el suferea de "rău de mare". Totuşi, perseverenţa îl ajută să devină în anul 1777 locotenent în Marina Regală Britanică.
La vârsta de 20 ani, Horatio Nelson este numit căpitan pe fregata Hinchinbrook. A făcut multe expediţii în Indiile de vest, La Cercul Polar şi în Indiile de Est, unde s-a îmbolnăvit de malarie. La bordul lui HMS Lowenstoft a călătorit până la Barbados şi Jamaica.
În anul 1781, Nelson conduce expediţia militară împotriva fortăreţei spaniole San Juan, din Nicaragua. Bătălia a fost câştigată, dar, tânărul căpitan se îmbolnăveşte şi se întoarce în Anglia, unde rămâne un an în rezervă. Întors la datorie, primeşte comanda navei HMS Boreas, în Indiile de Vest şi continuă lupta împotriva coloniilor rebele americane până la terminarea războiului.
În anul 1787, pe 11 martie, Nelson se căsătoreşte cu Fanny Nesbit. Următorii ani reprezintă un pas înapoi pentru cariera tânărului căpitan. Regatul Marii Britanii nu se mai afla în război cunici o ţară şi, drept urmare, Nelson este trecut în rezervă, o practică des întâlnită în acele vremuri. Viaţa plictisitoare pe uscat se termină o dată cu izbucnirea războiului cu Franţa. Lui Nelson i se încredinţează, în anul 1793, comanda vasului "Agammemnon", dotat cu 64 de tunuri şi împreună cu flota Lordului Hood, navighează pe Marea Mediterană.
Un an mai târziu, în timpul unei operaţiuni de unire a efectivului naval în Corsica, Nelson suferă primul accident grav: este lovit în faţă de o bucată de proiectil şi îşi pierde ochiul drept. În anul 1796, comanda flotei din Marea Mediterană trece în mâinile lui Sir John Jervis. Acesta îl numeşte pe Horatio Nelson comandantul flotei ce păzea coasta Franţei. În iulie 1797, Nelson este împuşcat în braţul drept, în timp ce încerca să cucerească Santa Cruz de Tenerife. Pentru evitarea unei infecţii, medicii îi amputează braţul. Aceste accidente l-au chinuit pe Nelson şi l-au ţinut departe de mare pentru câteva luni.
Un moment crucial în cariera lui Nelson a fost lupta de la capul Sf. Vincent - la 14 februarie 1797. El a condus navele britanice de pe puntea vasului HMS Captain, împotriva Marinei Spaniole. Flota spaniolă era condusă de nava Santissima Trinidad, considerată la acea vreme cel mai puternic vas de război. Nelson a reuşi s-o avarieze grav, dar nu a reuşit s-o captureze. În urma victoriei obţinute, Horatio Nelson este numit amiral şi îi este acordat Ordinul Naval.
În anul 1798, Napoleon Bonaparte invadase Egiptul. În această campanie, francezii mobilizează aproape toată flotade care dispuneau: 13 vase de linie şi mai multe fregate. Nelson, îmbarcat la bordul vasului HMS Vanguard, pleacă în urmărirea navelor franceze.
Furtuna care a lovit flota britanică a zădărnicit urmărirea. Navele franceze nu se mai zăreau; catargul navei HMS Vanguard fusese grav avariat iar timpul era de partea francezilor.
Reparând catargul rupt, Nelson a plecat în urmărirea francezilor şi a găsit flota lui Napoleon ascunsă în Golful Abu Kir, în apropierea Alexandriei. Atacul prin surprindere condus de Nelson a făcut ca dintre 13 nave franceze, 11 să ajungă pe fundul mării sau să fie capturate de englezi.
Confruntarea navală din anul 1798 a rămas un punct de referinţă în cărţile de istorie. Practic, Nelson l-a izolat pe Napoleon în Egipt şi s-a ales în acelaşi timp cu o pradă de război fabuloasă - oraşul Neapole.
Totuşi, cea mai mare recompensă pentru el avea să fie întâlnirea cu Lady Emma Hamilton, soţia ambasadorului englez la Neapole. Cu toate că amândoi erau căsătoriţi, povestea lor de dragoste a durat mulţi ani. Deşi relaţia pe care cei doi au avut-o a fost subiect de bârfă în toată Anglia, amiralul Nelson a fost văzut de toată lumea ca unerou. de altfel, relaţia cu Lady Emma s-a împlinit pri aducerea pe lume a două fiice.
În anul 1801, la ordinele lui Sir Hyde Porker, Nelson a condus atacul asupra oraşului Copenhaga, unde a ignorat, cu abilitate, semnalele de încetare a luptei, transmise de Parker (deoarece nu avea un ochi, s-a prefăcut că nu vede). Desigur, a repurtat victoria şi, di nou, în loc de mustrare, a primit titlul de viceconte, după care boala l-a obligat să se întoarcă în Anglia.
Anul 1803 a adus următorul război cu Franţa. Misiunea lui Nelson, aflat pe puntea vasului HMS Victory, a fost supravegherea portului Toulon şi blocarea flotelor spaniole şi franceze.
Intenţia lui Bonaparte era invadarea Angliei şi pentru atingerea acestui obiectiv trebuia să aibă un culoar sigur pe mare.
Napoleon a ordonat amiralului Villeneuve, aflat în portul Cadiz, să atace. Flotele s-au întâlnit la Trafalgar, pe 21 octombrie 1805 : 27 de vase ale lui Nelson contra 33 de nave ale lui Napoleon.
Măiestria tacticii amiralului Nelson a atins apogeul în această confruntare, lupta de la Trafalgar fiind considerată de specialiştii militari, cea mai mare victorie din istoria marinei Regale Britanice.
Din păcate, Nelson nu a mai apucat să culeagă laurii victoriei şi pe 21 octombrie. La ora 4:30, un soldat francez l-a împuşcat în coloana vertebrală. Amiralul Nelson nu a mai putut fi salvat şi după trei ore a murit.
După bătălie, corpul neînsufleţit al amiralului Nelson a fost transportat în Anglia. Ca un omagiu, a fost înmormântat într-un sicriu făcut din catargul vasului francez L'Orient. Întreaga populaţie britanică a plâns după eroul mărilor.